Cafeina – extrem de eficientă în tratarea celulitei

de Prof Dr Umberto Borellini

Cafeina – extrem de eficientă în tratarea celulitei

Printre ingredientele naturale cele mai eficiente împotriva celulitei se numără CAFEINA, un principiu activ conţinut în produsele cosmetice care se aplică pe zonele corpului afectate de acest inestetism.

Celulita este denumită științific panniculopatia edematofibrosclerotică, dar această sonoritate este mai puțin importantă pentru femeile afectate de ea și când spunem acest lucru ne referim la un procent impresionant: de peste 90% dintre femei.Celulita, al cărei nume îl poartă problema acestor femei, ne face deseori să ne gândim la ea ca la o inflamație dar, în fapt lucrurile nu așa stau. Celulita atacă în principal zona coapselor, feselor, genunchilor, gleznelor mai rar abdomenul și membrele superioare. Ea se formează ca urmare a alterării paniculului adipos cu consecința reducerii circulației sanguine și limfatice manifestându-se printr-o serioasă retenție de lichid. Reducerea circulației periferice provoacă staze iar capilarele afectate vor lăsa să iasă plasma prin spațiile dintre adipocite așa încât se vor forma edeme – adevărate lacuri intracelulare. Țesutul, în special cel adipos, suferă o profundă modificare. Prezența excesivă a lichidului exercită o presiune asupra adipocitelor care sunt eliminate din capilare provocând o diminuare a schimbului dintre celule și sânge, dintre substanțele utile (oxigenul) și cele dăunătoare(reziduurile). Din cauza carenței de oxigen, țesuturile se deteriorează acumulând lichid și deșeuri. Grăsimea își pierde structura sa originară formând noduli – ceea ce numim coajă de portocală! Dieta, gimnastica și un produs specific: iată remediile imediate în atacul împotriva celulitei. Sunt câteva reguli generale pe care femeile afectate de celulită trebuie să le urmeze. O dietă hipocalorică, variată dar bine echilibrată în nutrienți, mese dese, multe verdețuri și pe cât posibil legume coapte la cuptor sau preparate la aburi, de limitat consumul de sare, brânzeturi și mezeluri, este recomandat să se bea multă apă (nu carbogazoasă!), să se mănânce multe fructe bogate în vitamina C și antioxidanți, de evitat fumatul și…de preferat o plimbare ușoară prin parc sau, și mai bine, practicarea unui sport.

Cosmeticele anticelulitice

În privința produselor anticelulitice care este acțiunea și eficacitatea acestora? Anticeluliticele sunt produse cosmetice ale căror substanțe nu trebuie să ajungă în circuitul sangvin dar cu toate acestea trebuie să se mențină la suprafață chiar dacă unele dintre aceste substanțe pot determina acțiuni specifice la nivel profund, unde, de fapt, celulita își are originea. Și chiar dacă aceste produse nu rezolvă în mod radical problema se pot obține bune rezultate din punct de vedere estetic dacă le folosim constant. Majoritatea produselor conțin aproximativ aceleași grupuri de ingrediente care pot fi asociate cu patru tipuri de acțiuni: LIPOLITIC, PROTECTOR CAPILAR, ACTIVANȚI AI MICROCIRCULAȚIEI, ANTIEDEMATOS. Substanțele lipolitice sunt derivate din iod, din alge precum quercia marina sau din proteine care conțin iod și care exercită o activitate certă asupra lipazelor, enzimele responsabile cu divizarea grăsimilor. De exemplu, Fucus Vesiculosus este un veritabil concentrat de apă de mare care activează metabolismul general făcând ca grăsimile să fie mai repede asimilate. Favorizând metabolizarea grăsimilor, acesta ajută la reducerea depozitelor localizate de grăsime.

• Substanțele protectoare ale capilarelor sunt în primul rând flavonoizii și polifenolii. Cel mai frecvent utilizate sunt: extractul de coacăz, lămâie, de gingko-biloba și de viță-de-vie roșie (care stimulează circulația periferică), ceai verde, și alte plante. Acțiunea acestora, eventual completată de vitaminele A,C,E, face vasele să fie mai puțin fragile și permeabile.

• Substanțele care activează microcirculația sunt: xantinele, printre acestea numărându-se: cafeina, teofilina, teobromina. Acestea pot fi extracte vegetale din cafea, guarana, cacao, cola sau extracte de sinteză.

• Substanțele antiedematoase sau cu efect drenant sunt saponinele de origine vegetală: iedera, castanul sălbatic, centella asiatica, ilicele. De dată recentă este introducerea oligoelementelor precum siliciul și magneziul care redau troficitatea țesuturilor. Taraxacum officinalis(păpădia) este o plantă amară ale cărei proprietăți sunt decongestionante și care, favorizează eliminarea lichidelor acumulate în exces în cavitatea interstițială a celulelor.

Cafeina

Unul dintre ingredienții naturali utilizați cu rezultate extraordinare în tratamentul celulitei este cafeina. În cosmetică, cafeina este utilizată ca și coadjuvant în tratamentul celulitei datorită potențialului ei lipolitic și termic. Este, deci, foarte utilă în cosmetică folosirea proprietăților cafeinei care stimulează drenajul limfatic și are și o puternică funcție antiedematoasă, mobilizând acizii grași din țesutul adipos. Activitatea adipolitică este una constantă și ciclică în țesutul normal (ritm de circa 15 zile). Datorită intervenției hormonilor, dintre care glucagonul și ATCH care stimulează adelinat ciclaza ATP în AMPc, se activează lipaza adipolitică. Aceasta permite hidroliza trigliceridelor în digliceride, succesiv scindate în acizi grași care apoi sunt eliminați. Cafeina stimulează activitatea AMPc inhibând fosfodiesteraza, enzima care degradează AMPc. Pentru remedierea celulitei este mai mult decât oportună intervenția prin tratamente cosmetice (masaje, bandaje, eletrostimulare, pneumoestetică) cu scopul de a crește eficacitatea aplicațiilor locale.

Folosirea topică(locală) a cafeinei nu are nici un fel de contraindicaţie deoarece absorbţia transdermică nu a arătat concentraţii în sânge care să aibă efecte sistemice (aceste tratamente cu cafeină se justifică datorită efectelor catabolice asupra adipocitelor, așa cum am descris anterior). Mai mult, în scopul prevenirii efectelor dăunătoare ale radiaţiilor ultraviolete, studiile in vitro au arătat că, luată pe cale orală, cafeina dezvoltă o acţiune protectoare în contactul cu razele UVB, reducând potenţialul cancerigen al acestora


Follow Us On Instagram