de Dr Ina Petrescu
Body liftingul reprezinta remodelarea corpului dupa pierderile masive in greutate, fie dupa operatiile de micorare a stomacului sau in urma unor diete, in situatiile in care exista piele si tesut adipos inca in exces.
Avantajul principal al acestui tip complex de operatie este acela ca intr-o singura etapa se pot face simultan liftingul bratelor (brahioplastia), liftingul sanilor (mastopexia), indepartarea excesului de pe torace (toracoplastia), de la nivelul abdomenului (abdominoplastia), liftingul feselor si a zonei pubiene (abdominoplastia circumferentiala sau 360°)si liftingul coapselor. Practic perioada de recuperarea si de intrerupere a activitatii socio-profesionale este mult diminuata- existand o singura perioada de recuperare.
Recuperarea buna dupa acesta operatie complexa se datorea faptului ca durata acesteia este in general de aproximativ 5h. Acest tip operator foarte bun poate fi obtinut datorita unei echipe extinse de chirurgi in medie 4-5, astfel scurtandu-se foarte mult durata interventiei.
In situatiile cand scaderea in greutate este extrema peste 100kg se recomanda efectuarea in 2 etape a remodelarii siluetei: body liftingul superior si inferior.
Scopul acestor operatii este acela de a redobandi anatomia normala a corpului, precum si restabilirea functionalitatii sale, intrucat adesea in aceste cazuri pacientii postbariatrici ( dupa interventia de micsorare a stomacului sau by pass gastric) nu pot avea o activitate fizica normala- nu pot face sport sau au disfunctionalitati neplacute- inclusiv nu pot urina normal sau nu pot avea o activitate sexuala normala in special datorita sortului foarte mare de piele si grasime de pe abdomen. Totodata sunt tratate si infectiile pielii care adesea apar in pliuri.
Trebuie stiut ca in urma acestor interventii rezulta cicatrici lungi care adesea sunt mascate de lenjeria intima, mai putin cele de la nivelul coapselor. In timp cicatricile isi imbunatatesc aspectul- avand culoarea normala a pielii. Pentru a grabi procesul cicatricile se vor masa zilnic cu gel special de silicon.
Pentru a putea face acest tip de interventie, trebuie ca pacientul sa aiba o stare de sanatate buna- sa nu aiba anemie (care apare adesea dupa operatiile de micsorare a stomacului) sau nivel mic al proteinelor, in ambele situatii fiind necesara corectarea lor, si abia apoi putandu-se face interventia.
De asemenea persoanele care sufera de boli cronice dezechilibrate precum diabetul, bolile cardiace, autoimune, afectiuni ale coagularii sangelui, neoplazii sau fumatori cronici nu vor putea face interventia de body lifting.
Momentul operatiei trebuie bine ales in cazul persoanelor care au slabit prin interventii de micsorare a stomacului- body liftingul fiind recomandat cel mai devreme dupa 12 de la operatia bariatrica cand organismul si-a stabilizat metabolismul.
Pentru ca este vorba de o interventie chirurgicala ampla, cu 3 luni inainte de operatie se recomanda inceperea unui program de tonifiere a musculaturii prin exercitii fizice pentru ca mobilizarea corpului postoperator sa se poata face mai usor si totodata rezultatul estetic va fi net superior- pentru ca si musculatura este o componenta importanta a liniei siluetei.
Inainte de operatie se recomanda fumatorilor sa nu mai fumeze timp de 14 zile, precum si postoperator, acelasi interval.
De asemenea se recomanda intreruperea tratamentului cu aspirina (aspenter) sau medicamente anticoagulante.
Regimul alimentar recomandat este echilibrat- din care sa nu lipseasca proteinele de buna calitate, legumele si fructele.
Daca v-ati propus sa aveti un bebelus, atunci amnati interventia dupa ce veti termina inclusiv perioada de alaptare, pentru ca rezulatele sa fie pe termen lung si de buna calitate.
Analizele de laborator recomandate cuprind: hemograma, glicemia, testele hepatice (transaminazele, bilirubina, antigenul Hbs, anticorpii HVC), testele renale (uree, creatinina), dozarea fierului (sideremia), a proteinelor, vitaminei B12, coagulograma, testul HIV. Investigatiile imagistice sunt ecografia mamara (cand se efectueaza liftingul sau marirea sanilor) precum si o ecografie de perete abdominal pentru a detecta eventualele hernii.
EKG este obligatoriu pentru toate interventiile cu anestezie generala. In functie de alte afectiuni se pot solicita investigatii suplimentare (de ex. dozarea hormonilor tiroidieni).
In seara dinaintea interventiei veti face o injectie subcutanata cu Fraxiparine sau Clexane- anticoagulante care previn o potentiala trombembolie. Iar dupa interventie veti continua sa faceti tratamentul anticogulant- in medie 14 zile.
Operatia se va face sub anestezie generala iar la cateva ore dupa terminarea operatiei va veti putea da jos din pat.
Complicatiile locale care pot apare sunt legate de plaga chirurgicala. Desi nu sunt frecvent intalnite, pot apare:
- intarzierea in vindecare, cu cicatrizare mai lenta
- necroza partiala a tegumentului pe linia de incizie
- dehiscenta plagii (desfacerea partiala a suturilor)
- hematomul (acumularea localizata de sange)
- seromul (acumularea localizata de ser, limfa, hematii)
- infectia locala
- granulomul de fir cu eliminarea firelor
- limforeea (eliminarea spontana de limfa)
Ca regula, aceste probleme locale se rezolva, fara a produce efecte generale, la nivelul intregului organism, prelungind doar perioada de vindecare.
Complicatiile generale:
- embolia grasoasa
- trombembolia pulmonara
Dupa interventia de body lifting exista aceste potentiale complicatii, care sunt activ cobatute atat prin medicatia recomandata, mansoanele pneumatice din timpul operatiei si postoperator, cat si prin mobilizarea rapida dupa interventie, buna hidratare pe cale orala, ciorapilor si a corsetelor elastice care se vor purta permanent in primele 2 luni.
Perioada de recuperare cuprinde mai multe faze:
- in primele 3 zile se recomanda plimbari scurte si repetate care alterneaza cu perioada de odihna mai lungi- in interiorul locuintei
- nu veti consuma alimente care sa baloneze sau care sa constipe: fara bauturi carbogazoase, fructe sau legume care produc gaze (fasole, mazare, struguri)
- va veti hidrata bine (2-2,5 l apa, ceai)
- fara alcool/tigari
- in primele 3 saptamini puteti desfasura activitati fizice usoare, care sa nu solicite organismul iar plimbarile vor creste progresiv ca durata
- dupa 3 sapatmini va puteti intoarce in activitatea profesionala daca nu aveti o munca solicitanta fizic
- evitati efortul fizic sau sa carati greutati, iar dupa 2 luni puteti relua exercitiile fizice progresiv- inot, jogging, fitness
- nu aveti voie sa va expuneti la soare in primele 6 luni pentru ca razele uv pot da zona de inflamatie postchirurgicala hiperpigmentari inestetice
- nu veti face sauna in primele 2 luni
- este util sa aveti in primele 3 saptamini un ajutor acasa pentru treburile gospodaresti, hrana,etc
Dupa operatie: veti avea in general 2/3 tuburi de dren pentru zona abdomenului care se vor indeparta cand drenajul va fi sub 50ml. Veti purta corset elastic, bustiera sau maineci elastice timp de 2 luni minim. Durerea postoperatorie este in general mica sau moderata, iar in primele zile veti lua analgezice. Pentru preventia infectiei veti lua 5 zile antibiotic oral. Persoanele cu fier mai scazut vor continua sa ia suplimente cu Fe. Veti continua trtamentul de preventie a emboliei- cu Fraxiparine/Clexane.
Plagile vor fi sigilate cu plasturi rezistenti la apa si astfel veti avea confortul dusului zilnic incepand cu a 2a zi postoperator.
Este importantat sa stiti ca uneori pot fi necesare mici retusuri (corectia „dog ear”), fire suplimentare, evacuarea seromului sau a hematomului, a eventualeleor asimetrii, etc.
Asteptarile trebuie sa fie realiste si asumate: prezenta permanenta a cicatricilor, dar si intelegerea faptului ca cicatricarea e un proces care este deteminat de genele fiecaruia ( ne vindecam mai mult sau mai puti frumos) dar si de varsta (cicatricile avand un aspect superior la persoanele cu varsta>40 ani) si bineinteles de respectarea perioadei de recuperare pentru a nu pune tensiune in transa de sutura cu cresterea riscului de desfacere a plagii.
Calitatea vietii dupa acest tip de interventii este net superioara: crestea increderii in sine cu tot ceea ce decurge in planul reusitei profesionale, dar si in viata de cuplu. Veti putea purta costum de baie, va veti putea bucura de orice tinuta vestimentara, veti putea face sport si va veti putea bucura de o viata normala si implinita.
De asemenea personele care au facut interventii bariatrice pentru slabire trebuie sa cunoasaca faptul ca organismul lor nu mai asimilieaza bine nutrientii alimentari (proteine, fier, vitamine) care sunt foarte importanti in procesul de vindecare. De aceea este posibil ca perioada de cicatrizare sa fie mai lunga, iar riscul complicatiilor locale- mai mare.
Intreventia de body lifting nu va imbunatati elasticitatea pielii- care adesea se pierde la persoanele care au fost obeze- insa vom putea elimina zonele cu vergeturi- acolo unde corespund desenului preoperator. Pentru hidratarea si hranirea pielii veti folosi dupa cicatrizare uleiuri de corp (argan, migdale, cocos) iar cicatricile vor fi masate cu gel de silicon.