Coffee Break cu… Iuliana Marciuc

Rubrică de Antonia Rondelli

În ce fel ți-a influențat viziunea asupra vieții și ce impact au avut pentru tine toate poveștile fantastice din cadrul emisiunii pe care o realizezi, “Destine ca în filme”?
Sunt 7 ani de când realizez proiectul “Destine ca-n filme” și am creat deja o comunitate. O comunitate a celor care au fost de acord ca povestea lor de viață și a întâlnirilor karmice să fie auzite și de ceilalți, să fie un exemplu. Și da, sunt și pentru mine adevărate lecții și deseori îmi spun că dacă ei pot, atunci sigur pot și eu, că nimic nu este mai important decât iubirea și că, atunci când gândești și trăiești frumos, destinul te răsplătește pe măsură.

După o carieră de succes în televiziune, dacă ar fi să o iei de la capăt, ai alege același drum profesional sau te-ar atrage să experimentezi și o altă meserie?
Iubesc mult doctorii indiferent de specialitatea lor și consider că au cea mai nobilă meserie, iar când le spun mulțumesc, mă emoționez de fiecare dată. Intru ori de câte ori am ocazia în săli de operație și orele pe care le petrec în spital (cu vreo prietenă, de exemplu) îmi par că trec ca minutele. Tare aș fi vrut să fiu medic…

Care este secretul din spatele acestei noi forme fizice spectaculoase pe care o putem admira la tine? Ții vreo dietă în prezent?
Mulțumesc pentru compliment și mă bucură că ai remarcat, pentru că am muncit mult pentru asta și mi-a trebuit multă ambiție. La invitația prietenei mele, Irina Alionte, am participat în toamna anului 2018 la programul “6 kg în 6 săptămâni Body Shape Transformation”. Am respectat cu strictețe programul de antrenament de 3 ori pe săptămână și programul de nutriție (3 mese pe zi cu proteine și legume și 3 gustări; carbohidrați doar după antrenament și apă muuuuultă) și am slăbit în total 10 kg. Acum mă străduiesc să țin aceleași principii.

La ce tip de ritualuri de frumusețe apelezi cel mai des?
Ca să îți răspund cât mai exact, interviul fiind într-o revistă de specialitate, aș putea să împart ritualurile de frumusețe, cum le numești tu, în două categorii: față și păr. Pentru păr merg o dată la 3-4 luni la Beauty Center Pipera unde fac un tratament cu proteine organice care au ca efect restructurarea firului de păr, îndesirea și creșterea mai rapidă, iar în fiecare săptămână aplic acasă Luiza Essence, masca de păr cu particule de aur. Pentru față folosesc produsele din gama Sesderma și sunt într- un program la “Atelierul de slăbit”, unde am ales să fac un pachet care cuprinde mai multe proceduri lifting, intraceuticals, hidratare intensă, peeling chimic și microneedeling.

Ce crezi că face ca o femeie să fie frumoasă pentru ea și pentru cei din jur?
Evident frumusețea vine din interior, iar o femeie care se simte iubită și în confort, echilibrată și mereu bucuroasă este automat percepută ca o femeie frumoasă.

Ce admiri cel mai mult la un bărbat?
Cel mai mult admir la un bărbat optimismul, simțul umorului, romantismul și capacitatea de a surprinde și, nu în ultimul rând, pedanteria.

Care este secretul unei relații de cuplu fericite? Cum crezi că putem menține vie pasiunea într-o relație de lungă durată?
Iubirea, credința că partenerul tău nu este proprietatea ta și că e foarte bine să-i respecți libertatea pentru ca și el să ți-o respecte, vacanțele în doi, comunicarea și… mult noroc.

Ce înseamnă pentru tine feminitatea?
Feminitatea este delicatețe, delicatețea cu care îmbrățișezi, dar și delicatețea cu care vorbești cu partenerul tău.

Crezi că femeile din România exagerează cu privire la intervențiile estetice sau la machiajul în exces?
Da, cred că se exagerează și cred că vizitele la medicul estetician încep de la vârste mult prea fragede. Noroc că mai există și unii doctori de mare caracter, care nu efectuează operații decât atunci când schimbările se impun cu adevărat. Eu merg la Dr. Marek, de exemplu. Iar bărbații transmit din ce în ce mai multe semnale că le place frumusețea naturală.

În ceea ce privește machiajul, care sunt produsele indispensabile pentru tine?
Chiar și în casă fiind, nu-mi lipsește fondul de ten, anticearcănul, fardul de obraz și rujul, toate în nuanțe discrete. Evident că la filmări machiajul este mai elaborat, îmi plac culori pe pleoape și ochii conturați.

Ce parfumuri folosești și consideri că te reprezintă?
Mi-au plăcut dintotdeauna parfumurile casei Lancôme, iar de ceva timp, în special pentru seară, am descoperit parfumurile arăbești.

Cum îți place să îți petreci timpul liber? Ce te relaxează cel mai mult?
Mă relaxez în timpul săptămânii gătind, îmi place să aleg rețete, dar să și inventez meniuri ușoare pentru seri romantice sau pentru mic dejun. În weekend-uri, când nu sunt plecată în excursii, merg foarte des la spectacole de teatru, ies cu prietene sau merg la călărie împreună cu fiul meu.

 


Follow Us On Instagram