Carateristici, cauze, tratamente hidratante specifice

de DR. ANCA ADINA MARTINESCU

Medic primar dermato-venerolog; www. dermaline.ro

Pielea uscată este o modificare des întâlnită astăzi dar există o mare variabilă individuală: anumite persoane lamentează în mod constant că au pielea uscată, altele doar în anumite condiţii atmosferice spun că îşi simt pielea deshidradată.

Uscăciunea pielii poate varia de la un minim grad de descuamare furfuracee abia vizibilă pe hainele de culoare închisă până la fisuri de dimensiune medie sau mari şi poate fi însoţită de mâncărime a pielii. Caracteristica morfologică a uscăciunii pielii este scuama – un grup de celule cornoase blocate la suprafaţa pielii. Leziunea apare fie în urma creşterii turnover-ului celular, fie cauzată de o stare inflamatorie subclinică. Pielea uscată facilitează pătrunderea din exterior a anumitor elemente ce pot provoca iritaţii sau reacţii alergice de contact .

CAUZELE APARIŢIEI PIELII USCATE

Mecanismul care determină deshidratarea pielii este încă în mare măsură necunoscut. Cu toate acestea, există trei factori principali:

–          Pierderea apei din stratul cornos: în cazul în care stratul cornos este uscat, pielea devine scuamoasă. Este suficient un procent de deshidratare de 10% pentru a se înregistra o alterare gravă a plasticităţii şi a elasticităţii acesteia.

–          O accelerare a turnover-ului celular epidermic, cauzată de stimuli iritativi cronici subliminali (cum ar fi razele UV, expunerea prelungită la substanţe iritante sau alergene). Astfel de stimuli inhibă corecta diferenţiere a keratinocitelor, cu consecinţa alterării producţiei de componente lipidice.

–          O alterare a barierei cutanate este, fără îndoială motivul cel mai important al deshidratării. Asistăm la o pierdere de lipide intercelulare, în general, datorată stimulilor exogeni. Apa nu mai este reţinută în straturile externe ale părţii cornoase provocând fisuri sau crăpături cutanate.  O alterare a keratinocitelor determină o modificare a barierei cutanate şi, prin urmare, şi o pierdere mai mare transepidermică de apă( TEWL) .

Uscăciunea cutanată poate fi genetică (constituţională-piele fragilă, îmbătrânită, xerotică, atopică sau ihtiozică) sau dobândită (expunere excesivă la razele UV, la un climat vântos şi uscat, la substanţe chimice agresive, detergenţi, solvenţi, cauze iatrogene etc).De fapt, o piele “constituţional “ uscată nu va fi niciodată foarte bine hidratată chiar dacă se restabilesc condiţiile optime ambientale de temperatură şi de umiditate.

În mod obişnuit,uscaciunea pielii este determinata de conditii externe ca:
– o climă rece şi uscată (iarna frigul determină deshidratarea pielii însoţită de „mâncărimi”).

-contactul prelungit cu apă fierbinte sau contactul frecvent cu uscătoare.

– utilizarea frecventă a agenţilor de spălare care distrug filmul hidrolipidic şi modifică bariera pielii.

– expunerea repetată la radiaţii ultraviolete (care induce o inflamaţie de intensitate variabilă )

– medicaţia pentru hipertensiunea arterială, acnee,etc

-uneori uscarea pielii este un semn al unor procese fiziologice ce apar ]n corp odată cu schimbările hormonale (mai ales la femei) determinate de vârstă. Alteori uscăciunea pielii apare în cadrul unor boli ca diabetul, hiper- sau hipotiroidism, malnutriţie, boli de piele (psoriazis, eczemă, etc).

În definirea pielii uscate funcţionează încă metoda empirică,  în ciuda faptului că, recent, au fost introduse numeroase tehnici şi sisteme de măsurare a hidratării cutanate.Determinarea cantitativă a hidratării cutanate se realizează prin trei metode principale:

1)       Măsurarea  capacităţii electrice. Această metodă se bazează pe constanta dielectrică a lipidelor keratinice, care este mult prea scăzută în comparaţie cu cea a apei. Se înţelege că această constantă dielectrică a stratului cornos este direct proporţională cu gradul său de hidratare. Aparatul care este responsabil de detectarea nivelului hidratării se numeşte CORNEOMETRU.

2)       Determinarea spectrofotometrică a conţinutului de apă. Metoda are la bază faptul că grupurile de molecule cu structură dipolară reacţionează atunci când sunt stimulate. Aceste vibraţii sunt specifice pentru fiecare frecvenţă şi tip de moleculă şi corespund la un nivel energetic  definit de excitare.

Este posibilă identificarea şi cuantificarea grupurilor bipolare prin detectarea acestora – detectare realizată cu ajutorul benzilor de detectare ale echipamentelor specifice.

3)       Gradul de pierdere pasivă transepidermică de apă (TEWL) care cuantifică timpul de hidratare dar explorează şi eficacitatea tratamentelor hidratante bazate pe ocluzie. TEWL este măsurată graţie unui EVAPORIMETRU. Valoarea sa fiziologică este cuprinsă între 2 şi 5g/m-2/oră.

TRATAMENTUL PIELII USCATE:

Din păcate, omul nu poate trăi într-un ambient perfect constant şi favorabil aşa încât pielea să fie perfect hidratată.Stilul de viaţă actual include comportamente şi medii ce vin în contrast cu fiziologia naturală a pielii.

În mediul cosmetologic problema pielii deshidratate este una dintre cele mai sensibile tocmai pentru că există atâtea variabile atunci când se ia în considerare tratamentul cel mai adecvat.

Stratul cornos, în cazul pielii uscate, se confruntă cu fenomenul deshidratării, diminuarea lipidelor şi îngroşarea pielii (hiperkeratoză). Pentru a restaura bariera cutanată, lipidele sunt incluse în produsele cosmetice datorită faptului că sunt compatibile cu cele din stratul cornos interstiţial (colesterol, cerebroside, glicolipide,etc.). Însă nu este suficient să adăugăm grăsimi produselor, ci trebuie să ştim şi ceea ce este necesar să facem pentru a stimula celulele pielii  să sintetizeze lipidele care trebuie să umple spaţiile intercelulare din stratul cornos.

FACTORII IMPORTANŢI ÎN HIDRATAREA CUTANATĂ

Uscăciunea cutanată poate fi înţeleasă urmărind rolul celor 2 factori implicaţi în hidratarea cutanată: stratul cornos şi filmul hidrolipidic.

1.STRATUL CORNOS

Este stratul epidermic superficial supus stresului ambiental şi are proprietăţi mecanice– el exercită funcţia de barieră a pielii. Una din capacităţile sale este aceea de a fixa apa  datorită unor compuşi cum ar fi: lactatul de sodiu, mucopolizaharidele, hexosaminele, etc. În stratul cornos apa se găseşte liberă sau asociată, prin legături de hidrogen sau covalente, la proteinele  din membrana corneocitară (20%) şi lipide lamelare (30%) . Hidratarea stratului cornos este în echilibru constant cu ambientul dar şi cu microambientul subcutanat. Stratul cornos prin dezintegrarea sa progresivă eliberează  componentele, care împreună cu produsul de secreţie al glandelor sebacee şi sudoripare, contribuie la formarea NMF – natural moisturizing factor – un complex de subtanţe higroscopice şi hidrosolubile conţinute în spaţiul interstiţial intercorneocitar. NMF are un rol foarte important în hidratare astfel încât un deficit al acestuia implică o pierdere hidrică din stratul cornos estimată la aproximativ 25% şi la o reducere a elasticităţii de până la 66%. NMF constă în:

–          Aminoacizi (40%)

–          PCA (acid pirolidonic carboxilic sub formă de sare de sodiu şi potasiu – 12%);este sintetizat în epidermă din acidul glutamic.

–          Acidul lactic (prezent în forma lactatului de sodiu – 12%) aparţine familiei alfa-hidroxi-acizilor.

–          Ureea(7%) cu acţiune dublă: de hidratare( la concentraţii mai mici de 10%), keratolitică( în concentraţii superioare). Utilizarea sa are însă ca efect şi o uşoară tendinţă de iritare.

–          NH3, acidul uric, glucozamina, creatinină (1.5%)

–          Citratul

–          Na, K, Ca, Mg, Cl (18.5%)

–          Zaharuri, acizi organici, peptide (8.5%)

2.FILMUL HIDROLIPIDIC DE SUPRAFAŢĂ

Este produs prin activitatea glandelor sebacee, sudoripare şi prin pierderea transepidermică de apă, distribuindu-se mai mult sau mai puţin în piele. Conţine: sebum, resturi celulare, bacterii, substanţe derivate din bacterii, apă şi material exogen. Este esenţial în menţinerea homeostazei pielii deoarece determină rezistenţa la agenţi agresivi ambientali (chimici şi microbiologici) şi contribuie la menţinerea proprietăţilor plastice ale pieli.

Pielea regularizează trecerea electroliţilor şi a apei către exterior şi previne pătrunderea substanţelor externe datorită acţiunii sale de barieră. Esenţiali în a îndeplini această funcţie cutanată sunt: conţinutul celular de keratinocite, materialul lipidic intercalat ş.a. Atunci când unul sau altul dintre aceste elemente componente se modifică,  funcţia de barieră este diminuată şi permite trecerea transepidermică a gazelor, a substanţelor chimice şi a electroliţilor. Alterarea acestei bariere conduce la modificări cutanate incompatibile cu menţinerea stării de sănătate deoarece determină apariţia anumitor boli de piele. Oricum, această barieră este deteriorată în fiecare zi prin spălarea repetată sau prin simplul fapt că lucrăm într-un mediu profesional cu risc (firme de curăţenie, chimice, sanitare, etc.)

TRATAMENTE HIDRATANTE SPECIFICE

1) UMECTANŢI:cresc retenţia de apă în stratul cornos

● Poliolii sunt molecule mici cu mai multe grupuri hidroxil (hidrofil) foarte higroscopice. În această categorie intră: glicerolul, sorbitolul şi propilenglicolul (acesta din urmă având capacitatea de a hidrata într-o concentraţie inferioară de 10% şi keratolitică într-o concentraţie superioară de 40%).Macromoleculele neputând pătrunde în piele din cauza greutăţii mari moleculare sunt extrem de higroscopice şi formează la suprafaţă filme semipermeabile.●Glicozaminoglicanii (GAG) care se găsesc în mod natural în compunerea tuturor ţesuturilor  conjunctive(cartilagii, dermă). Aceştia posedă un număr mare de grupuri de hidroxil care le conferă capacitatea extraordinară de a reţine apa. În această categorie sunt incluse: acidul hialuronic şi sulfatul de condroitină(polizaharide), colagenul şi elastina, ( proteine) – sunt componenti de baza ai tesutului conjunctiv din piele.  Aceste proteine sunt de obicei utilizate în forme denaturate sau hidrolizate având o mare proprietate: aceea de a fi higroscopice.  ●Lipozomii sunt vezicule de circa 50-500 nm diametru şi învelite într-o dublă membrană de fosfolipide. În interior se găsesc toate elementele în faze apoase. Evoluţia viitoare este reprezentată de niosomi, dintre care se detaşează fosfolipidele a căror membrană este constituită din lipide amfifilice derivate din sinteza non-ionică. Lipozomii au o mare afinitate pentru stratul cornos şi determină o hidratare profundă datorită asemănării lor cu membranele de ciment  intercorneocitar epidermic.

2) FILMOGENII:reduc pierderea hidrică transepidermică prin filmul ocluziv lipidic.

Aceştia sunt constituiţi din substanţe uleioase diferite care acţionează producând indirect o impermeabilizare a suprafeţei cutanate şi împiedicând astfel pierderea de apă în mediul extern (perspiratio insensibilis). Se obţine, cu alte cuvinte, o hidratare endogenă. Aceştia sunt reprezentaţi, în general de emulsii uleioase în apă (U/A) sau apă în ulei (A/U). După aplicarea lor în faza apoasă acestea se evaporă, iar în faza uleioasă formează un film uşor ocluziv pe piele, reducând în consecinţă pierderea transepidermică de apă. Evident, emulsiile de tip A/U sunt cele mai uleioase şi mai ocluzive. De curând au fost dezvoltate emulsii multifazice U/A/U şi A/U/A cu proprietăţi hidratante majore care respectă formulările tradiţionale. Faza uleioasă a acestor emulsii poate include: Hidrocarburi -vaselină, parafină, peridrosqualen; Silicon; Uleiuri de origine animală sau vegetală; Alcooli graşi(acid stearic, acid palmitic); Ceară: sunt esteri ai alcoolilor graşi cu lanţ catenar lung; Lanolină: secretată de glandele sebacee ale ovinelor şi reprezentând un complex de esteri şi poliesteri.

3) MOLECULE ACTIVE naturale sau de sinteză

Sunt substanţe care se află în continuare în vizorul cercetătorilor dar acesta şi datorită presiunilor pieţei la cererea consumatorilor. Astfel de molecule au fost studiate din punct de vedere farmacologic iar eficacitatea lor a fost demonstrată. Acele faze de deshidratare acută la graniţa cu hipercheratoza pot fi tratate cu substanţe keratolitice precum: alfa-hidroxi-acizi, acizi organici ce includ acidul lactic, glicolic, malic, tartaric, citric, gluconic, mandelic, salicilic. Aceste molecule au proprietatea de a hidrata la un nivel de joasă concentraţie şi reduc coeziunea corneocitară de la baza stratului cornos. La concentraţii superioare predomină acţiunea keratolitică cu efecte în straturile profunde ale epidermului, precum şi în dermul papilar şi reticular.

4) ALŢI INGREDIENŢI COSMETOLOGICI CU EFICACITATE DOVEDITĂ

Ceara de albine. Numeroase specii de albine sunt în măsură să producă ceară: Apis mellifera, cerana, dorsata, laboriosa, florea, andreniformis. Ceara este constituită din mai mult de 80 de substanţe diferite, clar definite cromatografic. Ceara se prezintă ca o subtanţă grasă, moale, onctuoasă, cu miros ce se resimte gradual. Este frecvent utilizată în dermocosmetică în prepararea acelor produse utile în cazul pielii xerotice.

Acidul gliciretic: este un săpun derivat din rădăcina de Lemn dulce(planta). Posedă o capacitate anti-inflamatorie evidentă.

Butirospermum: este obţinut din seminţe de Butyrospermum parkii şi este un ansamblu de substanţe uleioase cu proprietăţi emoliente şi anti-inflamatoare.

Bisabolol: este un extras esenţial obţinut din uleiul de muşeţel şi care este înzestrat cu efecte anti-inflamatorii.

Alantoina: chimic este definită ca 5-ureidointoină. Este, în mod structural, corelată cu ureea cu care împarte inclusiv efectele cosmetice. Alantoina este un bun cicatrizant, emolient şi keratolitic. Favorizează hidratarea cutanată.

Tocoferolul: Vitamina E se utilizează atât sistematic cât şi în asociere cu Acidul ascorbic pentru a bloca formarea nitrozaminei, a compuşilor cancerigeni, iar topic este folosită ca hidratant natural. Are o activitate antioxidantă şi previne stresul oxidativ produs de radicalii liberi în membranele celulare.

Utilizarea locală a tocoferolului reduce daunele în cazul pielii cu modificari actinice acţionând indirect asupra elasticităţii şi luptând împotriva îmbătrânirii cutanate. Tocoferolul este o moleculă în măsură să pătrundă în piele, în profunzime, până în derm. Cercetarea dermocosmetică a evoluat extrem de rapid în ultimii 50 de ani. Capacitatea multor substanţe emoliente de a hidrata a condus la o creştere incredibilă a potenţialului acestora în industria cosmetică. Tendinţele actuale se îndreaptă în direcţia recuperării funcţionalităţii normale a pielii, îmbinând dorinţa de frumos cu efectele cele mai semnificative ale unor produse, al căror rol este de a încetini îmbătrânirea cutanată şi de a face prevenţie foto-oncologică.

Înainte de a avertiza aceste probleme sau când pielea devine „o problemă”,nu ezitaţi să cereti ajutorul esteticienei sau dermatologului.