Atât pielea, cât și problemele ei, sunt chestiuni fizice, vizibile, palpabile, iar acest lucru ne face să credem că totul se rezumă la exterior. Poate că ne surprinde acest lucru, însă pielea se află în strânsă legătură cu trăirile noastre interioare, cu psihicul nostru. Așadar, vă invităm să descoperim împreună o altă latură a problemelor dermatologice:
Pielea uscată indică un blocaj la nivel interior în relațiile cu cei din jur, mai exact în exprimarea emoțiilor. Astfel, fără exprimare emoțională, relațiile devin „uscate, aride”, pielea devine și ea lipsită de „lichid emoțional”, în sens metaforic.
Pielea umedă, care transpiră foarte mult, exprimă o nevoie de a elibera sau chiar de a elimina emoții reprimate. Atunci când emoțiile nu au fost exprimate la momentul în care au fost simțite, ci au fost inhibate, pielea arată această nevoie – de a le elibera – și astfel începe să transpire foarte mult.
Pielea sensibilă este întâlnită, așa cum poate ați intuit, la o persoană emotivă. Persoanele sensibile resimt și prelucrează informațiile și evenimentele din punct de vedere emoțional mult mai intens, iar aceste lucruri se transmit prin pielea, ea devenind sensibilă.
Pielea dură, groasă indică o persoană autoritară atât față de sine, cât și față de cei din jur. Atitudinea interioară a persoanei, care este exprimată și comportamental, este reflectată de piele, care devine groasă și dură.
Pielea iritată/inflamată corespunde unei situații sau a unei persoane care irită. Situația poate fi reprezentată de un conflict interior sau exterior, nerezolvat de mai mult timp, care este deranjant pentru persoana căreia i se irită sau inflamează pielea.
Pielea descuamată este o urmare a faptului că persoana se lasă îndrumată de vechi scheme mentale, care nu mai sunt potrivite în situațiile prezente. Când apar scuame pe piele, este recomandat ca persoana căreia îi apar să modifice modul în care gândește, să privească situațiile din alte perspective.
Pielea cu coșuri indică probleme de comunicare în relațiile cu cei din jur. Coșurile care apar pe piele pot fi văzute ca fiind problemele de comunicare care ies la suprafață, fiind exprimate în exterior în acest mod.
Pielea grasă, prin secreția de sebum, creează o barieră uleioasă. Astfel, ca pe orice obiect uleios, dacă am vrea să-l atingem, s-ar produce o alunecare – nu putem să prindem ușor în mâini obiecte uleioase, fiindcă alunecă. Așa este și cu pielea grasă, nu poate fi ușor atinsă fiindcă alunecă, iar persoanele care au acest tip de piele creează inconștient secreție de sebum pentru a evita să fie atinse de anumite persoane.
Hipersecreția de sebum, întâlnită în special în adolescență, dar nu numai, indică o emoționalitate imatură, adolescentină. Acest tip de emoționalitate este normală în adolescență, când tânărul caută să își creeze propria identitate, renunțând la ceea ce a preluat de la părinți, profesori, societate și la toate lucrurile care nu mai corespund cu cine este el în acea perioadă.
Pielea zgâriată, lezată ne arată că limitele personale nu sunt bine stabilite. Din acest motiv, persoana respectivă tinde să facă multe compromisuri în relațiile cu cei din jur, se poziționează în inferioritate față de ceilalți și simte lipsă de respect din aceste motive. Astfel, pielea care se zgârie și se lezează ușor atrage atenția asupra faptului că persoana are nevoie să învețe să impună limite sănătoase.
Pielea afectată de mâncărime indică existență unui gând sau a mai multor gânduri negative care se repetă. Aceste gânduri ies la suprafață și doresc să le fie acordată atenție, iar atunci când se acordă atenție gândurilor, pielea nu mai provoacă mâncărime.
Pielea înroșită arată dorința persoanei de a trece neobservată. În diverse contexte sociale, atunci când persoana nu își dorește să participe, și o face din obligație, sau nu își dorește o anumită interacțiune socială, pielea se poate înroși pe moment, iar apoi, odată cu finalizarea evenimentului nedorit, revine la culoarea normală.
Așadar, este important să ținem cont de faptul că totul pleacă de la interior către exterior, iar dacă lăuntric nu ne simțim bine sau avem diferite probleme cu noi înșine sau cu oamenii din jur, semnele vor fi întotdeauna vizibile pe pielea noastră, în diferite moduri, precum cele menționate anterior.