de Ştefania Ardelean

Toamna nu mai e chiar…toamnă, în ceea ce priveşte vremea, pentru că de câţiva ani buni anotimpurile s-au cam decalat, iar în septembrie pare uneori că-i vară în toată regula. Dar, indiferent de vreme, septembrie rămâne totuşi o lună specială. O lună în care se numără, nu doar bobocii, cum e vorba, ci şi amintirile din vara care tocmai a trecut, se mai numără miresele care aşteaptă cu nerăbdare ziua cea mare pe care au plănuit-o cu mult timp înainte, se numără recoltele şi fiecare ce mai ştie, ce mai vrea.

O lună care marchează trecerea, şi nu doar de la un anotimp la altul. Pentru copiii mici, septembrie şi prima zi de şcoală marchează trecerea de la o etapă la alta, trecerea de la un sfârşit la un început; de la preşcolar la şcolar, de la copil la elev, de la lipsă de griji la teme, la responsabilităţi. Atunci când copiii încep şcoala, nu încep doar ei, ci parcă şi părinţii lor. Emoţii, ghiozdane, rechizite, şedinţe cu părinţii înainte de începerea şcolii, planuri pentru amenajarea clasei, serbări, flori pentru doamne. Şi cu toată înşiruirea de mai devreme, tot e posibil să fi omis ceva. Chiar dacă poate fi obositor, toată nebunia de la începutul şcolii are farmecul ei, dacă e privită dintr-o perspectivă amuzantă, ca un eveniment unde te distrezi. Altfel, dacă pentru părinte începerea şcolii devine stresantă, atunci se va transmite şi copilului. Şi de aici nu mai este mult până la lacrimi sau refuzul de a sta singur la şcoală. Şi am mai putea povesti despre începerea şcolii, însă revenim la toamnă.

Ziua se micşorează, noaptea se măreşte şi, odată cu lăsarea întunericului, parcă avem o idee mai mult timp. Mai mult timp să reflectăm la ceea ce a fost şi să planificăm ceea ce ne dorim. Toamna e vremea să renunţăm la ceea ce nu ne mai foloseşte, aşa cum şi copacii renunţă la frunzele lor. Ei nu-şi fac griji atunci când renunţă la frunze că nu vor mai avea altele, aşa că ar trebui să învăţăm de la ei şi să nu ne facem griji atunci când renunţăm la ceva. Cum să vină noul în viaţa noastră, dacă nu renunţăm la ceea ce e vechi? Unde ar mai creşte frunze noi în copaci, dacă cele vechi ar fi acolo?

Ca să aibă loc un început, trebuie să existe un sfârşit. Până la urmă, fiecare moment este şi sfârşit şi început, însă acum mă refer la începuturile mari, ca momentul când am devenit şcolari, ca acela când cineva devine soţ, soţie sau părinte, momentul când schimbăm locuinţa sau job-ul. Ca să avem parte de aceste începuturi a fost nevoie sau poate va fi, să lăsăm ceva în urmă. Aşa că, noi ne-am propus toamna aceasta să lăsăm în urmă tot ceea ce a fost şi să primim noul, cu entuziasm de copil.

Vă doresc… un început!