„Am pornit acest business dintr-o nevoie proprie” – Alexandra Crâșmaru, owner Illuma Clinique

 

 

Alexandra
Crâsmaru
owner ILLUMA CLINIQUE

 

 

 

 

Illuma Clinique este una dintre clinicile dermato-estetice de top din București, un loc în care se îmbină cu succes pasiunea pentru frumusețe și expertiza în îngrijirea pielii. Deschisă în plină pandemie, nu doar că a reușit să treacă cu brio peste perioada de lockdown, dar a și reușit să crească frumos și să devină, într-un timp foarte scurt, un punct de referință printre pacienți. În acest interviu, deschidem ușile către universul Illuma Clinique alături de fondatoarea sa, Alexandra Crâșmaru.

Ați deschis Illuma Clinique chiar la început de pandemie. Ce v-a inspirat să puneți bazele unei clinici dedicate sănătății și frumuseții pielii și cum ați reușit să creșteți într-o perioadă în care tot mai multe business-uri își închideau porțile?

Am pornit acest business dintr-o nevoie proprie. La acel moment exista un număr limitat de clinici de dermatologie estetică pe piață și simțeam că nu mă regăsesc ca pacient în conceptele pe care le ofereau. Venind cu un background de zece ani în industria farmaceutică, unde am avut ocazia să interacționez cu profesioniști din domeniul sănătății, am simțit că pot aduce un plus pe piața de estetică medicală, construind un concept care nu numai să înglobeze servicii medicale de calitate, ci să și să creez o atmosferă extrem de primitoare și prietenoasă cu pacienții, ajutând-i sa își găsească medicii și terapeuții potriviți.

Cum ați reușit să vă diferențiați în industrie și să oferiți servicii de top în domeniul dermatologiei și al înfrumusețării pielii? 

În primul rând, ofer o atenție deosebită personalului pe care îl angajez și cu care colaborez. Calitatea interacțiunii și a serviciului medical prestat este pilonul principal în jurul căruia am clădit întregul business. La acest pilon, se adaugă investițiile consistente și constante în echipamente inovatoare, în linie cu tendințele globale din industrie. Totul este apoi susținut de o organizare riguroasă, la care adăugam căldura cu care ne întâmpinam fiecare pacient.

Pacienții au acces mai mult ca niciodată la informații și la tratamente pentru toate problemele pielii. Piața este inundată de tehnologii și echipamente de top. Care sunt, totuși, cele mai populare proceduri solicitate de către pacienți? 

Faptul ca există o multitudine de surse de informare pentru pacienți este un plus extraordinar pentru industrie. În ultimii ani, cererea tratamentelor minim-invazive a cunoscut o creștere fulminantă. Educația medicală din sfera esteticii a pornit, evident, dinspre clinici, respectiv dinspre medici, către publicul larg. Cea mai mare amploare la acest moment o au tratamentele injectabile cu acid hialuronic și toxină botulinică alături de tratamentele de rejuvenare facială cu laserul CO2, dar și epilarea laser definitivă.

Ce tehnologii de vârf utilizați în tratamentele și procedurile dermato-cosmetice de la Illuma Clinique?

Ne-am diversificat constant sfera serviciilor și am ales să direcționăm cuantumul cel mai mare al investițiilor în echipamente inovatoare. La acest moment deținem tehnologii considerate standard de aur, cum ar fi Laserul CO2 Fracționat, folosit în tratamentele de rejuvenare facială, estomparea cicatricilor post-acneice sau a vergeturilor, laserul CO2 ablativ, utilizat cu mare succes în înlăturarea formațiunilor beningne, cum ar fi nevii dermici, papiloame sau keratozele seboreice printre altele. Ne mândrim totodată cu serviciile pe care le oferim pentru tratarea leziunilor vasculare, cum ar fi telangectaziile, agioamele sau vergeturile/cicatricile roșii, utilizând cu succes tehnologia oferită de laserul NdYag. Epilarea laser ocupă un loc foarte important în preferințele pacienților, de aceea ne-am extins portofoliul înglobând laserul natural Alexandrite, standardul de aur în epilare, pe lângă laserul Dioda, disponibil inițial. Radiofrecvența fracționată este un o altă tehnologie utilizată cu succes, oferind-ne o alternativă fără timp de recuperare a tratamentelor pe care le realizăm cu laserul CO2. Continuăm lista cu radiofrecvența multipolară, Venus Legacy, iubită de pacienți pentru rezultatele obținute în lupta cu laxitatea pielii și celulita. Adăugăm dispozitivele de microneedeling Dermapen și Nanopore pentru îmbunătățirea texturii și calității pielii și continuăm cu multe alte dispozitive medicale care ne ajută să oferim tratamente personalizate fiecărui pacient.

Procedurile cu laser CO2 câștigă tot mai multă popularitate pentru diferite afecțiuni ale pielii. Ne puteți povesti despre problemele specifice ce pot fi tratate eficient cu acest echipament?

În ceea ce privește procedurile cu laser CO2, este important să subliniez că laserul fracționat SmartXide Punto, pe care îl utilizăm la Illuma Clinique, oferă o soluție eficientă pentru mai multe probleme ale pielii. Acest tratament este recunoscut ca standardul de aur în estomparea cicatricilor post-acneice, în rejuvenarea facială și în uniformizarea texturii pielii. Printre problemele specifice ale pielii pe care le putem trata eficient cu laserul CO2 SmartXide Punto se numără diminuarea petelor pigmentare, reducerea vizibilă a cicatricilor, uniformizarea culorii și texturii pielii, estomparea ridurilor și a liniilor fine, precum și îmbunătățirea tonusului și elasticității pielii. Acest tratament se dovedește a fi o alegere excelentă pentru pacienții care doresc o îmbunătățire semnificativă a aspectului și sănătății pielii lor.

Tratamentele de revitalizare a părului sunt de mare interes pentru mulți cititori. Cum abordează Illuma Clinique problemele legate de căderea părului și ce tehnici sau terapii inovatoare sunt folosite?

Ne mândrim în cadrul clinicii cu medici specializați pe tratarea acestei afecțiuni. Totul pornește cu un consult dermatologic care poate îngloba și testarea genetică Tricho Test pentru identificarea cauzelor alopeciei și obținerea unui plan de tratamente la care pacientul va fi cel mai susceptibil pentru a obține rezultate. În funcție de necesitați, medicul va recomanda în cabinet tratamentul injectabil cu plasma proprie, mezoterapia injectabilă și tratamentul Dermapen. Aceste tratamente pot fi abordate individual sau pot fi combinate în protocoale pentru obținerea celor mai bune rezultate. Protocoalele se completează la nevoie cu tratamente pentru acasă, topice sau orale.

Epilarea progresiv definitivă a devenit o procedură extrem de populară și de căutată. Am vrea să aflăm mai multe despre lasere, despre posibilitatea de a te epila pe timpul verii și cât este de definitivă această procedură.

Epilarea definitivă a cunoscut o evoluție tehnologică majoră în ultimii ani, livrând inovații cum ar fi echipamentele de epilare laser cu standardul de aur Alexandrite, însă fără absolut niciun disconfort, putând fi efectuate chiar și pe pielea bronzată.

La Illuma Clinique, suntem mândri să folosim cel mai avansat sistem de epilare laser de pe piață, Motus AY de la Deka. Comparativ cu alte echipamente disponibile, Motus AY se evidențiază prin capacitatea de a oferi rezultate rapide și eficiente în mai puține ședințe. Tehnologia sa avansată de răcire și scannerul de mare viteză asigură un confort sporit pentru pacienți în timpul tratamentului.

Un aspect important este că acest laser Alexandrite utilizează o lungime de undă de 755 nm pentru a viza melanina din foliculii de păr. Acesta este singurul sistem eficient în tratarea tuturor tipurilor de păr, inclusiv a părului subțire și deschis la culoare, reprezentând standardul cel mai înalt în domeniul epilării definitive. Un alt aspect inovator al laserului Motus AY este noul aplicator Moveo, care dublează capacitatea de transmisie a energiei laser către piele.

Lipoliza injectabilă este o metodă nechirurgicală de reducere a grăsimilor. Ce zone ale corpului pot fi vizate prin această procedură și la ce fel de rezultate se pot aștepta pacienții?

Lipoliza injectabilă este o metodă nechirurgicală eficientă pentru reducerea stratului adipos localizat. Acest tratament este eficient pentru tratarea grăsimii sub forma de lipoame multiple, rămasă în urma liposucției, de exemplu, pentru a elimina depozitele de grăsime rămase și pentru a netezi umflături rămase.

Dar este un tratament eficient și pentru țesutul adipos localizat în regiunea abdominală și pe părțile laterale ale corpului, partea internă a coapselor și partea posterioară, fesele și șoldurile, zona genunchilor, celulita superficială a coapselor și a feselor, precum și grăsimea localizată sub barbie sau în zona gâtului. Rezultatele pot varia de la pacient la pacient, dar, în general, acestea includ reducerea circumferinței zonei tratate, diminuarea stratului de grăsime și o îmbunătățire a fermității și hidratării pielii, oferind pacienților un aspect mai plăcut și mai conturat.

Cu domeniul în continuă evoluție al îngrijirii pielii, cum se menține Illuma Clinique la curent cu cele mai recente progrese și tehnologii pentru a oferi tratamente de ultimă oră?

Activăm într-un domeniu în continuă evoluție, menținerea Illuma Clinique la curent cu cele mai recente progrese și tehnologii este o parte esențială a filosofiei noastre. Pentru a putea oferi constant tratamente de ultimă oră pacienților noștri, colaborăm cu furnizori de echipamente de vârf pentru a aduce cele mai noi tehnologii în clinică.

Pe lângă gama de servicii, Illuma Clinique oferă consultații personalizate de îngrijire a pielii pentru a evalua nevoile individuale și pentru a dezvolta planuri de tratament personalizate?

Da, desigur. La Illuma Clinique punem un mare accent pe oferirea de consultații personalizate pentru fiecare pacient. Credem cu tărie că fiecare persoană are nevoi individuale atunci când vine vorba de îngrijirea pielii și de aceea oferim consultații detaliate și personalizate pentru a evalua aceste nevoi.

Echipa noastră de specialiști în dermatologie și estetică lucrează împreună cu pacienții pentru a înțelege preocupările și obiectivele lor specifice legate de piele. Bazându-ne pe aceste informații, dezvoltăm planuri de tratament personalizate care să răspundă nevoilor individuale ale fiecărui pacient. Aceasta ne permite să obținem cele mai bune rezultate și să asigurăm satisfacția pacienților noștri.

 


Follow Us On Instagram