Eficace şi nepericuloase, microinjecţiile cu colagen sau acid hialuronic şterg ridurile profunde sau redesenează conturul feţei. Fără să trecem pragul chirurgiei estetice putem să readucem pe buzele noastre senzualitatea? Aceasta este întrebarea pe care ne-am pus-o!
Astăzi există o multitudine de produse care permit combaterea ridurilor sau au calitatea de a reda volumul anumitor zone ale feţei. Printre acestea figurează colagenul, acidul hialuronic şi gelurile pe bază de micro-sfere. Majoritatea acestor produse sunt resorbabile – ceea ce înseamnă că organismul le elimină în mod progresiv. Durata lor de viaţă variază între 6 şi 18 luni, în funcţie de produs.
La ce te poţi aştepta? Dacă ridurile pe care le ai atunci când râzi te fac doar pe tine să…râzi, dacă buzele tale nu mai sunt atât de apetisante ca altădată şi dacă nu eşti dispusă să apelezi la tehnici agresive atunci, bine, procedurile de reîntinerire injectabile sunt metodele pe care le cauţi. Medicina estetică umple ridurile şi recreează volume pe anumite zone ale feţei, lucrând cu fineţe şi în armonie cu trăsăturile chipului.
Nu buzelor de babuin! Micro-injecţiile pot şterge atât ridurile fine (din jurul ochilor sau al gurii) precum şi ridurile profunde: ridurile de leu, ridurile nasolabiale(nas/gură) însă aceste riduri de expresie vor reapărea şi este normal pentru că faţa trăieşte.
Colagenul
Pielea conţine fibre de colagen: produse de fibroblaste, acestea asigură consistenţa dermei. Reînnoirea lor se diminuează de-a lungul timpului aspect care duce la îmbătrânirea pielii.
De origine bovină, produsele pe bază de colagen provin majoritar din SUA. Colagenul este prelevat de la bovinele care provin din aceeaşi cireadă – aspect care înlătură în acelaşi timp spectrul bolii vacii nebune. Aceste produse prezintă diferite tipuri de fluiditate în funcţie de zona feţei care este de tratat. Colagenul cel mai compact este folosit pentru tratarea ridurilor profunde iar cel mai fluid pentru ridurile fine.
Cu 15 zile înainte de prima şedinţă de tratament se face un test alergologic.
Acidul hialuronic – este prezent în mod natural în ţesuturi şi are rolul de a transporta şi de a fixa apa în piele, contribuând astfel la elasticitatea sa. Iniţial utilizat în reumatologie, acidul hialuronic este perfect tolerat de organism. Micro-injecţiile pe bază de acid hialuronic sunt fie de origine animală(extrase din creasta de cocoş) fie de origine sintetică. Nu necesită test alergologic prealabil.
Micro-sferele. Neresorbabile, aceste produse sunt formate din micro-sfere sintetice într-un gel. Nu necesită test alergologic.
Cum se derulează o şedinţă de tratament?
Nu doare! Iar în zonele unde pielea este sensibilă(buze şi în jurul acestora) se face o anestezie locală. Injectarea se face cu un ac fin, n dermă. Imediat ce şedinţa s-a încheiat veţi vedea rezultatul în oglindă. Pot apărea reacţii locale – dureri, umflături – la câteva ore după tratament. Pentru a înlătura orice urmă(vânătăi) cremele pe bază de Vitamina K sunt ideale!
Preţul mediu-seringă este de 300 Euro.
Dintr-o seringă se poate reface volumul buzelor şi corecta ridurile din jurul gurii. Pentru celelalte tratamente sunt necesare mai multe seringi.
În funcţie de zona de tratat numărul şedinţelor variază – la două sau la 15 zile interval).
INTERVIU CU DR. SEBASTIAN POP, CLINICA E-DERMATOLOGIE DESPRE BOTOX ŞI MITURILE AFERENTE
Injectarea ridurilor de expresie cu toxina botulinică este cea mai populară şi frecventa procedură efectuata în cabinetele de medicină estetică de către dermatologi sau medici esteticieni. Rezultatele obţinute în urma acestui tratament sunt predictibile iar perioada de recuperare după injectare este minimă, acesta fiind şi motivul pentru care injectarea cu toxină botulinică este atât de cerută de pacienţi. Tratamentul pe scara largă cu toxina botulinică poate duce la trivializarea tehnicii şi a preciziei de injectare a acestei substanţe. Trebuie înţeles şi reţinut faptul că Toxina Botulinica de tip A (aşa zis-ul ”BOTOX”) este un mijloc clinic de tratament foarte important iar folosirea sa în tratamente estetice trebuie făcută de către clinicieni cu o pregătire care acoperă cunoştinţe de anatomie, acţiune a substanţei cât şi anumite principii estetice care să asigure un rezultat optim şi cât mai natural!
Cât de sigur este Botoxul pentru Buze?
Asocierea între Botox, mai exact toxina botulinica şi buze este complet greşită şi ţine exclusiv de argou! De aceea este de preferat să nu folosim denumirea de ”Botox”, care este, de fapt, numele primului producător de toxină botulinică injectabilă în scopuri dermato-estetice, ci ”injectare cu toxină botulinică”.
Deci ”toxina botulinica” nu se foloseşte niciodată pentru umplerea buzelor, ci de regulă, acidul hialuronic sau colagenul (etc.), iar acidul hialuronic este o substanţă foarte sigură şi bine tolerată de organism.
Cât de des trebuie făcut, dă dependenţă?
Substanţa nu dă nici un fel de dependenţă iar dacă este injectată în cantităţi corecte, adică nu prea multă substanţă pentru a nu bloca expresivitatea feţei, ci o cantitate suficientă, injectată în punctele anatomice indicate (ţinând cont de experienţa medicului dermato-estetician), se observă adesea că intervalele de reinjectare se măresc, adică frecvenţa vizitelor la medicul estetician se va reduce.
Iniţial, intervalele de reinjectare sunt de cca. 4-6 luni.
Există un prea devreme pentru botox?
Nu există o vârstă minimă sau maximă pentru injectarea toxinei botulinice, tratamentul fiind strict dependent de indicaţie! Ceea ce este complet greşit, este să împingi tratamentul către o vârstă la care ridurile sunt deja atât de avansate încât nu mai pot fi corectate doar cu toxina botulinică!
Trebuie înţeles că această substanţă împiedică muşchii să se contracte şi să producă sau să adâncească ridurile de expresie! Momentul ideal de a începe tratamentul este atunci când încep să se contureze riduri fine în jurul ochilor sau între sprâncene sau pe frunte. Când acestea se adâncesc, medicul trebuie să recurgă la tratamente mult mai invazive pentru a îndepărta sau estompa ridurile!
Tratament revoluţionar antirid lansat în SUA:
Folosirea celulelor pacientului pentru producerea de colagen. Agenţia americană de reglementare a medicamentelor(Food and Drug Administration-FDA) a aprobat lansarea pe piaţă a primului tratament celular personalizat împotriva ridurilor a anunţat Fibrocell Science, compania care a pus la punct această terapie. Tratamentul, numit Viv (Azficel-T) este primul şi totodată singurul tratament celular personalizat estetic aprobat de FDA pentru a reduce ridurile la persoanele adulte.
Procedura constă în prelevarea unor celule din piele, fibroblaste şi cultivarea lor în laborator pentru multiplicare, urmând ca, ulterior să fie injectate în riduri pentru a le atenua. În testele clinice efectuate pacienţii au tolerat foarte bine terapia Viv iar efectele secundare constatate au constat în slabe reacţii cutanate care au disparut în mai puţin de o săptămână (eşantion de 421 de pacienţi, sub coordonarea cercetătorului Robert Weiss).
Folosirea celulelor pacientului pentru a produce colagen reprezintă un mijloc revoluţionar în tratamentul ridurilor nazolabiale.