Albastru clasic pentru 2020

Finalul unui an și începutul altuia aduc cu sine modificări, noi tendințe și influențe în toate domeniile frumuseții. Fie că este vorba despre unghii, machiaj, coafură sau modă, toate aceste componente au un numitor comun, respectiv culorile. În fiecare an, Institutul Pantone oferă directivele necesare în ceea ce privește paleta de culori în trend. Anul 2019 a fost marcat de o culoare veselă, dinamică și extrem de îndrăgită – Corai cu irizații aurii. În această perioadă tendințele se schimbă radical, cerul fiind elementul central al gamei de culori stabilite de Pantone.

Institutul Pantone este cel care oferă sugestii personalizate de culoare și consultanță în ceea ce privește culoarea anumitor produse și servicii, psihologia culorilor, rapoarte de influențe ale culorilor pentru domeniul modei, dar și previziuni ale tendințelor, precum culoarea anului. Mai mult de 10 milioane de designeri și producători din întreaga lume apelează la produsele și serviciile Institutului Pantone pentru a definitiva, comunica și controla culoarea de la idee la materializare, iar de peste 20 de ani, culoarea anului de la acest institul a influențează dezvoltarea produselor și deciziile de cumpărare din mai multe industrii, inclusiv modă, mobililer pentru casă și design industrial, precum și ambalarea produselor sau designul grafic.

După cum am menționat anterior, culoarea anului viitor aleasă de Pantone are ca nucleu cerul. Vicepreședintele Institutului a anunțat în cadrul unei emisiuni televizate faptul că ideea de cer la amurg a fost cea care a inspirat decizia pentru acest an. Prin urmare, albastrul va fi vedeta perioadei ce urmează. Adică Classic Blue – Albastru Clasic, o nuanță care amintește exact de cerul de la amurg este culoarea aleasă pentru 2020. O nuanță atemporală și rezistentă, care este elegantă prin însăși simplitatea sa. Calitățile liniștitoare ale acestei nuanțe ne provoacă la gândire pentru a evidenția dorința noastră de a crea o bază solidă care să ne ajute la trecerea pragului către un nou deceniu. Albastru este culoarea care are efect liniștitor asupra psihicului uman, aceasta aducând un sentiment de pace și liniște spiritului nostru. De asemenea, albastru clasic ne ajută să obținem claritate, recentrând gândurile noastre și oferindu-ne profunzime în gândire.

“Este o culoare care anticipează ceea ce se va întâmpla în continuare. Ce va aduce viitorul pe măsură ce trecem la orele de seară? Aceasta este o întrebare pertinentă înainte de a porni într-un nou deceniu” – Laurie Pressman, vicepreședintele Institutului Pantone, cel care selectează culoarea anului.

Alegerea culorii anului de către Institutul Pantone nu este aleatorie, la bază stau studiile asupra influenței pe care o au culorile pe plan mondial, iar reprezentanții Institutului au declarant că au recunoscut sentimente similare de instabilitate care au cuprins întreaga lume, din Statele Unite ale Americii până în Marea Britanie, Hong Kong, Siria și pe tot globul. De aceea, au ales această nuanță care oferă siguranță, încredere și conexiunea pe care oamenii o pot căuta într-un mediu global incert.

Cerul însuși ne duce cu gândul la o evadare din cotidian prin sugestia infinitului, iar fluiditatea culorii alese, profunzimea și complexitatea reflectă cu exactitate cerul la amurg. Exact în această consonanță trebuie să se afle și nuanțele aplicate părului, unghiilor, machiajului sau hainelor. Frenezia sugerată în anul 2019 de culoarea corai este înlocuită acum de calmul cerului transpus în nuanțele profunde ale acestuia. Fiecare persoană poate explora infinitul cerului cu această inspirație. Țineți cont de noile tendințe și fiți cu un pas înaintea clienților. Nu uitați faptul că dumneavoastră sunteți cei care faceți minuni și, tocmai de aceea, trebuie să fiți extrem de bine informați. Sugerați-le clienților să iasă din zona de confort cu ajutorul acestei nuanțe de albastru clasic.


Follow Us On Instagram