Am machiat ani de zile bazându-mă doar pe talent și exercițiu

Pe Ioana am cunoscut-o personal la un eveniment unde au fost invitati mai mulți bloggeri și m-a fascinat pentru că, pe lângă că este extrem de frumoasă și în realitate, nu doar în poze, este și autentică. Și spun acest lucru pentru că la ea, imaginea din mediul online se potrivește și cu realitatea, nu diferă ca în multe alte cazuri. A acceptat să ne răspundă la câteva întrebări și așa am aflat foarte multe lucruri interesante, noutăți, însă nu mai spunem nimic, ci doar vă invităm să aflați mai multe despre Ioana din acest interviu fascinant.

La ce vârstă ai simțit prima data atracția către industria frumuseții?
De mică mi-a plăcut cochetăria. Îmi amintesc că aveam până în cinci ani când mătușa mea (cea mai mică soră a mamei mele) venea de la facultate și se juca cu mine de parcă aș fi fost păpușa ei vie: mă îmbrăca frumos, mă coafa și mă punea să pozez. Am niște fotografii și niște amintiri foarte frumoase de atunci. Se pare că de mică mi-a plăcut să fiu aranjată și să pozez în fața aparatului.

Când ai avut prima data contact cu machiajul profesional? Povestește-ne despre cursurile și specializările pe care le ai în acest domeniu. Cine au fost cei de la care ai învățat, cine a fost alături de tine?
Era ziua absolvirii facultății când am fost invitată în direct la o emisiune la TVR ca să vorbesc despre proiectul Let’s do it, România! la care lucram de mai bine de un an. Înainte să intru în direct am trecut pe la cabina de machiaj și atunci am văzut pentru prima dată un make-up artist și o pensulă teșită pentru sprâncene. Din acel moment totul a fost despre machiaj și beauty în viața mea. Am machiat ani de zile bazându-mă doar pe talent și exercițiu până am decis să urmez primul curs cu Sînziana Iaru. Apoi au urmat o serie de masterclass-uri cu Make-up Artiști celebri precum Alexandru Abagiu, Renata Abdullaeva, Marlon Monroe, Valerya Kutsan, Einat Dan, Nataly Frekautsan, iar în 2015 m-am înscris la London College of Fashion în cadrul University of the Arts London.

Care este povestea blogului tău? Cum a luat naștere, cine te-a inspirat, cine te-a susținut?
Am intrat în lumea bloggingului în 2011 alături de cea mai bună prietenă. Scriam despre ce ne pasionează, adică frumusețe, însă aveam o abordare mai fun plină de jocuri și provocări. Am văzut că această abordare este foarte la modă acum. În mai puțin de un an mi-am dat seama că îmi place atât de mult bloggingul încât acesta vreau să fie jobul meu, așa că în ianuarie 2012 am deschis www.ioanadumitrache.ro. De la început am vrut să trăiesc din blogging (pentru că nu voiam să fac altceva), așa că în șapte luni am reușit să îl monetizez. La început scriam doar despre machiaj, acum îmi pun sufletul pe tavă pentru că vreau să fiu cât mai autentică. Oamenii au nevoie să știe că e normal să nu arăți ca în pozele de pe Instagram pline de filtre, unde nu doar trăsăturile sunt modificate, ci și siluetele. Și eu am nevoie să fiu cât mai ancorată în realitate.

Cum a luat naștere #MyBodyJourney?
#MyBodyJourney înseamnă călătoria mea spre un stil de viață sănătos, o redescoperire de sine și modul în care am reușit să mă eliberez de toate prejudecățile și etichetele care mi-au fost puse de către cei din jur. Gândește-te că eram o femeie tânără supraponderală care activa într-un domeniu în care imaginea este cea mai importantă. Am avut probleme cu greutatea de mică din cauza unor probleme hormonale care nu se rezolvă, ci cu care trebuie să trăiești, însă, la un moment dat lucrurile au scăpat de sub control și greutatea a început să îmi afecteze sănătatea și în alt fel. Atunci am decis că indiferent cât de greu mi-ar fi, trebuie să fac o schimbare. Am decis să îmi împărtășesc povestea pentru că îmi place să fiu deschisă cu cei care mă urmăresc. Așadar, #MyBodyJourney este prima poveste de acest gen documentată online. Timp de câțiva ani am scris pe blogul meu despre exercițiile și antrenamentele pe care le-am făcut, despre cum mi-am schimbat regimul alimentar, despre greutățile emoționale și blocaje, despre moda plus size din România și faptul că femeile au nevoie să fie nu doar reprezentate de modele reale, dar am adus în discuție și faptul că nu se găsesc haine frumoase pentru siluete mai pline. Încă din 2015 mi-am dorit să lansez o colecție de haine pentru femeile care poartă mai mult de 42.

Și luna aceasta ai și reușit acest lucru, ți-ai lansat propria linie de haine. Consideri că ai reușit să îndeplinești dorințele femeilor plus size?
Eu așa sper. Colecția de haine pe care am lansat-o mă reprezintă în totalitate pentru că am creat doar piese pe care eu le port cu plăcere. Sunt în stilul meu: feminine, colorate și cu o notă clasică. Mi-am dorit să folosim doar materiale de foarte bună calitate care nu evidențiază celulita sau colăceii, am ales croieli care să avantajeze toate tipurile de siluete și care să pună în evidență trăsăturile frumoase ale femeilor cu forme. Am creat niște modele fix cum mi-aș fi dorit să găsesc și eu când purtam măsura 52. Chiar dacă acum port 40-42, cea mai mare dorință este să ofer femeilor care se confruntă cu aceleași probleme cu care m-am confruntat și eu ani de zile, opțiuni care să le facă să se simtă frumoase. Este o colecție capsulă în colaborare cu  Lo Spaccio, așa că toate hainele sunt făcute aici în București. A fost o experiență foarte frumoasă să creez această colecție și am avut atâtea lucruri de învățat de la profesioniștii din echipa Lo Spaccio. Hainele se găsesc în magazine și online pe https://lospaccio.ro și sunt în ediție limitată.

Cum s-a schimbat viața ta în ultimii ani de când ai devenit inspirație pentru zeci de mii de femei din România prin Blogul tau, #MyBodyJourney și nu numai?
Este minunat să știi că poți ajuta cu adevărat. Chiar dacă pare un domeniu superficial, știu cât de mult îți poate schimba dispoziția un pic de machiaj sau cât poate ajuta o încurajare în momentul potrivit. Mi-am dorit să inspir și eu la rândul meu alți oameni, dar nu mi-am imaginat că ce fac eu poate avea un impact atât de mare. Sunt mii de oameni care mi-au scris că i-am ajutat într-un fel sau altul să își îmbunătățească viața. Asta este o recompensă pentru mine și o sursă de inspirație ca să merg mai departe în momentele în care mă simt copleșită. Dar în același timp este și o mare responsabilitate. Am refuzat întotdeauna să promovez pastile și ceaiuri minune de slăbit, și am fost foarte atentă la modul în care transmit informația. Am avut puține emoții să anunț că mi-am făcut operația de abdominoplastie pentru că mi-era teamă să nu fie interpretată greșit. Am avut noroc că medicul meu Dr. Oltjon Cobani a fost deschis să explice publicului meu ce presupune o astfel de intervenție astfel încât să nu
fie confundată cu o operație de micșorare a stomacului. Chiar dacă eu am slăbit prin alimentație sănătoasă și prin sport 40kg, tot am rămăs cu un surplus de piele lăsată în jurul abdomenului. V-am zis că am fost o femeie supraponderală toată viața mea. Mă gândeam la această intervenție deja de vreo trei ani, dar mi-a fost frică să o fac, iar pe internet nu găseam povești reale ale unor oameni care au trecut prin asta. De aceea am ales să povestesc și această etapă din #MyBodyJourney. După o lună de la operație nu regret deloc alegerea făcută, iar dacă experiența mea poate ajută altă persoană, sunt deschisă să îi ofer ajutorul meu.

Ce părere ai despre această tendință a cât mai multor tinere de a-și face un blog? Ce crezi că are nevoie cineva la început de drum pentru a deveni blogger de succes?
Cred ca are nevoie de multă determinare. Eu nu eram o povestitoare bună când m-am apucat de blogging, dar prin exercițiu am evoluat. Lectura ajută foarte mult, dar și studiul. Eram în facultate și îmi cumpăram reviste glossy și studiam cum scriu ceilalți beauty editori. Bianca Nuțu (scria la The One pe atunci) era preferata mea pentru că avea un mod unic de a povesti. Ulterior am ajuns să lucrez cu ea și apoi mi-a devenit una dintre cele mai bune prietene, așa că ai grijă ce îți dorești pentru că ți se poate întâmpla. Chiar dacă activez pe mai multe platforme (YouTube, Instagram, Facebook și blog), scrisul este în continuare modul meu preferat de a mă exprima. Scrisul mă eliberează și mă împlinește în același timp. Dar este important să ai o poveste de spus și să fii autentic. Oamenii nu mai au disponibilitatea să citească materiale de duzină. Oamenii vor emoții, oamenii vor să se identifice cu tine și să evadeze prin intermediul poveștilor tale, așa că este important să le oferi ce au nevoie.

Care sunt acele ritualuri de îngrijire de la care nu te abați indiferent de situație?
Frumusețea mă pasionează și îmi place să fiu la curent cu tot ce este nou, dar să știi că îmi plac lucrurile simple. Am momente în care rutina mea de îngrijire a tenului este una complexă (pentru că doar așa poți obține rezultate extraordinare), dar și momente în care o simplific la maxim. Însă niciodată nu mă abat de la demachierea, curățarea și hidratarea tenului dimineața și seara, și nu ies niciodată din casă fără să port pe ten cremă cu SPF indiferent de sezon. Crema cu SPF este singurul produs anti-îmbătrânire care chiar funcționează dacă îl folosești.

Ce te inspiră în ceea ce faci?
Oamenii și emoțiile pe care le trăiesc. Printre cele mai apreciate articole de pe blogul meu se numără cele în care povestesc ce simt sau cum aș fi vrut să reacționez în anumite momente. Colecția de haine este inspirată atât de oamenii din jurul meu, cât și de emoțiile pe care le-am trăit eu. Machiajele pe care le fac sunt croite special pentru persoanele pe care le machiez.

Care sunt pasiunile tale?
Îmi place să scriu și să citesc. Citesc mult de mică, mama mi-a dezvoltat această pasiune. Îmi place să pictez (așa s-a născut și pasiunea pentru machiaj), să călătoresc, îmi plac activitățile sportive (în special yoga, jogging și snowboarding), sunt pasionată de modă și mă bucur că am reușit să lansez împreună cu Irina Markovits workshopurile “Dincolo de centimetri: frumusețe și stil cu Ioana și Irina” prin care vrem să ajutăm femeile să se elibereze de toate constrângerile care nu le permit să fie cea mai bună versiune a lor. De cele mai multe ori pasiunile mele se transformă în joburi și mă simt extrem de norocoasă că pot face asta!

Cât de greu e să fii autentică în societatea românească. Există “costuri” care se plătesc pentru păstrarea autenticității?
Costul cel mai mare pe care l-am plătit este intimitatea. Asta înseamnă să lași oameni să pătrundă în sufletul tău. Și nu vor intra doar oameni cu intenții bune. Unii vor intra cu bocancii și îți vor face rău. Am fost jignită, judecată greșit, condamnată pe nedrept – și toate lucrurile astea m-au făcut să sufăr. Depinde de tine să îți formezi un scut cât mai gros. Eu din păcate sunt mai sensibilă și mai atentă la cei din jur. Acum nu mai permit nimănui să îmi zdruncine încrederea în sine, dar până în acest punct am parcurs un
drum lung.

Ce faci pentru evoluția ta personală și profesională? Dar pentru a-ți menține echilibrul interior?
Mă iubesc și mă respect. Mănânc cât mai sănătos, fac mișcare des, merg la masaj de relaxare, fac yoga, citesc, fac cursuri de specializare, de dezvoltare personală și terapie, petrec timp cu familia și cu prietenii, călătoresc și încerc să fac în fiecare zi cel puțin un lucru care să mă ajute să mă apropii de cea mai bună versiune a mea.

 

IOANA DUMITRACHE
Make-up Artist & Beauty Blogger
@ www.ioanadumitrache.ro

 


Follow Us On Instagram