Pare că perlele au fost întotdeauna la modă. Fie că vorbim despre bijuteriile veritabile ale doamnelor sofisticate, fie că vorbim despre variante accesibile de perle sau chiar elemente din plastic, știm foarte bine faptul că perlele oferă eleganță. Aceste elemente au depășit de mult timp sfera bijuteriilor și, acum găsim diferite accesorii care imită aspectul perlelor aplicate pe haine, poșete, decorațiuni pentru casă și nu numai.
În acest an, poate mai mult decât în oricare altul, perlele și-au făcut loc în industria frumuseții. De la accesorii minuscule aplicate pe unghii, până la perluțe aplicate pe tenul și corpul clientelor în cadrul machiajelor deosebite, până la folosirea lor în accesorizarea coafurilor – perlele au fost prezente peste tot.
Cu siguranță voi, cei din domeniul coafurii, ați realizat numeroase coafuri cu perle anul acesta și nu doar pentru mirese, ci pentru orice doamnă saudomnișoară care a participat la un eveniment sau la o ședință foto. Așadar, v-am pregătit câteva inspirații de coafuri cu perle pe care le puteți recrea la următoarele programări:
Simplu și de efect – Pentru clientele care își doresc să aibă chipul liber, dar părul desprins, aceasta este coafura perfectă. Prindeți doar secțiunea superioară a părului și realizați câteva bucle lejere. Mai apoi, accesorizați secțiunea prinsă cu ajutorul unor agrafe cu perle.
Perle rosé – Dacă vă doriți cu adevărat să vă impresionați clientele, procurați perle pe care nu le deține oricine. Căutați elemente deosebite de dimensiuni foarte mari sau foarte mici care să atragă atenția privitorilor. De exemplu, această coafură simplă este întregită de volumul și culoarea perlelor.
Mici detalii – Nu este nevoie să umpleți întrega coafură cu perle. În anumite situații, după preferințele cliientelor, câteva perle plasate la locul potrivit pot scoate coafura din anonimat. Așadar, cu ajutorul unor bucle lejere și a câtorva perluțe, cliena va străluci toată seara.
Ponytail și perluțe – Orice tip de păr arată bine stilizată astfel, important este să avem lungimea potrivită. Deci – o coadă simplă, prinsă la baza gâtului, cu prinderea înfășurată de păr pentru a crea un aspect curat, și o accesorizare atentă cu perle este coafura perfectă pentru cele care își doresc să se simtă comod și să aibăo coafură grozavă.
Ploaie de perle – Aveți în fața voastră un păr superb pe care doriți să îl valorificați? Îndreptați-l sau creați bucle lejere, în funcție de preferințele clientei, apoi aplicați perle din loc în loc pe toată suprafața părului, ca și cum ar fi presărate pe acesta.
Înșiruire de perle – Abia acum am ajuns la una dintre cele mai populare coafuri ale anului 2022. Este vorba despre perlele lipite în șir pe coafurile clientelor. Aceste înșiruiri pot lua forme diferite, fie pe verticală, fie curbate, aplicate în față sau în spate – efectul este spectaculos.
Puritate și eleganță – Cel mai imteresant lucru în ceea ce privește perlele este faptul că acestea sunt versatile și, în plus, adaugă o notă elegantă oricărei coafuri. Aici putem observa un mix de stiluri, între școlăresc și elegant, care nu face decât să ofere un aspect unic purtătoarei.
Cărarea cu perle – Cele mai multe dintre cliente au o cărare predefinită sau una favorită la care nu doresc să renunțe nici măcar atunci când merg la coafat. Pentu ele am găsit cea mai bună soluție – accesorizarea cărării cu o înșiruire de perle.
Cocuri cu aspect dezordonat – Acestea sunt unele dintre coafurile preferate ale domnișoarelor, oferind în același timp un aer elegant, dar și unul relaxat. Accesorizați cocul rebel cu perle de diferite dimensiuni, iar clientele vor fi pregătite de petrecere, mai ales pentru cea de Crăciun.
Coronită de perle – Există cliente cărăra li se potrivesc de minune coronițele și alte tipuri de accesorii asemănătoare, precum diademele sau bentițele. Este important să dețineți în salon aceste tipuri de accesorii pe care clientele le pot achiziționa sau închiria direct de la voi.
Mix de cleme – Peste tot găsim cleme cu perle, însă multe persoane evită să le poarte, deoarece nu reușesc să le asorteze, așa că preferă să poarte una singură sau deloc. Pregătiți seturile de cleme care se potrivesc între ele, iar apoi personalizați alegerile în funcție de nevoile și preferințele clientei.