Momentul potrivit

Ți s-a întâmplat vreodată să îți dorești să faci ceva, dar să amâni mereu așteptând un anumit moment? Unul… potrivit?

Ce ne oprește din a petrece mai mult timp cu cei dragi, din a merge la acel curs, din a ne apuca să facem sport sau orice altceva ne dorim, știind că aceste lucruri ne-ar face să ne simțim mai bine cu noi înșine? Ce ne oprește din a acorda mai mult timp copiilor, deși în interior știm că la un moment dat, poate când vor crește, vom regreta? Ce ne oprește să fim alături de părinți, acum cât încă mai sunt lângă noi, știind că la un moment dat… nu vor mai fi?

Mulți găsim diferite motive, care pentru fiecare dintre noi au sens. Dar, de fapt, ceea ce ne oprește suntem noi înșine și modul în care ne stabilim prioritățile. Alegem să acordăm importanță lucrurilor mărunte, care peste ceva vreme nu vor mai conta, în detrimentul celor pe care chiar ni le dorim și care ne-ar ajuta să fim echilibrați, împliniți, împăcați cu noi înșine. Alegem carierele, afacerile, banii…dar oare ar trebui să fie acestea, priorități în viața noastră? Iar aici nu vorbesc despre a nu clădi o carieră, o afacere sau a nu ne bucura de ceea ce ne oferă banii, ci doar de locul pe care îl ocupă în viețile noastre. Bineînțeles că fiecare avem răspunsul nostru, pe care îl argumentăm în funcție de valorile după care ne ghidăm viața.

Cred că fiecare avem posibilitatea de a ne trăi viața așa cum ne dorim, fără să așteptăm „momentul potrivit”, ci înțelegând că fiecare moment este unul potrivit. Da, acum e momentul potrivit să ne vizităm părinții, acum e momentul potrivit să ne apucăm de sport, acum e momentul potrivit să petrecem timp cu copiii, să învățăm acel lucru nou care ne place… acum, acum și acum.

Ați văzut vreodată o ploaie așteptând un moment potrivit? Ați văzut vreodată ca vântul să aștepte să treacă ploaia înainte să înceapă? Nu, ploaia se întâmplă pur și simplu. Vântul, la fel. Natura nu așteaptă…momente potrivite. Și din nou spun că ar trebui să învățăm de la natură. Așa și noi, ar trebui să facem lucrurile să se întâmple. Să se întâmple fără a aștepta… momente potrivite.

Faceți din fiecare moment unul potrivit!
Ștefania Ardelean


Follow Us On Instagram