Alina Tanasă (@fabmusealina) – despre modă și viața de mamă

Știm că ești unul dintre primii influenceri din România – cum ai reușit acest lucru?

La mine și Diana totul a fost de conjunctură și a venit foarte natural cu toate că trebuie să recunosc că încă de la început am simțit potențialul de business în blogul pe care l-am început acum nici nu mai știu câți ani (să fie 14-15?!). Era mai ușor atunci pentru că social media era la super început și toată lumea era dornică să se afirme. Era mai simplu, financiar vorbind, să te lansezi, dar nici nu aveai garanția că acest lucru poate fi o „carieră”.

Cum arăta online-ul la începutul carierei tale comparativ cu momentul actual?

Existau câteva bloguri și Facebook-ul era încă cool și la început. Nu exista Instagram… Eu și Diana am fost primele în zona de fashion și am deschis multe drumuri. Nu ne laud, dar am fost muze pentru foarte multe fete care și-au lansat bloguri și mă bucur enorm că agențiile și clienții au fost deschiși încă de la începuturi să lucreze cu bloggeri. Și, datorită lor, piața influencerilor a crescut.

Când și cum a luat naștere pasiunea ta pentru modă?

Am crescut într un oraș de provincie și îmi amintesc și acum cum îmi bătea inima când mă duceam la chioșcul de reviste să îmi iau Elle și Cosmopolitan. Toți banii pe care îi strângeam îi dădeam pe haine și căutăm mereu prin SH-uri piese cool pentru că am avut întotdeauna un stil eclectiv care a evoluat odată cu mine. Dar nu știu de unde a pornit pasiunea. N-am avut bunici fashioniste sau o mamă care să fie interesată de modă așa cum vezi în filme. Și, totuși, știu că există în mine „ceva” și că nu aș fi putut să nu fac ceva în domeniul acesta. În continuare mă fascinează să fac styling și să mă joc cu hainele. E marea mea pasiune.

 

Prin ce se diferențiază FabMuses de alte bloguri de fashion?

Nu prea mai operăm pe blog din păcate, cu toate că ar fi tare multe de povestit și acolo. Ne-am diferențiat mereu prin faptul că am fost Muzele Fabuloasele care au deschis drumuri și care au făcut totul primele. De la prezența noastră la Fashion Week-uri, până la aparițiile în presă internațională. Pe lângă asta, postările noastre erau foarte elaborate. Iar azi cred că cei care mă urmăresc rezonează cu felul meu de a fi, de a vedea lucrurile și viața și transparență cu care vorbesc despre părțile frumoase și mai puțin frumoase ale vieții.

Cum ați ajuns, tu și Diana, cunoscute la nivel internațional?

Când am început noi să mergem la Fashion Week-uri, bloggerii abia începeau să participe și am venit cu un aer nou și foarte apetisant pentru fotografi. A fost o chestie de șansă. A fost cu siguranță cea mai frumoasă perioadă din viața mea de blogger. Confirmarea lor și faptul că am apărut nu doar în online, dar și în edițiile print ale tuturor revistelor a fost fabulos. Am fi avut o șansă mare dacă ne-am fi mutat din țară în perioada boomului, dar am fost prea comode. Și încă suntem.

 

Care a fost cea mai mare provocare în ceea ce privește fashionul?

E greu să te menții relevant într-o lumea în care toată lumea încearcă același lucru. Provocarea mea a fost mereu să rămân același om frumos și corect, să nu mă ia valul celebrității și am reușit cu grație. Oricum nu cred că aș fi putut să fiu un personaj. Ar fi fost prea obositor. Dar în lumea fashionului, de cele mai multe ori, se remarcă personajele. Devin mai ușor iconuri.

Dar cel mai frumos moment?

Au fost multe momente frumoase. Petrecerile de la Paris, primul show mare la care am fost (Lanvin), premiile câștigate. Și micile momente ale noastre împreună când ne dădeam seama că singure am reușit să ne împlinim visurile.

Care sunt piesele vestimentare care nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei femei?

În 2023, eu aș merge pe o pereche de jeanși care să vină perfect, o cămașă albă, un sacou negru, oversized, drept (dar aici e vorba de gust și stil), un trench, o bluză sau un tricou în dungi. De little black dress nu mai spun, că e prea clișeic.

Dacă ar fi să alegi o altă meserie, care ar fi aceea? De ce?

Am stat mult să mă gândesc și știu doar că mi-ar plăcea să lucrez cu femeile și mamele. Mi-ar plăcea să fiu moașă sau doula sau chiar consilier în alăptate.

Cum arată o zi din viața ta?

Nu seamănă o zi cu alta și, din păcate, nu prea am structură și organizare. Dar sunt în curs de reorganizare. În principiu, îl trezesc pe Leon, îl duc la grădiniță, după încep să mă organizez cu ale mele. Dacă am filmări sau nu, dacă am întâlniri, dacă am zi de creație sau hârțogăraie. Între timp, răspund mesajelor, postez și în jur de 15:30 fug după Leon. De la 16 până îl culc sunt cu el și facem diverse activități. Dimineața îl mai duce și Dragoș la grădiniță și încercăm seara să ne jucăm toți trei. Asta așa… în mare.

Ce faci pentru a te relaxa?

Din păcate am o greutate în ceea ce privește relaxarea, dar lucrez la asta. Merg la Veruvis de două luni și încep să culeg roadele, mă duc la masaj și ascult podcasturi. Am început să merg și la pilates și vreau să mă țin de treabă pentru că mă simt mult mai bine după sport.


Follow Us On Instagram