Voi, specialiștii în domeniul haistylingului, sunteți întrebați în mod constant dacă un client poate trece de la castaniu la blond într-o singură vizită la salon. Deși acest lucru variază de la o persoană la alta, răspunsul este adesea negativ. Cu toții suntem oameni și, prin urmare, ceea ce poate funcționa pentru unii dintre noi, nu va funcționa și pentru altcineva. Chiar dacă părul unei cliente are o culoare asemănătoare cu cea a unei prietene care a devenit blondă, nu înseamnă neapărat că și ea va reuși. Uneori este extrem de dificil să le faceți pe cliente să înțeleagă faptul că, pur și simplu, nu se poate. Unele dintre acestea vor interpreta refuzul ca fiind rea voință, nicidecum o încercare de a le proteja părul.
Părul crește cu o rată medie de puțin peste un centimetru pe lună. Acest lucru înseamnă că, dacă părul clientei este drept și ajunge mai jos de claviculă, este probabil să fi crescut timp de cel puțin doi, sau probabil trei ani, pentru a ajunge atât de lung. Așadar, părul va fi produsul a tot ceea ce clienta i-a făcut în această perioadă. În acest timp, el va fi afectat de sănătatea posesoarei, de regimul alimentar, de supunerea la căldură, de șampoanele, balsamurile și produsele de styling pe care aceasta le-a folosit. Poluarea și orice alt proces chimic pe care l-a aplicat în acea perioadă, cum ar fi îndreptarea permanentă și colorarea – toate acestea vor afecta părul într-un fel sau altul.
Orice vopsea de păr oxidantă pe care clienta a avut-o în păr va lăsa pigmenți de culoare în podoaba capilară a acesteia (inclusiv vopselele care spun că durează șase-opt săptămâni). Din păcate, acești pigmenți de culoare nu pot fi clarificați sau schimbați, în ciuda credinței comune, prin simpla aplicare a unei alte culori pe păr. Așadar, în cazul în care clienta dorește să devină blondă din castanie, va trebui să apelați la un decolorant pentru a face acest lucru.
Dar, îi va sta bine blondă? Dacă a avut întotdeauna părul închis la culoare, s-ar putea să nu fie sigură că i se potrivește părul blond. Ca regulă generală, uitați-vă la culoarea naturală a părului și la culoarea ochilor. Dacă are părul natural închis la culoare, dar are ochii căprui deschis, albaștrii sau verzi, probabil că i se va potrivi blondul. Dacă are atât părul, cât ochii închiși la culoare, are mult mai puține șanse să reușească să integreze blondul într-un mod natural în aspectul său general. În acest caz, puteți lua în considerare un look balayage sau ombré, în care culoarea naturală încadrează fața. De asemenea, rețineți că blondul cenușiu rece se potrivește cu tonurile reci ale pielii, iar blondul auriu este mai potrivit pentru pielea mai caldă.
A deveni blondă, pornind de la un păr șaten, castaniu, sau cu atât mai mult, brunet, este un proces mult mai complicat decât ar crede clientele. Se dorește deschiderea cu
lorii părului, însă se dorește și protejarea acestuia pentru că, știm foarte bine, părul se poate arde, rupe, deteriora mult mai rapid decât ar crede persoanele nespecializate. Pentru a le explica și mai bine acest proces clientelor, faceți un exercițiu de imaginație cu acestea: părul șaten este o stâncă aflată în casa noastră – pentru a elimina stânca nu o putem detona, pentru că în acest mod am distruge și casa. Așa că, o variantă mai bună și mai sigură va fi cioplirea stâncii, bucată cu bucată. Astfel, chiar dacă va dura mai mult, vom scăpa și de stâncă, și vom avea și casa intactă.
Un alt lucru important este că, până nu începem să cioplim piatra nu vom ști cât de greu va fi să o scoatem. S-ar putea să fie foarte moale, să vă surprindă și să fie destul de ușor de îndepărtat sau ar putea fi foarte dură și să necesite mult mai multă muncă decât se bănuiați inițial. Părul nu va trece de la castaniu la blond, ci va deveni roșcat, portocaliu, roziu și abia apoi va căpăta o nuanță de blond. Din nefericire, clientele nu cunosc aceste lucruri, iar în viziunea lor totul se întâmplă mult mai simplu. De aceea, este esențial să le explicați cu calm tot procesul și, bineînțeles, să le faceți să înțeleagă faptul că totul este pentru sănătatea părului lor.