Ne-am obișnuit să trăim într-o continuă mișcare, într-o continuă alergătură, căutăm mereu să facem câte ceva, deși spunem că ne-am dori să încetinim timpul sau că am vrea să avem puțină liniște. Suntem oameni activi. Și ocupați. Și asta pentru că așa alegem noi să fim. Alegem poate și pentru că așa este toată lumea și, oricum, altfel nici nu prea mai știm cum să fim.
Când apare acel moment de liniște, acel moment în care nu avem nimic de făcut, căutăm totuși ceva și găsim tot felul de activități care să ne distragă atenția de la noi înșine, de la ceea ce ne dorim și ceea ce avem nevoie cu adevărat. Cea mai populară activitate fiind, evident, butonarea telefonului 🙂 .
Când ai stat ultima oară cu tine, fără să faci nimic? Dar nimic, ci doar să stai pur și simplu. Nu să citești, nici să te plimbi, nici să dansezi, nimic altceva. Deși poate că pare ușor, nu este. Nu toți suntem obișnuiți să petrecem timp… cu noi.
Ne-am obișnuit, poate prea mult, să-i analizăm pe alții, să vedem ce fac, cum fac, de ce fac… să le vedem reușitele sau greșelile. Să ne comparăm, chiar dacă o facem conștient sau nu. Ne-am obișnuit să vrem să avem, mai mult decât să vrem să fim. Și nu contează aici nici vârsta, nici sexul, nici educația sau banii. O facem mulți… și mult. De ce? Oare nu tot pentru a ne distrage atenția de la noi înșine?
Putem opri această mișcare continuă și putem ieși din acest cerc, dacă avem curajul de a sta față în față cu noi, de a ne privi „în oglindă”. Dacă avem curajul să ne îndreptăm atenția asupra noastră și asupra a ceea ce facem, independent de alții. Și nici acest lucru nu e prea ușor. Se poate să descoperim lucruri care nu ne plac… la noi.
Cred că doar petrecând timp cu noi ne putem cunoaște limitele și le putem depăși, putem îmbunătăți ceea ce nu ne place, putem acționa mai mult și reacționa mai puțin, putem învăța să iubim (din nou), putem fi și… atât.
Să aveți parte de timp pe care să-l petreceți… cu voi!
Ștefania Ardelean