Elena Cucicovschi – Arta de a fi femeie

  1. Sunteți femeia care și-a descoperit feminitatea și acum îndrumă alte femei pe același drum. Cum s-a născut ideea acestor cursuri?

Am trecut printr-un divorț și aveam de crescut un copil care era încă mic la acel moment. Îmi doream alături de mine un bărbat puternic însă acțiunile mele nu erau aliniate cu dorințele. Eram mereu tensionată, mereu în căutarea valorilor masculine pe care mi le însușeam. Trăiam un conflict interior de nedescris deși îmi doream doar armonie și echilibru.

Schimbarea a venit în urma unui training în domeniu vânzărilor dedicat directorilor companiilor de top. Eram singura femeie din sală. Trainerul a văzut cum aplic practic tactici de negociere și mi-a spus atunci ceva ce mi-a schimbat întreaga viziune asupra felului în care mă port prin viață. Am înțeles că mă comport ca un bărbat. Atunci, acolo, a început drumul evoluției feminine pentru mine. Am înțeles profund importanța acestui subiect și mi-am dorit din suflet să împart asta cu alte femei. Acum, ani mai târziu, Arta de a fi Femeie, by Elena Cucicovschii este cel mai complex program de life-management feminin din țară!

  1. Care este cea mai importantă lecție pe care o învață femeile la cursurile dumneavoastră?

Le învăț pe femei că a fi femeie este o virtute. Femeia dătătoare de viață și distrugătoare de inimi, femeia zilei de mâine, care iubește necondiționat, femeia puternică, dar sensibilă, frumoasă și demnă, care își poartă feminitatea zi de zi cu mândrie, ca pe cel mai de preț accesoriu.

Femeile învață în primul rând să fie femei! Să se iubească pe ele însele căci fără iubirea de sine nu pot evolua și nu pot depăși blocajele în care se află..

  1. Vorbiți foarte mult despre dragostea de sine. Cum arată, de fapt, această dragoste de sine și cum ajungem să o cunoaștem?

Femeia care se iubește pe sine în primul rând se prioritizează, știe că trebuie să se pună pe ea însăși mereu pe primul loc pentru a-și putea atinge starea interioară de fericire pentru ca, mai apoi, să poată fi cea mai bună variantă a ei pentru cei din jurul său. Femeia care se iubește pe sine se răsfață, are grijă de ea mereu, fizic și spiritual, trăiește în plăcere și satisfacție, știe să se poziționeze în fața oamenilor, știe să își păstreze limitele personale și își acordă timp pentru sine în fiecare zi.

  1. Cum au evoluat femeile, prin intermediul cursurilor dumneavoastră, în perioada de pandemie? A fost mai greu, ținând cont de faptul că nu au fost față în față? A fost mai greu pentru că au avut mai mult timp pentru reflecție și introspecție?

Feminitatea înseamnă fericire, să accesezi această stare indiferent de circumstanțe.

Schimbările sunt diferite de la o cursantă la alta, însă punctul de pornire este dragostea de sine, așa cum am mai spus. Dezinvoltura, stima de sine crescută, relaxarea, vitalitatea, încredere în forțele proprii și detașarea de factorii externi sunt alte rezultate rapide pe care cursantele începătoare le înregistrează cel mai des. În timp ajung la rezultate spectaculoase, însă primele și cele mai dese schimbări pe care le văd la aceste femei sunt acestea.

Pandemia pentru noi a fost de bun augur, atât pentru cursante cat și pentru brand. Fetele au avut mult mai mult timp pentru a se interioriza.

  1. Care sunt etapele de evoluție ale unei femei după ce accesează cursurile dumneavoastră?

Nu este ușor să pui în cuvinte esența feminină, este de ordinul divinului. A fi femeie este o virtute, femeia este dătătoare de viață, iubește necondiționat, este puternică dar sensibilă, frumoasă și demnă, își poartă feminitatea zi de zi cu mândrie, ca pe cel mai de preț accesoriu. Femeia este portalul prin care sufletele ajung pe pământ!

Așa cum spuneam și mai sus – prima etapă – este cea de accesare a dragostei de sine, apoi ușor, ușor descoperim împreună toate tainele care se află în spatele acestei energii feminine.

  1. Spuneți că ați învățat foarte mult de la femeile cu care ați lucrat. Care este cea mai valoroasă lecție primită în acești ani?

Fiecare femeie în parte este un microcosmos într-un macrocosmos, fiecare femeie are lumea sa interioară, un Univers aparte, fiecare poveste de viață este ceva unic, fiecare femeie este unică și irepetabilă, fiecare femeie în parte are propria sa amprentă energetică și, urmărind evoluția lor, mă regăsesc în fiecare femeie, fiecare părticică din mine se regăsește în fiecare femeie, în fiecare poveste. Experiența mea cu aceste femei este bogăția sufletului meu și mă împlinește sufletește și energetic. Fiecare în parte formează lecții valoroase.

  1. Româncele sunt considerate printre cele mai frumoase femei din lume. Cum sunt româncele în materie de feminitate? Cât sunt de diferite de alte naționalități?

Româncele sunt femei spirituale cu deschidere către bine și frumos, sufletiste și recunoscătoare dar nu știu să fie fericite. Fericirea este o stare de care răspunde energia feminină cum de acțiune răspunde energia masculină. Fiecare femeie are nevoie să se conecteze la esența sa feminină pentru a fi fericită și trebuie să înțeleagă conceptul conform căruia fără feminitate nu există fericire.

Deși dezvoltarea prin concurență este strategie masculină, acum în societatea feminină persistă spiritul de concurență și neîncrederea în sine, cei doi factori care nu permit evoluția femeii. Femeia trebuie să aibă grijă în primul rând de starea sa de bine. Dacă îi este bine ei, este fericită toată familia, pentru că ea va armoniza totul în jurul său.

În calitate de trainer, lucrez în fiecare zi la un conținut premium pentru cursantele mele. Le ajut cu sfaturi și încerc să le integrăm într-o lume a feminității care să le ofere posibilitatea să își atingă scopurile cele mai înalte. În afara de această comunitate, din care fac parte peste 30k de femei, sunt prezentă pe toate canalele noastre online unde sunt implicată 100% în evoluția și ghidarea femeilor care mă urmăresc.

  1. Feminitatea este o limbă universală?

Da, feminitatea înseamnă relaxare, plăcere, satisfacție, sexualitate, bucurie și fericire! Feminitatea înseamnă să îți trăiești viața în flux, fără să ai nevoie de acțiune, testosteron, carieră și luptă cu bărbatul. Feminitatea înseamnă să știi să trăiești frumos, să fii fericită, să îți păstrezi stilul de viață și să îți păstrezi responsabilitățile de femeie. Este un limbaj comun.

Feminitatea se află sub semnul principiul pasiv așa că femeile au nevoie întâi să învețe să se relaxeze și să trăiască fiecare clipă cu bucurie dacă vor să afle secretul feminității autentice.

  1. Știm că fiecare popor este influențat de felul în care este educat, ideologii proprii și așa mai departe. Cursurile dumneavoastră sunt aplicabile la nivel internațional sau sunt construite astfel încât să se adreseze româncelor?

“Arta de a fi Femeie, by Elena Cucicovschi” este primul program transformațional complet din România și singurul din lume care înglobeaza tehnici și practici deopotrivă străvechi și moderne. Unicitatea lui vine din varietatea temelor abordate și structura personalizată a programelor și tehnicilor. Multe dintre temele abordate încă sunt considerate subiecte tabu, din păcate. Dar, cel mai important element, care face cu adevărat unic acest proiect, este faptul că nu doar are un rol educativ ci și transformă și generează schimbări fundamentale.

Se adresează oricărei femei, indiferent de naționalitate.

  1. Daca ați putea transmite un singur sfat care să ajungă la toate femeile din lume, care ar fi? Care este cel mai important lucru pe care fiecare femeie ar trebui să îl știe?

Să se iubească pe ele însele căci fără iubirea de sine nu pot evolua și nu pot depăși blocajele în care se află. Dezinvoltura, creșterea stimei de sine, relaxarea, vitalitatea, încredere în forțele proprii și detașarea de factorii externi sunt alte lucruri esențiale pe care aceste femei le învață în cadrul cururilor mele.


Follow Us On Instagram