Ce-mi place mie este că mereu ne mințim, folosim expresii de genul „Nu banii înseamnă totul”, „Banii nu sunt impor­tanți, altele sunt lucrurile care contează” și, într-un final, ne lovim de situații în care ne dăm seama de cât de alterată este lumea în care trăim. Din păcate, banii înseamnă cam 90% din tot ce trăim și tot ce ni se întâmplă. Poate că nu aduc fericirea, dar o condiționează.

Cum să-i definesc eu? Dincolo de a fi niște hârtii, sunt un reper, Nordul pe busola fiecăruia, catalizator al frumuseții. Desigur, frumosul înseamnă natura și iubirea necondiționa­tă. Pe prima ar fi ideal să ne îngăduim să o vedem în măreția ei, iar pe cea de-a doua, să o simțim prin fiecare por.

Ce mi-a venit? Pai cum să nu-mi vină, când mă uit la ipocri­zia celor din jur?! În jurul celor cu bani roiesc ceilalți precum muștele. Sunt adulați, căutați, divinizați pentru ceea ce au, nu pentru ceea ce sunt. Iar când nu mai au, toți dau în ei cu pu­terea frustrării acumulate în timp. Știu, nimic nou sub soare, asta-i de când lumea și pământul.

Nu vreau să schimb nimic cu acest articol. Nici dacă aș pu­tea nu aș face-o. De ce? Pentru că așa se filtrează oamenii. Odă pentru fraierime! 80% din cei care au bani știu că sunt pupați în fund și, mai ales, când. Asta e arma lor. Asta e tot ce contează, nu cum i-ai făcut, ci felul în care restul se întreabă ce e de făcut pentru a mușca și ei din voluptatea plăcerilor pe care le generează iluzia banilor. Ăștia cu bani se folosesc de restul. Fair enough dacă mă întrebi pe mine.

Nu-mi amintesc cât a costat biletul la piesa asta de teatru, dar știu ca l-am cumpărat de multă vreme. Îmi place să fiu spectator, să învăț de cine să mă feresc, de la cine să nu am așteptări și, totodată, să îi văd cum dispar pe rând de lângă stupul cu miere.

Cu Dumnezeu înainte și cu speranța înăuntru! Că nimic nu ține, suntem simpli pasageri care-și târăsc bagajele prin lume. Sau care lasă bagaje în lume. Banii sunt niște hârtii care cântăresc atât de greu încât te cocoșează. Nu vreau să am capul plecat. Vreau să fiu om!

Vrem să arătam ca alții și uităm să fim noi!

Credeam că m-am maturizat. Bine, hai să fiu sincer, speram să mă fi maturizat. De unde?! M-a lovit zilele trecute un gând, nu știu sub forma cărei culori de păr, de sub care mușchi, dar cu o strălucire inefabilă: să îmi fac o operație esteti­că! S-a dus la fel de repede cum a venit, dându-mi seama că pierd vremea aiurea în încercarea de a fi altfel de cum sunt. De a fi altcineva. O frântură din ce-oi fi văzut la televi­zor, o frântură din ce-oi fi văzut prin reviste, o frântură din ce mi-a plăcut la alte persoane. Frânturi din alții, elemente luate de la ei pe care mi le-aș fi atribuit, dar care cu siguranță nu m-ar fi definit. Din contră, m-ar fi depersonalizat.

Din fericire, îmi dau seama rapid când sunt pe cale să fac un astfel de gest și mă opresc la timp. Oarecum. Mai am și scă­pările mele, vezi părul alb pe care l-am transformat în păr de păpușă, ars și în trei nuanțe. Când îți vine damblaua, îți vine! Slavă Domnului că am moștenit un păr sănătos și până în primăvară își va reveni!

Târziu am înțeles vorba aia: „să te iubești”. Ideea e să îți accepți trăsăturile, defectele și calitățile, să te placi așa cum ești, fără cosmetizări inutile (și mă refer aici la schimbări ra­dicale care te urâțesc în loc să îți contureze propriile trăsă­turi). Sunt milioane de dovezi că e mai bine sa fii tu, așa cum ai venit pe lume, iar alții te vor iubi pentru ceea ce ești, fără să fie nevoie de botox, acid, silicoane sau mai știu eu ce.

Desigur, nu vorbesc de problemele serioase care necesită corecturi sau despre acele persoane care își doresc cu ori­ce preț o transformare. Do it, is democracy!

Mă bucur că m-am oprit la timp. A contat mult și sinceritatea prietenilor care îmi spun adevărul în față. Important e să îți dorești să arăți ca tine, nu ca altcineva!

URBANSTORYTELLER
BY DENIS RADU