Suntem printre cei care au înţeles perfect şi ne simţim ajutaţi de toată atenţia acordată în zilele noastre pentru terapii cât mai naturale posibil şi nu suntem deloc surprinşi că interesul pentru tratamentele naturale este în creştere. Toţi suntem dornici să încercăm ceva nou, cu adevărat natural, care ne face să fim mai tineri şi să ne simţim mai bine.
De asemenea, ştim că o cosmeticiană bine pregătită sau un manager de salon trebuie să se asigure că fiecare client are o experienţă plăcută, este încântat sau cel puţin mulţumit de serviciile oferite.
De aceea, sincer, vă recomandăm călduros cosmeticele profesionale THALION de la THALION Laboratories, Franţa.
Oceanele şi mările sunt o «grădină» care au în memorie întreaga istorie a lumii, cu o imensă abundentă a formelor de viată. Algele sunt o minune a medicinei, ele absorb nutrienti şi apoi dezvoltă substante cu proprietăti extraordinare.
Fiecare specie de alge sau de plante marine contine molecule specifice, concentrate în ingrediente active exclusive. Accesul unic al THALION Laboratories la aceste ingrediente conferă o eficienţă superioară cosmeticelor profesionale din gamele lor, un secret al frumusetii.
În Bretania, Franta, laboratoarele THALION selectează cu atentie peste 20 de tipuri din cele mai pretioase alge şi plante marine. Zona este protejată UNESCO şi asigură cea mai bună calitate a algelor.
Algele şi plantele marine sunt procesate în maxim 24 de ore pentru a păstra integral concentraţia şi forţa ingredientelor active. Se păstrează astfel toate calitătile acestora şi se pot integra în formule cosmetice inovante, cu mecanism osmotic, exclusive, brevetate (unele după ani lungi de cercetare).
Nu ne puteti compara cu nimeni!
Unicitatea şi calitatea înaltă a ingredientelor (certificări ISO şi GMP), concentratiile ridicate de substante extrem de preţioase ca săruri minerale, oligo-elemente, vitamine, aminoacizi (toate naturale, nu de sinteză) ajută la regenerare, hidratare, nutriţie, protecţie, remineralizare, amplificarea elasticitătii, a tonusului şi a fermitătii, oxigenare, detoxifiere, aspect sănătos şi luminos, drenaj, stimulare, slăbire. Toate acestea alături, desigur, de efectele puternice anti-age şi anti-oxidant marcante, imediate şi de durată.
Ce ingrediente active exclusive şi brevetate oferă THALION?
OCEOSOMES® Microsfere încapsulate cu ingrediente active marine care se vor elibera exact în «inima» celulelor epidermale, pentru o mai bună eficienţă.
THALASSO OLIGO® Concentrat original de apă marină parţial desărată. Foarte bogat în magneziu, ca şi în alte minerale şi oligo-elemente marine, el regenerează, revitalizează activ.
THALISOURCE® Concentrat în polizaharide şi oligo-polizaharide din alge brune, acest ingredient creează o reală protecţie cutanată şi o rezervă puternică de hidratare.
OLIGOSOURCE® Ingredient activ bogat in carragenani, acesta asigură o dublă regenerare şi o acţiune anti-age prin stimularea sintezei de colagen.
SEBOSOMES® Vectori biomimetici din extracte de alge, formulă specială pentru a normaliza şi a echilibra formarea de sebum şi a recupera sănătatea cutanată.
PHYTOSOMES18β® Fracţie hidrofilă de Glycyrrhiza (lemn dulce) cu efect calmant imediat şi de durată.
CELL GUARD HSP® Activ marin brevetat după cinci ani de cercetare. Sporeste rezistenta la factorii de stres (temperaturi extreme, vânt, raze UV), protejează excelent împotriva deshidratării.
PYLAWHITE® Complex cu efect de depigmentare (inhibă sinteza de melanină cu 25%) şi păstrarea integrităţii cutanate.
COLLAGENAGE 72® Îmbunatatirea sintezei de colagen (+72%)
SKIN REPULP® Refacerea elasticităţii şi a fermităţii cutanate.
LIFT SYSTEM® Efect botox-like pentru un aspect neridat, lifting.
YOUTH REVEAL® Cu efect imediat de restructurare, refacere volum.
EUROGAMMA FLAVORS & FRAGRANCES Reprezentant exclusiv pentru România
Bucureşti, Piata Alba Iulia 5
E-mail: office@eurogamma.ro , mg@eurogamma.ro
Tel. 021 3196447, 031 4011372.
Consiliere de specialitate:
Mariana-Mara Grigorescu, farmacist primar şi estetician trainer
Mobile: 076 70 170 40
Cosmetice profesionale faciale şi corporale pentru saloane, spa-uri şi clinici.
Linii pentru diverse probleme cutanate. Produse cu formulare şi aplicare interesante. Diversitate de ritualuri.
Venim să vă facem training sau vă aşteptăm cu mare drag la seminariile noastre pentru a învăţa proceduri noi, ingrediente noi, ritualuri exclusive, tehnici noi de masaj facial şi corporal…
Cosmeticele profesionale THALION sunt prezente în cele mai bune saloane și spa-uri din lume