de dr. Francesca Celleno

Petele pigmentare sunt rezultatul unui proces fiziologic numit melanogeneză care, din diferite motive, poate determina o distribuţie neuniformă a melaninei, substanţă produsă de celulele pielii – denumite şi melanocite – aspect ce conduce la formarea petelor.

Melanina este formată dintr-un aminoacid – tirosina, prin acţiunea unei enzime – tirozinaza. Formarea melaninei creşte răspunsul la factorii externi precum expunerea la razele ultraviolete, deoarece acest pigment de culoare maro serveşte în a proteja pielea de daunele provocate de radiaţiile solare. În condiţii normale, procesul de reînnoire a pielii face ca pielea care s-a pătat din varii motive să îşi recapete culoarea naturală o dată ce stimulul care a provocat excesul de melanină a dispărut. Uneori însă din motive necunoscute, producerea de melanină se face în exces, în continuare iar pielea nu mai este capabilă să revină la starea iniţială: petele s-au format deja.

Printre modificările de melanogeneză se pot distinge:

1. Melasma
2. Lentigo

Melasma se manifestă în general la nivelul feţei prin pete de culoare maro-gri. Ea poate fi cauzată de medicamente cum ar fi pilula contraceptivă, hormonii produşi în timpul sarcinii (cloasma) sau menopauzei sau în timpul disfuncţiei hormonale ale glandelor suprarenale, o altă cauză poate fi identificată în substanţele chimice din parfumuri. Lentigo senil aşa cum sugerează şi numele sunt specifice vârstei şi, în principal, sunt cauza hiperpigmentării stratului cornos. Această hiperpigmentare este legată de expunerea prelungită la razele ultraviolete ale soarelui sau în cabina de bronzat. Lentigo senil apare în zonele expuse la soare: faţă. Mâini iar petele sunt de culoare maronie, izolate şi au formă rotundă.

Care sunt căile de atac împotriva pigmentărilor?

În unele situaţii petele pot regresa spontan iar în altele trebuie recurs la tratamente cosmetice de albire. Acestea acţionează pe două fronturi: sporesc schimburile celulare(graţie substanţelor de netezire) sau de blocare şi, respective, blochează enzima tirozinaza care produce melanina.

Substanţele cu acţiune restructurantă (de exemplu, alfa-hidroxi acizi, retinoizi), sunt  în grad să ajute schimburile celulare ale pielii cu pete pigmentare favorizând eliminarea celulelor deja hiperpigmentate făcând mai uniformă culoarea şi suprafaţa pielii.

Prin procesul de reînnoire celulară determinat aceste subtanţe  împiedică introducerea melaninei de către melanocite în celulele adiacente.

Substanţele care acţionează prin blocarea enzimei tirozinazei sunt, probabil, cele mai eficiente, prototipul fiind hidrochinona, un agent de albire folosit în procente controlate  deoarece altfel (într-un procent mare devine toxic).  Arbutina, acodul kojic, vitamina C, acidul azelaic sunt, în prezent,  substanţele de albire a pielii cele mai des întâlnite în compoziţia produselor cosmetice depigmentante.

Arbutina – este o subtanţă naturală obţinută prin extracţia din sâmburi de struguri , similar hidrochinonei  dar mai puţin iritantă şi sensibilizantă  ca aceasta.  Aceasta se găseşte în concentraţii care variază între 1% şi 10%.

Acidul kojic – este o subtanţă a cărei activitate depigmentantă este foarte frecvent utilizată într-o concentraţie cuprinsă între 1 şi 3% – caz în care nu este toxic şi nici iritant.

Acidul azelaic – este produs în mod natural de o ciupercă responsabilă şi de producerea unei patologii cutanate care se manifestă prin apariţia unor pete de culoare albă pe piele(Pytiriasis Versicolor) , mecanismul său de acţiune fiind unul dublu(inhibă tirozinaza şi este şi antioxidant)  şi bine tolerat cutanat.

Există anumite studii care indică combinaţii de diferite substanţe funcţionale care s-au dovedit a fi eficiente în tratarea pigmentărilor: acidul lipoic, acidul ascorbic, glucozamina,  etc. care nu sunt într-atât de depigmentante ele însele dar au un bun potenţial şi o eficacitate sporită atunci când sunt combinate cu altele. Sunt în studiu în acest moment alte componente ale unor derivaţi de origine vegetală precum şi corticosteroizi şi tretinoină cu aplicaţie locală – însă uzul acestora este restrictive şi limitat din punct de vedere al competenţelor (doar dermatologul este în măsură să lucreze cu ele, altfel pot exista consecinţe grave dacă sunt folosite incorect).