Coffee Break cu Ilinca Vandici…

Rubrică de Antonia Rondelli, Professional Make-Up

Bună Ilinca, îți mulțumesc mult pentru întâlnirea noastră de astăzi și pentru acest interviu! Întorcându-ne în timp, cum a fost debutul tău profesional în televiziune? Cum au reacționat părinții tăi, vis-a-vis de această alegere?
Debutul meu în televiziune a fost pe de o parte extrem de încărcat de emoție, iar pe altă parte pe deplin meritat! După probele pe care le-am dat și după ce am fost acceptată, au urmat 3 luni de pregătire continuă…. Făceam zilnic 2 ore de dicție, frazare, respirație, citire, mișcare în fața camerei și continuam studiul acasă, învățând comentariile pentru bacalaureat cu voce tare și cu creionul între dinți! După cele 3 luni de pregătire, am început prin a prezenta vremea în cadrul jurnalului de știri, rubrică ce se înregistra cu 2 ore înainte, la acel moment. Am făcut înregistrarea după care am fugit acasă, în fața televizorului, așteptând cu sufletul la gură momentul meu!
Și a început…. Cred că au fost cele mai mari emoții pe care leam experimentat în viață, până acum, atât de profund am simțit totul încât îmi era frică să nu mă bâlbâi, eu uitându-mă la mine, știind că nu mă bâlbâisem la înregistrări… Un moment haios, să-l numim așa, care îmi va rămâne în suflet pentru toată viața… Părinții mei au fost și sunt în continuare extrem de mândri de reușitele mele! M-au susținut de la începutul drumului, mi-au oferit tot ce era mai bun și au știut să mă ajute să îmi deschid aripile, să-mi urmez visul…..

Care poți spune că a fost cea mai mare satisfacție, din cariera ta, până în prezent?
Cred că toți cei 11 ani de carieră reprezintă în sine o mare satisfacție! De asemenea, răsplata pentru toată munca asiduă depusă și pentru atâția ani de perseverență, constituie o mândrie personală! Faptul că merg pe stradă și sunt oameni care mă opresc pentru o fotografie, un autograf, sau chiar pentru a-mi spune că mă apreciază, îmi umple sufletul de bucurie de fiecare dată! Exemplul pozitiv pe care reușesc să îl dau celor care îl doresc, prin ceea ce fac zilnic, profesional și personal, este iarăși un motiv de satisfacție! Și nu în ultimul rând, gândul că las în urmă realizări, mă transformă într-un om liniștit, care și-a îndeplinit menirea pe pământ!

Referitor la concursurile de frumusețe, știind că ai luat „naștere” din punct de vedere artistic în cadrul concursului Miss Bihor, consideri că un astfel de concurs are încă sens sau este ceva anacronic?
Pentru un om al cărui destin este să strălucească, prima licărire poate fi descoperită oriunde… În cadrul unui concurs de miss, pe stradă, la mare, în supermarket….. Și avem exemple numeroase de peste Ocean, de mari nume ale cinematografiei și nu numai, care au fost descoperite din întâmplare, în cele mai ciudate conjuncturi…. Important este însă, să reușesti să îți găsești drumul, să muncești pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus și să te menții la acel nivel superior o perioadă cât mai îndelungată!

Arăți senzațional! Cum te menții în formă? De câte ori te duci la sala de sport?
Îți mulțumesc pentru compliment! Încerc să îi dau organismului meu exact ce are nevoie…. O alimentație sănătoasă, fără excese, odihnă, îngrijire și nu în ultimul rând, sport! Sunt săptămâni în care mă poți vedea zilnic în sala de sport, în funcție de programul pe care îl am, însă încerc să ajung măcar de 3 ori pe săptămână…. Am transformat toate acestea într-un stil de viață deja și mărturisesc că abia după un an de zile am început sa văd rezultatele mult așteptate… Așadar, nimic nu se obține peste noapte, în orice facem trebuie să ne pregătim mental pentru o lungă perioadă de muncă și așteptare, iar la final vă garantez că rezultatele vor fi pe măsură! Pe lângă toate aceste detalii referitoare la corp, îmi antrenez și mintea în fiecare zi cu câteva pagini citite, cu câteva lucruri noi învățate, cu câțiva oameni senzaționali cunoscuți…. Iar sufletului îi dau liniște și iubire, respect și toleranță, iertare și bunătate….

Ce include alimentația ta pentru a avea o talie așa perfectă?
Mănânc multă salată verde, spanac, linte, diverse semințe în combinație cu iaurt, fructe, legume, peşte. Am renunțat la pâine, dulciuri și sucuri acidulate… Avantajul este ca atunci când te simți bine cu ceea ce mănânci, când conștientizezi cât de mult beneficiu are organismul tău în urma tratamentului la care îl supui, începe să îți placă ritmul asta și nu mai faci nimic forțat! Ba dimpotrivă, te poți răsfăța oricând cu câte o bucățică de prăjitură sau orice altă „plăcere interzisă” ai avea fără a te simți vinovat.

Care ar fi cele cinci adjective pentru a te descrie.
Isteață, harnică, energică, haioasă, optimistă!

Ce crezi despre figura feminină propusă astăzi de media?
Uffff….. Am învățat în viață să nu judec pe nimeni și nimic….
Într-adevăr, există personaje mondene, politice și sociale care nu ar trebui promovate pentru exemplul pe care îl oferă tinerelor ce le privesc, însă aș vrea să precizez că ele NU SUNT IMPUSE! Media are datoria de a oferi telespectatorilor de toate… Esențial este ca telespectatorii de acasă să aibă puterea și înțelepciunea de a alege pe cine consideră un exemplu de urmat și pe cine urmărește pentru a se amuza, relaxa! Deci, media nu propune… Îmi place să cred că media oferă informația, omul, fiecare în parte, este responsabil de ceea ce alege pentru sine!

Care sunt modelele tale de referință?
Oprah Winfrey, Ellen Degeneres…. Cele două pentru partea profesională a vieții mele, iar pe plan personal, mama este modelul meu în viață!

Ești tânără, ce te aștepți să îți rezerve viitorul? Care sunt obiectivele tale pe viitor?
Nu îmi fac planuri pe perioade lungi de timp, prefer să mă las surprinsă de fiecare zi în parte…. Evident că încă mai am multe de spus în domeniul entertainment-ului și voi continua să activez până când telespectatorii mă vor urmări, aș vrea să am suficient timp pentru dezvoltarea mea personală și spirituală, să-mi îmbogățesc sufletul cu călătorii în locuri senzaționale, să cunosc oameni excepționali, să scriu o carte, sau poate mai multe, și nu în ultimul rând să îmi văd copiii la casele lor.

Între o poveste de dragoste răvășitoare sau un echilibru stabil și pașnic, ce ai alege?
A doua variantă, am și ales-o deja… Mă regăsesc mult mai mult în liniștea și echilibrul unui vieți stabile, iar sufletul meu are nevoie de asta…

Te simți realizată, ce anume simți că te împlinește?
Mă simt un om realizat pentru vârsta pe care o am… Cu siguranță lucrurile vor evolua iar realizările se vor înmulți pe parcursul anilor, însă pentru moment mă consider în parametri normali! Mă împlinește munca și cariera, sub toate formele ei….

Pentru că ne aflăm în contextul Jurnalului de Estetică…care sunt produsele de cosmetică preferate? Dar de hairstyling?
Pentru ten, pe lângă produsele profesionale pe care le folosesc, cum ar fi cele din gama DeSheli, preferatele mele sunt cremele cu vitamine pe care mi le prepară mama în farmacie…. Nu se compară cu nimic din lume!!! Iar pentru păr folosesc produse din gama Kerastase și L’oreal, cu sfințenie…. Sub atenta îndrumare a stilistului meu, Adi Constantin!

“Pentru un om al cărui destin este să strălucească, prima licărire poate fi descoperită oriunde…”

Cum îți îngrijești părul și care este look-ul tău favorit?
Ei, aici nu mai am merite personale, de părul meu se ocupă de doi ani de zile Adi Constantin și mărturisesc faptul că părul meu nu a arătat niciodată mai bine ca acum… Adi are secretele lui și, chiar dacă sună ca un clișeu, simt că părul meu are viață… Ador orice look pe care mi-l propune Adi, aceasta pentru că are mereu grijă să rămân eu dar să surprind audiența în același timp….. Și luna aceasta vă pregătim împreună o nouă surpriză marca Adi Constantin, pentru campania de primăvară-vară, așa că, stați cu ochii pe noi….

Ce mesaj ai pentru fetele tinere care își doresc faimă și să devină foarte devreme cunoscute?
Să își urmeze visul! Să muncească mult, să fie perseverente, să nu se lase orbite de lumina reflectoarelor și să-și păstreze demnitatea, personalitatea și sufletul integru!


Follow Us On Instagram