Nu sunt expert în teoria și practica relațiilor personale, din contră, sunt ultimul în măsură să dea sfaturi, sugestii sau să concluzioneze la ce anume se rezumă dragostea. Cu toate astea, am și eu experiențele mele și un anumit soi de maturitate care îmi permit să spun cum văd lucrurile, îmbinând amintirile din trecut cu așteptările pentru viitor.

Și, deci, gândesc eu că o relație de dragoste înseamnă: o reciprocitate în tot, un zumzet al stomacurilor, două minți la unison, o contopire a trupurilor, o fuziune a sufletelor. Să aștepți cu drag un sms/mms, WhatsApp, orice semn. Să te gândești dacă a mâncat sau să te duci la locul de muncă al celeilalte persoane pentru a-i face o surpriză, să fii luat prin surprindere cu o invitație spontană la film, să ai cui să dai o floare, să tragi mașina pe dreapta, iar sexul să se transforme în dragoste, să primești o alinare în momentele în care ai impresia că totul se năruie în jurul tău, să faci un masaj sau un ceai cald la nevoie, să înveți să respecți, dar mai ales, să înveți că orice relație, indiferent de tipul ei, presupune sacrificii și compromisuri, un „mai lasă de la tine” care echilibrează invizibila balanță ce măsoară durata experiențelor noastre.

Mi-e dor. Dacă „dorul” nu poate fi tradus în nicio altă limbă, este pentru că vizează o trăire personală, profundă, pe care o poate traduce doar sufletul. Aș vrea să retrăiesc efervescența trecutului, multe dintre cele enumerate mai sus și să învăț unele nefăcute încă. Dar mi se pare că-s două drumuri ca în „Noaptea de decemvrie” și nu mai știu pe care să apuc; sau poate timpul scurs de la ultima relație a creat o prăpastie adâncită de comoditate, standarde tot mai înalte de la o zi la alta, pretenții, confort, rațiune. Poate că unii dintre noi suntem niște delfini bipezi al căror creier va păstra mereu o jumătate trează. Poate, poate, sau, sau. Iar mă întorc la karma, soartă, destin, Dumnezeu care crede că nu e încă momentul ca eu să mai simt asta. Bune, rele, despre asta e vorba în viață: a trăi, a experimenta, a învăța și a da mai departe.

Când ești tânăr, ești frumos. Când trece timpul, ești frumos altfel. Acumulezi atâtea încât e păcat să le ții doar pentru tine. Poate că nu am fost lăsați monogami, dar am fost lăsați să conviețuim.

In the end, ce vedeți voi, văd și eu: că sunt foarte multe persoane singure care așteaptă în tăcere să simtă, să iubească, să trăiască. Aprecierea, mângâierea, plăcerea, dragostea. Chiar dacă adevărul nu este întotdeauna frumos, întotdeauna frumosul e adevăr!

Ochii văd, inima cere. Și suferă în tăcere

Nu știu dacă e un clișeu sau un handicap al acestei lumi, dar știu cu siguranță că tuturor ni se întâmplă să iubim pe cine nu ne iubește. Ne confruntăm cu refuzuri de la cine ne place, cu plăceri și gânduri pe care nu ni le putem etala în raport cu persoanele pe care nu le putem avea. Iar dacă ești genul iubăreț, așa cum sunt eu, drama e și mai mare. Asta până când am ceva al meu și devin orb, încep să nu mai văd nimic pentru a vedea totul din fața mea. La ce concluzie am ajuns eu? Dacă nu-i chimie, nimic nu e!

Să nu se înțeleagă că asta le rezolvă pe toate. Uneori, nici chimia nu e suficientă, pentru că trăim într-o societate scufundată în tabuuri, judecăți, prejudecăți, lacune spirituale, iar eu mă lovesc zilnic de toate. E adevărat că în timp te fortifici, dar asta nu șterge semnele de întrebare ce te fac să te gândești „unde ai greșit?” sau „de ce tu?!”.

Se zvonește, se spune, se povestește, se trăiește cu speranța că fiecare are pe cineva undeva. Numai că nu întinerim pe măsură ce ne alimentăm răbdarea cu povești despre iubire, din contră, timpul nu se oprește pentru noi. Drept urmare, pentru mine rămâne tot o poveste. Nu sunt pesimist (deși poate asta e prima impresie); sunt doar realist și, totodată, resemnat. Lumea e așa cum e, cu grijile ei și gata să sacrifice oricând sentimentele pentru ceva mai sclipicios. Dar când se întâmplă să trăiești ceva frumos, autentic, care te face să simți prin toți porii și să ieși din propria piele, go for it! Oricât ar dura și oricât ar durea după. În fond, „cea mai puternică armă neevaluată la potențialul maxim rămâne iubirea”, după cum spune Einstein.

Ce-i frumos, și lui Denis îi place!

Frivolități, frivolități, dar ne fac viața atât de frumoasă! De la haine, parfumuri, ieșiri în restaurante de fițe până la mașini sau petreceri la care avem acces, oricui îi place să se bucure de ce are viața mai bun de oferit. Iar cine spune că nu-i așa, ori e ascet, ori e ipocrit. E bine să ai „usage du monde”, să știi ce și cum. În fond, totul e o lecție, o descoperire a propriului sine prin prisma lucrurilor: ce îți place, ce te-a plictisit, ce te-a dezamăgit.

Să începem cu lucrurile simple, dar care ne fac fericiți. De exemplu, filmele. Îmi place să merg și o fac în proporție de 90% din cazuri la Grand Cinema Băneasa, pentru că așa mă relaxez de cele mai multe ori. Un alt lucru pe care îl ador este înghețata, iar dacă doresc ceva fresh și artizanal, aleg Inni, iar semifredo de la Cremeria Emilia. Când vine vorba de restaurante, am o listă uriașă, dar o să mă rezum de data aceasta la câteva, precum: Le Grenier a Pain, un mic dejun la Fior di Latte și Biutiful by the Lake pentru finger food, Isoletta când vine vorba de paste, Gambrinus pentru tradițional românesc, Zen când am poftă de sushi, iar când îmi doresc să mănânc fructe de mare – Kazeboo Mamaia. Cert e un lucru: mereu ies cu prietenii în căutare de noi locații, așa că vă dau de veste cum descopăr ceva deosebit!

Ei, și am ajuns la haine, slăbiciunea mea. Mă bucur că există Cland3estin, Mus, Zara, H&M, Entrance și Vagabond, iar dacă nu ar fi existat, cineva ar fi trebuit să le inventeze! La fel și Internetul, care mă ajută să îmi fac cumpărăturile când vine vorba de men’s underwear. În rest, rareori îmi cumpăr din țară, compensez prin călătoriile în afara ei, de unde mă întorc cu lucruri de o calitate ireproșabilă.

Parfumurile, ca și bijuteriile de altfel, mi le cumpăr de la Jai Dam, Createur 5 d’Emotions și Beautik Parfumerie. Ochelari? De curând am descoperit Opticris și m-am îndrăgostit de modelele lor! La fel de mult îmi plac și tatuajele semnate Macavei Brothers. Sună eclectic, știu, dar mai știu că totul arată foarte bine grație look-ului de care are grijă doamna doctor Delia Thiess.

De ieșit, se știe că îmi plac cluburile, iar mai toate fotografiile în care apar sunt făcute în The Story, Loft, Freddo și Old City.

Acum, după ce am scris ce îmi place și de unde obișnuiesc să îmi cumpăr lucruri, în speranța că le pot fi de folos celor care au nevoie de puțină inspirație, o să ma duc să mă relaxez în Cișmigiu. Sau în Ioanid. Mă mai gândesc, așa cum obișnuiesc să o fac în timp ce merg cu metroul și chiar cu troleibuzul. Nu îmi plac taxiurile (dar nu am ce să fac). De condus, mai conduc uneori.

Nu sunt vreun excentric, sunt un om simplu, care a reușit să îmbine utilul cu plăcutul, jobul cu distracția, frivolitățile cu elementele spirituale. Ce-i frumos, și lui Denis îi place!