Aroma subtilă a schimbării

Pentru mulți dintre noi, toamna marchează reluarea ritmului cotidian după lunile de vară calde, liniștite, relaxante. Elevii se întorc la școală, pregătiți să descopere noi universuri de cunoaștere, iar noi, părinții lor, ne reglăm ceasurile vieții după sunetul clopoțelului.

Toamna este anotimpul de tranziție în care natura ne oferă un spectacol cromatic uimitor, spectacol care, într-un anume fel, ne invită la reflecție. Suntem îndemnați, parcă fără să vrem, să recapitulăm ceea ce a fost, să numărăm reușitele, să ne gândim la ceea ce ne-am propus la început de an și poate nu am realizat încă, să reluăm proiecte puse pe pauză peste vara și să punem bazele planurilor viitoare.

Adierea vântului de toamnă și ploile aduc cu ele o aromă subtilă a schimbării. Natura ne oferă cadrul perfect să medităm asupra direcției în care ne îndreptăm. Frunzele își schimbă culoarea, căzând ca un covor de amintiri sub pașii noștri, în mod simbolic invitându-ne să ne eliberăm de trecut și să reflectăm la ideea de sfârșit.

Pe măsură ce zilele se scurtează, serile ne oferă prilejul de a ne regăsi mai mult în confortul propriei locuințe decât afară și de a ne reaminti de valorile autentice. Ne gândim la ce am lăsat în urmă și înțelegem că fiecare sfârșit are potențial de a fi un nou început.

Toamna, mai mult ca oricare alt anotimp, ne învață că despărțirea de ceea ce este vechi este esențială, este vitală. Există o lecție tăcută în ritmicitatea acestui anotimp: renunțarea la trecut, la tot ce nu ne mai servește, pentru a face loc noului. În fiecare an, ciclul naturii ne oferă ocazia de a pune punct unor capitole și de a scrie altele noi.

Nu știu cum e pentru tine toamna, însă eu îți propun să o privești ca pe o oportunitate de a găsi echilibrul și legătura profundă dintre sfârșit și început.

Ștefania Ardelean

 

credit foto: freepik.com


Follow Us On Instagram