Cu toții știm că fiecare persoană este diferită, la fel cum sunt și preferințele. De aceea, în industria frumuseții întotdeauna ne vom întâlni cu o gamă largă și felurită de gusturi, mai ales atunci când vorbim despre machiaj. Suntem siguri că voi, makeup artiștii puteți conforma acest lucru datorită numeroaselor cerințe pe care le primiți în timpul programărilor: „nu vreau negru”, „vreau un contur mai pronunțat”, „vreau buze roșii”, „nu îmi place eyelinerul”, iar lista poate continua le nesfârșit.
Acest lucru este îmbucurător, deoarece machiajul este un element al exprimării de sine, prin intermediul căruia fiecare clientă își poate transpune personalitatea sau starea de spirit. De asemenea, faptul că machiajele sunt atât de variate reprezintă un aspect pozitiv și pentru specialiști – provocările întâlnite de la o clientă la alta asigură evoluția și dinamica meseriei.
Stilurile de machiaj și preferințele clientelor sunt nenumărate, însă astăzi ne-am propus să atingem câteva dintre cele mai importante și des întâlnite look-uri de machiaj. Iată care sunt acestea:
Bold – Machiajul dur, cu nuanțe puternice și accentuări profunde este caracteristic anului 2016. Cu toate acestea, farmecul acestui stil de machiaj nu poate fi contestat nici în prezent, deoarece arată grozav pe chipul clientelor potrivite.
Girly – Acest tip de machiaj este dulce, drăguț, feminin. De obicei se folosesc nuanțe pastelate, în special rozul, iar aspectul general nu este foarte încărcat. Poate fi caracterizat drept un machiaj de zi care se potrivește cu tot felul de ținute în nuanțe blânde.
Colorful – Pentru clientele vesele, dinamice, extrovertite, culoarea va fi întotdeauna alegerea potrivită. Este abordarea ideală pentru persoanele îndrăznețe, care nu se feresc de riscuri și care nu vor neapărat să „meargă la sigur” cu un machiaj în nuanțe neutre.
No makeup makeup – Unul dintre cele mai recente trenduri se cristalizează în jurul machiajului extrem de natural și luminos. Multe persoane tind să îmbrățișeze această abordare datorită efectului său de îmbunătățire a aspectului îmbinat cu lipsa modificării trăsăturilor.
Sexy – O altă abordare des întâlnită în rândul clientelor este machiajul sexy, senzual, care se centrează atât pe ochi, cât și pe buze. Pentru a obține acest aspect, produsele care nu vor da greș niciodată sunt eyelinerul și gloss-ul.