Cu siguranță mulți dintre noi ne întrebăm acum, în această perioadă…când a mai trecut un an? Sau dacă nu ne întrebăm, poate exclamăm, conștientizăm sau ne mirăm că a trecut prea repede.
Unii se gândesc la ceea ce au realizat în acest an care tocmai se finalizează, trag linie și compară dacă ceea ce au realizat se potrivește cu ceea ce și-au propus. Pentru unii da, pentru alții nu. Unii au reușit mai mult, alții mai puțin. Fiecare în felul și în ritmul său.
Indiferent de ceea ce am realizat în anul care a trecut, ar trebui să fim mândri de noi și să ne propunem și alte obiective pentru anul viitor. Mai mici, mai mari…îndrăznețe. Fiecare în funcție de dorințe, de vise, de posibilități. Important e să stabilim care este direcția, care este drumul pe care mergem.
Această perioadă este cea în care parcă… ne trezim. Ne trezim și realizăm că viața trece repede, că avem una singură, că nu avem timp de așteptat, că nu există un moment potrivit pentru a face ceva, ci că fiecare moment este unul potrivit. Este perioada în care devenim mai buni, în care oferim și primim, cea în care ne (re)apropiem de cei din jur, de familii și înțelegem că fără iubire, nu avem de fapt nimic. Nicio bogăție materială sau succes profesional nu poate aduce împlinirea pe care o aduce iubirea. Da, IUBIREA sub toate formele ei. În această perioadă oamenii cer iertare, se împacă, se distrează și se iubesc. Fac planuri și alegeri. Parcă abia acum, la sfârșit și început de an, realizează că trăiesc și că sunt stăpânii propriilor vieți.
Vă invităm în aceste zile să vă stabiliți obiective clare, să faceți alegeri, să luați decizii. Să vă luați angajamente față de voi înșivă, care să devină “nenegociabile”. Să dăruiți din suflet, nu din obligație. Să iubiți sincer, nu condiționat. Să primiți cu inima deschisă și cu bucurie tot ce vine spre voi, așa cum primesc copiii cadourile de la Moș Crăciun dimineața, după o noapte luuuuungă de așteptare.
Să aveți parte în această perioadă de iubire, liniște și claritate.
Ștefania Ardelean