Câți dintre noi se gândesc la competiție? Ce înseamnă competiția pentru tine? Cum simți competiția în mese­ria pe care ai ales-o și, mai ales, ce faci (sau ce nu faci) pentru a simți că răspunzi competiției?

Lăsat la alegere, fără a încerca să definești concret competiția, s-ar putea să te trezești, la un moment dat, că te lupți cu un dușman invizibil, cu ceva ce nu are formă, dimensiune, consistență, dar care are putere asupra ta. Pornim în meseria de hairstylist fiecare cu motivațiile personale, cu propriile seturi de puncte tari și puncte slabe și, pe parcurs undeva, apare frica — „Nu sunt suficient de bun”, „Nu merit” sau „Merit doar dacă ma chinuiesc mult”, „Nu o să pot, e prea greu”… Ne repetăm zilnic și manifestăm zilnic aceste lucruri în moduri care, uneori, ne scapă și nouă: cinci minute intârziere, o perie necurățată corespunzător, o bârfă cu colegii în locul unui video educativ, un semninar la care uităm să ajungem. Ai zice că sunt acțiuni normale ce fac parte din viața de salon, că e ceva ce toata lu­mea face, că nu contează. Știi vorba aceea cu „diavolul e în detalii”? Păi… așa e și aici. Aceste acțiuni mici ne arată, de fapt, propriile credințe limitative și propriile bariere. Ne arată, mai precis, diferența dintre ceea ce spunem când suntem întrebați despre ce vrem și ceea ce credem cu adevărat că suntem capabili sau meri­tăm să primim.

Poate ai inceput să citești acest articol cu speranța că o sa îți spună cineva cum să învingi competiția și cum să ai succes, iar tu o să aplici cele cititie și o să reușești. Din păcate, nu e cazul. Aș vrea să îți spun că există o rețetă sau că, dacă vei respecta cutare și cutare, pas cu pas, vei ajunge în Nirvana hairstyliștilor, dar nu am cum – nu pentru că nu aș vrea, ci pentru că nu știu cum arată Raiul tău. Doar tu știi — și, uneori… chiar nici tu.

Aș vrea aici să punctez de la început două lucruri de care aș vrea să ții cont în continuare: singura formă de competiție este cea cu tine însuți și dacă nu știi unde vrei să ajungi, atunci cum știi pe unde să o apuci? Să le luăm pe rând:

Lucrez în salon, îmi fac treaba decent, am încercat și cu social media, dar parcă nu arată la fel ca la alții, timpul trece și simt că nu e nici bine, nici rău, mă uit la alții și parcă sunt mai departe, mai fericiți, mai po­pulari, mai bogați și mă întreb: „Oare eu ce am? De ce nu reușesc?” – Și mintea mea îmi răspunde: „Ăla și-a cumparat followerși, celălalt e prieten bun cu cei de la recepție, celălat în colaborare cu nu știu cine de la brandul X, de asta e trainer” și lista continuă – toți au ajuns unde au ajuns pentru că au ce tu nu ai: relații, bani, curaj, șanse. Timpul trece și parcă totul devine și mai clar, ești aproape persecutat, tu chiar ești bine și muncești, dar altora le e mult mai ușor. Și, la un mo­ment dat, îți dai seama că nu îți mai place ce faci. Îți sună cunoscut?

E un scenariu tipic, pe care mulți profesioniști din in­dustria de beauty îl au și îl perpetuează. Ce ai spune dacă ai încerca să nu fii unul dintre ei? Ce crezi că face diferența între cei care au șanse, relații, faimă sau mai ce știu eu ce, și tu, cel care își face treaba bine și nu se întâmplă nimic în plus? O să îți spun un secret – diferența este că ei se focusează asupra lor, iar tu… tot asupra lor. Poți să îi faci să nu se mai focuseze pe ei înșiși? Mă îndoiesc. Poți însă să nu te mai focusezi tu asupra lor și să începi să te focusezi pe tine. Nu așa cum ai făcut-o până acum, cu gândul la ce nu ai și la ce nedrept e totul, ci cu mindfulness (adică conștient, constructiv și activ). Și, îți mai spun un secret – în loc să te focusezi pe a fi ca alții, află cine ești și folosește asta. Ca alții pot fi toți ceilalți, ca tine ești doar tu, iar șansele să reușești cresc considerabil dacă înveți să folosești asta.

O să fie ușor? Nu, clar nu. Cum ar putea fi ușor ceva ce nu ai mai făcut până acum? Dar îți aduci aminte și că părea imposibil să tunzi părul? Și, ai reușit, acum tunzi. E adevărat că a trebuit să înveți asta, că ai greșit câteva capete, că te treceau transpirațiile la părul scurt sau creț, că a trebuit să treacă timp ca să capeți încredere și experiență, dar ai REUȘIT. Și, mai mult, ai reușit tu cu tine, tu cu părul, nu tu cu gândul la ceilalți. Așa că, îți mai spun odată: nu există competiție (cel puțin nu așa cum este ea înțeleasă de majoritatea). Există, însă, o bună apreciere a etapei în care te afli, există obiective stabilite în acord cu ceea ce îți dorești și acțiuni care să te ducă către atingerea obiectivelor. S-ar putea să fie nevoie să nu mai întârzii nici măcar cinci minute (ba chiar să ajungi mai devreme), să fii pregătit și cu periile curate (chiar dacă a coafat înainte altcineva cu ele), să nu fii la curent cu ultima bârfă, pentru că erai conectat la un webinar despre cum să îți crești numă­rul de programări, sau să te conectezi mai mult la ce își dorește omul de pe scaunul tău.

Sunt convins că ai deja o idee despre cine ești și des­pre ce îți dorești. Am auzit povestea de nenumărate ori în diverse etape din viața mea și nu prea s-a schimbat. Ea decurge cam așa: îmi doresc să fiu cel mai bun, să evoluez, să învăț, educația este cea mai importantă, nu încetam niciodată să învățăm, vreau să fac parte din­tr-o echipă faină, cu oameni mișto, să fim ca o familie, să vin cu drag la muncă. Super! Și eu vreau același lucruri, dar parcă ceva nu se leagă. Cu mintea mea de hairstylist îmi zic: dacă toată lumea spune că vrea același lucru, de ce realitatea este altfel? Unde se rupe filmul? Dacă toți ne dorim același lucruri, totuși ce se întâmplă de industria noastră e săraca, vai de ea?

Și, uite așa, ajungem la punctul doi scris mai sus. Avem obișnuința de a ne stabili niște obiective foarte gene­rale, pe care nu ni le asumăm nici ca proces, nici ca rezultat, în fața cărora nu răspundem și, tocmai de ace­ea, nici nu le atingem – mai mult, parcă facem lucruri împotriva lor. „Să fiu cel mai bun!” Ce înseamnă asta de fapt? Să ai cel mai mare număr de programari? Să fii cel mai cunoscut? Să fii cel mai ocupat? Cum se traduce asta concret? Cum știi că ești cel mai bun? Îți spune cineva când ești? Primești un e-mail? „Să evo­luez”? Ok… păi unde ești acum și unde vrei să ajungi? Ce înseamnă asta ca etape? De ce ai nevoie să evo­luezi? Care este timpul necesar? Cum vei face asta? Când știi că ai evoluat? „Vreau să fac parte dintr-o echipă faină”. Bun, îmi place asta. Ce înseamnă „echi­pă faină”? Ca toți oamenii să fie așa cum vrei tu? Să fii tu în centrul echipei? Să te aștepte colegii cu ca­fea dimineața? Ce faci tu să completezi echipa aceea faină? Cui îi faci tu cafea? Ce faci când în echipa ta faină apare conflictul? Cum procedezi când vine nota de plată și se împarte la toți, pentru că, nu este așa, suntem o echipă?

În timp ce scriu, zâmbesc, gândindu-mă la fețele voas­tre. „Ce o vrea și ăsta cu textul lui? În loc să ne zică de tendințe și balayage, ne pune niște întrebări”.

Așa e, vă pun întrebări; le pun cu tot dragul, încrederea și dorința de a vă vedea împliniți. Cred că, fără să ne punem întrebări, nu putem crește. Și, cu cât întrebările sunt mai specifice, cu atât avem șanse mai mari să înțelegem ce dorim și să facem ce este nevoie ca să obținem ceea ce ne dorim. Obiectivele lăsate așa, generale, nu duc nicăieri, pentru că nu au cum să se dezvolte. Le lipsește esența, le lipsește seva cu care să se hrănească și să se materializeze.

Când spui „Pentru mine, să fiu cel mai bun înseamnă să am 200 de programări pe lună”, lucrurile se schimbă. Pentru că 200 de programări pe lună înseamnă zece programări pe zi (într-o lume în care lucrăm cinci zile/ săptămână). Pot să văd de la câte programări pornesc azi și pot să fac un plan de creștere. Pot reprograma fiecare client, pot oferi un cadou dacă îmi aduci un client nou, pot face o campanie pe Instagram… și câte și mai câte. După ce a trecut luna, pot vedea cât de aproape sau cât de departe sunt de obiectivul meu și îl pot ajusta dacă văd că e de nerealizat sau pot schimba planul dacă simt că pot face și altceva. Ideea e că pot face ceva în loc să stau și să aștept să fiu cel mai bun – pentru că asta nu o să se întâmple. Nu o să dea peste mine nefăcând nimic, ci doar dorindu-mi. O să fie ușor? Nu, clar nu. Când a face performanță a fost ușor? Poți să faci asta? Da, clar poți, dar trebuie să muncești conștient pentru acest lucru sau pentru oricare altul pe care ți l-ai propus.

La final, dragii mei, vă reamintesc doar că de noi de­pinde și că, real, putem să ne creăm Raiul (sau Iadul). Suntem responsabil de ceea ce trăim indiferent de cât de greu înghițim acest lucru. Partea bună este însă că nu este niciodată prea târziu. Lucrăm într-o meserie în care putem să ne reinventăm zilnic dacă vrem (și ne focusăm pe noi și ne facem și obiective concrete și măsurabile). Și, nu uitați… sunteți bine!

Sorin Stratulat
Instagram: @stratulatsorin
YouTube: sorin stratulat