Psihologia frumuseții
Rubrică de Antonia Rondelli
Beauty Consultant
Consilier Dezvoltare Personală / Trainer NLP

Ți se întâmplă să fii mai mereu nemulțumit(ă) de felul în care arăți? Te deranjează deseori cum îți stă părul, un rid fin nou apărut, o gea­nă care nu stă aliniată sau pur și simplu nu îți poți lua gândul de la o particularitate fizică a ta, care s-a transformat într-un complex, sau pe care o consideri un mare defect? Te-ai pu­tea striga câteodată “Dl/Dna Perfecțiune?!”

Vestea bună este că nu există persoană care să nu fie măcar o dată în viață nemulțumită de felul în care arată. Problema nu este ne­mulțumirea ocazională, ci frecvența cu care ajungem să fim nemulțumiți de noi înșine și de felul în care arătam. Probabil că știi deja că frumusețea aceea perfectă nu există, așa cum nu există relația perfectă sau familia perfectă.

Dacă ești mereu încântat(ă) de felul în care arată o altă persoană sau tânjești să ai corpul lui X, talia lui Y, chipul lui Z, buzele, picioarele sau “pătrățelele” pe care le tot admiri la cei din jur, probabil că ești tiparul perfecționis­tului, mereu atent la detalii, extrem de critic cu tine însuți și care observă mereu că îi mai lipsește încă puțin ca să fie totul perfect. Ești poate genul de persoană care are o anumită rigoare morală și căreia îi place corectitudi­nea și îți place și să ridici mereu ștacheta sau standardul din ce în ce mai sus, atât cu privire la tine, cât și la ceilalți. Atunci când devenim permanent nemulțumiți de imaginea noastră fizică și ajungem să tânjim după o altă imagi­ne pe care o considerăm “perfectă”, punem o uriașă presiune pe noi înșine, iar stima noas­tră de sine are de suferit.

Persoanele perfecționiste dezvoltă adevărate ritualuri pentru a reuși să-și diminueze anxie­tatea cu privire la propria lor frumusețe și lu­crurile pe care le percep ca fiind imperfecte în aspectul lor fizic.

Perfecționismul și obsesia pentru perfecțiune se învață încă din copilărie, atunci când pare un scop cu adevărat demn să luăm numai note de 10 pentru care suntem încurajați și lăudați. Învățăm astfel, că suntem demni de atenție și apreciere doar atunci când atingem rezultate maxime. Așa începem să resimțim cum pier­dem din ce în ce mai mult iubirea aceea ne­condiționată, și începem să facem orice și cu orice risc pentru a o recâștiga cumva.

Obsesia pentru frumusețe este, de fapt, nevo­ia enormă de iubire și atenție, de validare și apreciere. Iar perfecționismul exagerat vine mai mereu pe fondul nesiguranței, a lipsei de încredere și de a nu fi fost tu însuți încurajat sau iubit la momentul în care aveai o nevoie imensă de confirmare. Vânătorii de frumuse­țe și perfecțiune pot fi persoanele cărora nu li s-a spus la timp sau suficient că sunt frumoase sau că arată bine, și au tânjit după admirația de care au avut parte alții din preajma lor.

Obsesia frumuseții perfecte reprezintă teama noastră de eșec, teama de a nu pierde o mare iubire (dacă mă respinge pentru că nu sunt suficient de frumoasă?!) sau chiar o încercare de depășire a condiției prin încercarea de a o atinge (“arătând impecabil, poate întâlnesc un om bogat care să mă placă” – își spun mul­te tinere din zilele noastre).

Tehnologia modernă a contribuit enorm la dis­torsionarea imaginii noastre asupra frumuseții. Photoshop-ul și filtrele aplicate oricărei foto­grafii în care ridurile dispar, corpul se subția­ză, picioarele se lungesc, ne-au determinat în timp să judecăm greșit și să nu ne mai placă atunci când suntem naturali, să nu mai putem ieși nemachiate din casă sau să aplicăm creme în exces, de teama unor riduri fine.

În vremurile îndepărtate, odată cu apariția tele­viziunii color, marile actrițe de la Hollywood dă­deau tonul nuanțelor de blond sau a rujului roșu. Astăzi, ceea ce ne modifica grav percepția asu­pra idealului feminin și instalează goana dupa frumusețe și perfecțiune, sunt acele “păpuși de­senate”, cu fața perfect întinsă, ca o minge, cu buze din ce în ce mai groase, talia de viespe, având sânii în concurență cu posteriorul, ambe­le din ce în ce mai mari. Frumusețea nu înseamnă nici­decum acest gen de “perfecțiune”, ci armonie și echili­bru. Înseamnă simplitate și plăcere atunci când privești, înseamnă șarm, eleganță, noblețe și gingășie.

Goana după perfecțiune în aspectul fizic este nocivă și pune presiune enormă pe psihicul persoanei care aleargă după ea. A alerga după perfecțiune este ca și cum ai alerga după o himeră și ți-ai irosi viața pentru o iluzie.

Obsesia frumuseții și a perfecțiunii este extrem de costisitoare de timp, energie și bani, și te împiedică pur și simplu să îți trăiești viața în plinătatea ei și să te bucuri cu adevărat de ea. Atunci când tânjim mereu după o altă imagine de sine sau un alt look, nu trăim în prezent propria noastră existenta, ci pur și simplu de­venim din ce în ce mai vulnerabili, mai nesiguri și mai puțin încrezători în forțele proprii și în atuurile noastre. Tot acest maraton interior înspre imaginea perfectă ne epuizează la un moment dat, ne dă o stare de nemulțu­mire și nefericire și ne transformă în adevărați roboței asamblați perfect, care doresc să fie admirați și lăudați pentru performanțele lor.

Nu lăsa niciodată ca o stare de nemulțumire perma­nentă să îți domine viața și să te controleze printr-o preocupare chinuitoare asupra frumuseții tale fizice. Atenția exagerată la detalii, uneori te face să pierzi și să ratezi imaginea de ansamblu care poate fi ex­trem de frumoasă, privită din exterior sau cu mai multă relaxare și detașare. Frumusețea derivă în pri­mul rând din starea de bine pe care o emani, din liniștea și relaxarea că ești o creație perfectă într-un corp perfect. Frumusețea deriva din a te accepta și a învăța să te iubești așa cum ești, din a avea așteptări rezonabile de la tine și de la ceilalți, și nicidecum exagerate. Și asta pentru că așteptările exagerate sau nerealiste duc, de cele mai multe ori, la deza­măgiri profunde.

Încearcă sa fii dispus(ă) să îți accepți atât imperfecțiu­nile, cât și micile defecte și să îmbunătățești tot ce poți îmbunătăți, în timp și cu răbdare. Încearcă să găsești în jur modele de viață care nu s-au blocat în a avea succes sau încredere în sine, chiar dacă erau mai pli­nuți, mici de înălțime sau aveau o anumită fizionomie asimetrică, aparent neprietenoasă.

Toate lucrurile și etapele din viața noastră au un sens, au o dinamică și este firesc și indicat să fie perfectibile, în orice moment al lor. Și da, ai tot dreptul să îți îmbu­nătățești imaginea până ce ea îți dă o stare de bine ție, nu celor din jur, nu cum crezi că “ar da mai bine altora” sau cum “se cere” sau este în trend. A fi înțe­lept înseamnă să știi când și cum să eviți acest gen de “perfecțiune”. Pentru că obsesia pentru frumusețe și perfecțiune înseamnă rigiditate și multe limite sau ba­riere pe care ți le pui, de fapt, ție însuți.

“Când atingem perfecțiunea murim…”, spune un pro­verb japonez. Pentru că atunci când un lucru este per­fect, totul stagnează, nu mai există loc pentru creștere și evoluție, lucrurile au ajuns pur și simplu la finalul de­săvârșirii lor și, după, nimic nu mai are sens. Așa că, bucură-te de tine așa cum ești, pentru că ești o cre­ație perfectă! Îmbunătățește întotdeauna cu măsură și echilibru orice mică imperfecțiune consideri că te deranjează. Însă de reala frumusețe te vei bucura cu adevărat atunci când vei fi și vei împrăștia în jur o stare de bine care îți va aduce, cu siguranță, atât iubirea, cât și atenția și aprecierea celor din jur.