Coffee Break cu Dr. Dana Miricioiu

Rubrică de Antonia Rondelli, Professional Make-Up

Bună, Dana, îţi mulţumesc pentru că ai acceptat invitaţia la acest Coffee Break, în care putem discuta despre estetica facială şi corporală, având în vedere că eşti unul dintre cei mai renumiţi medici esteticieni ai noştri, mai ales printre vedetele din România. Amândouă ştim că româncele sunt cunoscute ca fiind printre cele mai frumoase femei din lume, sunt curioasă să ne spui ce intervenţii îşi doresc cel mai mult femeile din România, în materie de estetică facială şi corporală?
Chirurgia estetică este preocuparea mea de vreo 15 ani. În toţi aceşti ani am observat cum a evoluat educaţia femeilor în ceea ce priveşte îngrijirea, atenţia şi respectul pe care şi-l acordă. Pentru că, dincolo de necesitatea estetică şi funcţională a unor intervenţii chirurgicale (de exemplu, rinoplastie, blefaroplastie etc.), există acea parte a meseriei pe care o îmbrăţisez cu drag şi care se ocupă strict de îmbunătăţirea aspectului şi de prevenire a îmbătrânirii premature. În această categorie aş include augmentările mamare şi lipoaspiraţiile (din grupul intervenţiilor chirurgicale) şi injectările şi intervenţiile laser pentru regenerarea şi refacerea structurii pielii. Numărul pacienţilor, bărbaţi şi femei, este în continuă creştere. Fapt care mă bucură foarte mult, pentru că oamenii au înţeles că intervenţiile estetice chirurgicale sau nonchirurgicale, făcute în anumite limite şi respectând armonia trupului, nu fac decât să aducă o creştere a încrederii în sine şi a respectului pentru propria persoană. Şi de ce nu, a respectului pentru cei din jurul nostru. Dacă ne place să ne îmbrăcăm frumos şi acordăm atenţie machiajului, acordăm deci atenţie şi felului în care ne prezentăm în faţa celorlalţi, aşa-i? Haideţi să adăugăm acestora şi câteva intervenţii estetice, care să întregească tabloul. Intervenţii care nu fac decât să ne îmbunătăţească aspectul şi să aducă sănătate pielii, trupului, minţii şi spiritului nostru. Asta le spun pacienţilor mei.

Uneori avem senzaţia că deşi sunt nativ foarte frumoase, ele sar peste o rutină zilnică de îngrijire a pielii lor. Care este rutina ta zilnică de îngrijire a feţei şi a corpului? Ce vei face diferit acum că vine iarna?
Primul pas începe cu o curăţare sănătoasă a pielii. Şi vorbesc aici de demachierea zilnică, dar şi de exfolierea corectă a pielii. Îmi fac peeling-uri superficiale cu laser, pentru că doar aşa pielea este exfoliată corect de stratul afectat de noxele din jur. De ce laser? Pentru că laserul este lumină. O lumină binefăcătoare. Regenerează pielea, spre deosebire de alte metode. Apoi am grijă să o hidratez bine. Beau apă plată (şi doar apă plată), aplic creme profesionale, fără a avea pretenţia de la ele de a-mi întineri pielea (pentru că nu au această capacitate), ci doar de a o acoperi de un strat lipidic protector. Dar cel mai bun hidratant este acidul hialuronic, injectat direct în derm. El are rolul unui bureţel care menţine apa în piele. Fără acest bureţel, pielea se va rida. Nu îl avem? Îl injectăm! Pentru că este identic cu cel pe care pielea noastră îl conţine, din păcate în cantităţi din ce în ce mai mici, o dată cu înaintarea în vârstă. Acum, pe timp de iarnă, aceste două proceduri (peeling-ul laser şi injectarea de acid hialuronic pentru hidratare) sunt indispensabile, pentru că frigul şi vântul de afară usucă şi ridează pielea.

Vedem, deseori, la multe tinere disproporţii uriase la nivelul feţei, în urma machiajului exagerat sau greşit aplicat, tu ce îi spui unui pacient care îţi cere ceva exagerat sau inestetic: sâni prea mari, buze prea groase, pomeţi exageraţi?
Încerc să îi spun că orice lucru lipsit de armonie este un lucru urât. Şi că va obţine inversul efectului pe care şi l-a propus. Îi spun că proiecţia pe care şi-a format-o în minte nu este cea reală şi echilibrată şi că va regreta dacă va merge până la capăt cu dorinţa aceasta exagerată. Şi în final îi spun că…nu sunt medicul potrivit pentru el.

Ştiu sigur că te machiezi. Ce tip de make-up agreezi?
Da, îmi aplic zilnic machiaj. Niciodată nu ies din casă nearanjată, fie că mă duc până la supermarket. Sau fie că stau în casă şi lucrez. Eu trebuie să mă simt bine cu mine. Ziua folosesc un machiaj uşor, dar dacă am de mers seara la vreun eveniment, îmi car după mine trusa la cabinet şi aplic un make-up potrivit evenimentului. Îmi place să folosesc mascara şi contur de ochi, însă la buze aproape că uit să aplic vreun gloss pe ele. Poate doar ceva de hidratare. Nu îmi plac culorile stridente la buze, ci cât mai naturale.

Cât de des foloseşti fondul de ten?
Zilnic. Eu cred că fondul de ten nu are efect doar de acoperire şi uniformizare a texturii pielii. Cel mai important rol este acela de protecţie contra prafului şi a noxelor din atmosferă. Eu folosesc de 10 ani acelaşi fond de ten, care este de fapt un serum, deci nu usucă pielea şi o lasă şi să respire.

Care sunt produsele de machiaj nelipsite din geanta ta?
Mascara, creion khol, hidratant pentru buze şi, bineînţeles, fondul meu de ten preferat. Când nu îl uit, pun şi un blush discret, în posetă. E supersuficient. Rar folosesc contur pentru faţă, doar atunci când merg la evenimente.

Pentru că frumuseţea are mare legătură şi cu sănătatea organismului nostru, care este regimul tău alimentar? Cât de importantă este hidratarea?
Regimul alimentar îşi pune amprenta şi pe pielea noastră. Şi ea este un organ. Cel mai mare organ al corpului. Şi reacţionează la tot ce i se…oferă. Şi aici exagerările contează. În primul rând nu mănânc niciodată atât de mult încât să mă simt obosită după masă. Prefer să mănânc puţin şi des. Şi niciodată după ora 7 seara. M-aş simţi foarte îngreunată dacă aş face asta. Beau minimum 2 litri de apă pe zi. Lucrez cu sticla de apă lângă mine. Nu pot să funcţionez fără apă. Dulciuri mănânc foarte rar. Şi nu pentru ca îmi impun, ci pentru că…nu simt nevoia. Ceea ce îmi impun este să mănânc de 2-3 ori pe zi. Pentru că de multe ori uit. Mâncarea mea preferată e somonul. Cu broccoli. Şi avocado. Pe care l-aş mânca de trei ori pe zi. Nu beau alcool. Nu fumez. Nu beau sucuri colorate. Doar apă şi ceaiuri în care pun fructe. Pot să trăiesc şi fără cafea, dar beau una singură (mică şi cu lapte), dimineaţa, atunci când răspund la emailuri şi mesaje.

Îmi aduc aminte că am discutat mai demult despre alergatul în parc…Cât de important este sportul pentru tine? Cât de des faci mişcare?
Mişcarea face parte din stilul meu de viaţă. Aşa cum sunt dependentă de apa plată, tot aşa sunt dependentă de mişcare. Am făcut gimnastică foarte mulţi ani, mă trezesc prin casă făcând șpagatul sau podul sau vreo piruetă.
Alerg zilnic pe bandă, acasă, 30 de minute şi mai fac şi fitness încă 30, dacă timpul îmi permite. În weekend, alerg în parc pentru că am mai mult timp la dispoziţie şi e mai sănătos. Se întâmplă să alerg şi la 12 noaptea pe bandă. Nu recomand asta, e o ora prea târzie pentru sport, dar, ştii, totul vine din interior. Şi dacă aşa simt, aşa fac! Nu trebuie să mă conving să fac mişcare. Iar după oră de sport, contrar a ceea ce spun alţii, mie îmi dispare pofta de mâncare.
Beau în schimb foarte multă apă.

Pentru că şi domnii îţi calcă pragul la cabinet, care sunt cele mai dese solicitări venite din partea bărbaţilor privind estetica lor facială?
R: Sunt încântată atunci când bărbaţii apelează la intervenţii estetice. 30% dintre pacienţii mei sunt bărbaţi. Vin în special pentru rinocorecţii sau blefaroplastii, iar din seria intervenţiilor nonchirugicale solicită intervenţii laser pentru cicatricile după acnee, dar şi injectări cu acid hialuronic şi toxină botulinică.

Cum vezi tu frumuseţea femeii după 40 de ani? Să ne sperie vârsta?
Vârsta? A, nu! Vârsta este…”a state of mind”. Cei care afirmă că femeia peste 40 de ani este o femeie “trecută”, se înşeală amarnic. Această vârstă este cea la care femeia îşi spune cuvântul. Până la 40 de ani a fost acumulare de experienţă: familie, copii, job-uri, încercări sentimentale de toate felurile. După 40 de ani, femeia este cea mai puternică, cea mai frumoasă, cea mai echilibrată. Şi eu cred că va continua aşa mulţi ani înainte, după vârsta de 40 de ani. Sunt calităţi care se obţin greu în viaţă. Cine n‑are o femeie de 40 de ani…ar face bine să şi-o atragă. Că de cumpărat, mai greu.

Pentru că multe doamne se confruntă cu asta şi sunt convinse că încă nu există rezolvare, cât de mult pot fi tratate astăzi vergeturile la tine în cabinet? Dar celulita? Spune-ne, în mare, care este procedura?
Am introdus în Romania procedee laser revoluţionare pentru celulită şi vergeturi. Celulita a încetat să mai fie catalogată doar o acumulare de grăsime în piele, asociată cu un drenaj limfatic deficitar. Ea este de fapt produsă de prezenţa unor benzi fibroase neextensibile între suprafaţa externă a pielii şi muşchiul de sub piele, printre care herniază grăsimea. Dacă aceste benzi fibroase nu sunt secţionate astfel încât pielea să fie eliberată, atunci orice tratament am face nu are niciun rezultat. Eu realizez această procedură în cabinet, cu un laser special, cel mai bun laser din lume, în acest moment, care nu doar secţionează benzile fibroase, ci remodelează şi grăsimea şi în acelaşi timp contractă fibra elastică, dând pielii o fermitate superioară. Vergeturile beneficiază tot de tratamente laser, care realizează microexcizii ale pielii afectate de vergeturi concomintent cu stimularea regenerării de ţesut nou. Rezultatele sunt excelente.

Ştiu ca mergi frecvent la conferinţe internaţionale, care sunt noutăţile în materie de intervenţii estetice?
În domeniul estetic se încearcă acum să se aplice metodele de prevenţie a îmbătrânirii pielii, prin perfecţionarea tehnicilor laser şi introducerea de noi tehnologii pentru substanţele injectabile. În domeniul chirurgiei, intervenţiile sunt dezvoltate ca tehnică, astfel încât să se scurteze timpul de recuperare şi să se evite pe cât posibil riscurile.

Cât de mult ţii cont de ce se poartă sau e la modă, în tendinţe etc., în materie de haine, hairstyle sau machiaj?
Regula numărul 1 pe care o aplic este: stay classy. Îmi plac hainele simple. Croiala este cea care le deosebeşte şi le asigură unicitate. Tendinţele în modă sunt cele care dictează ce anume se vinde în momentul respectiv. Te-ai întrebat vreodată de ce moda anumitor ani revine la un moment dat şi se repune pe piaţă? Nu pentru ca nu se mai nasc idei noi, ci pentru ca acele creaţii au fost frumos gândite şi la un moment dat se simte nevoia reintroducerii lor. De aceea, eu nu aş folosi cuvântul “demodat”, ci doar ieşit din tendinţe, în acel moment. Dacă vrem să ne aliniem acelor tendinţe, o facem. Sau nu. Important este să armonizăm tot ce ţine de haine, hairstyle şi machiaj. Şi să ne placă.

Pentru că eşti un om şi un părinte minunat în afara cabinetului şi sunt convinsă că eşti un model pentru multe doamne şi domnişoare, care sunt modelele tale? Ce admiri cel mai mult la oamenii din jurul tău?
Admir în primul rând oamenii care îşi construiesc scopuri în viaţă, pe cei care cred cu tărie în cea ce fac şi încearcă să îşi ducă la îndeplinire fiecare scop propus. Apreciez perseverenţa, onestitatea şi toleranţa. Şi oamenii fericiţi.

Aş vrea să te întreb, în afară de meseria ta, ce altceva ţi-ar mai fi plăcut să faci, eventual din alt registru profesional?
Îmi place să amenajez case. Îmi place să croiesc şi să fac haine. Îmi place să pictez. În general, îmi place să migălesc, este lucrul care mă relaxează cel mai mult. Dacă aş avea răgazul necesar, cred că m-aş încumeta să pictez pe un bob de orez.

În momentul de faţă care sunt lucrurile cele mai importante pentru tine?
Lucrurile cele mai importante pentru mine sunt de fapt sentimentele. Îmi doresc să fac oamenii fericiti şi să ştiu cum să găsesc fericirea în tot ce mă înconjoară.

Pentru că se apropie sărbatorile, personal mi-aş dori ca oamenii să fie constienţi de bogaţia imensă cu care au fost înzestraţi şi să preţuiască asta, să SE preţuiască mai mult şi să ofere mai multă frumuseţe la rândul lor celor din jur. Frumuseţea, da, este o stare de spirit, dar starea aceasta bună vine întotdeauna din sănătatea interioară şi exterioară a corpului nostru, pe care vestea bună este că le putem îmbunătăţi continuu.
Eu le doresc oamenilor înţelepciune. Şi, dacă aş putea, le-aş dărui clipa aceea în care să îşi facă timp pentru ei înşişi. E suficient un gând, care să încolţească şi să se transforme în respect, iubire şi atenţie pentru propria persoană. Nu-i putem iubi cu adevărat pe cei din jurul nostru dacă nu ştim să ne iubim pe noi. Nu putem fi buni cu ei, dacă nu suntem buni cu noi. Doar aşa putem să fim oameni frumoşi. Având în primul rând un suflet frumos. Restul…o să vină de la sine. Să avem cu toţii sărbători frumoase!

 

1.Primul produs de beauty folosit
Mascara
2. Celebritatea feminină/masculină – nu contează domeniul – pe care o admiri.
E greu să spun una singura. Hillary Clinton, Angelina Jolie, Mahatma Gandhi, Nelson Mandela. Personalităţi diferite, toate puternice. Şi lista poate continua.
3. Locul/spaţiul care te inspira cel mai mult:
Terasa mea. Acolo pictez, scriu, îmi imaginez…:) Iar atmosfera pe care am creat-o în cabinetul meu mă inspira profesional.
4. Care sunt atributele pe care le admiri la o femeie/la un bărbat
Puterea. Curajul. Perseverenţa. Tenacitatea. Dăruirea. Respectul pentru ei şi pentru cei din jur.
5. Ce produs de îngrijire ţi se pare indispensabil.
Demachiantul.
6. Ce ai schimba la tine, dacă ai schimba…
Aş încerca să îmi ofer mai mult timp mie. Pentru mine. Fără să afectez însă timpul pe care îl dăruiesc celor din jur.
7. Ce este…priceless pentru Dana Miricioiu?
În afară de Vlad, fiul meu (care este mai presus şi decât cuvântul “priceless”), cu adevărat priceless pentru mine este echilibrul cu mine însămi.


Follow Us On Instagram