Ești tehnician de unghii?

Ce poți să faci în această perioadă

În această perioadă diferită să-i spunem, prin care trecem cu toții, activitățile noastre zilnice s-au modificat pentru unii semnificativ, pentru alții… total. În ceea ce privește domeniul frumuseții, fiecare specialist a fost nevoit să își întrerupă activitatea, dat fiind faptul că această sferă de lucru presupune necesitatea contactului fizic.

Așadar, fiecare dintre dumneavoastră a fost nevoită să ia o pauză de la activitatea cu clienții. Pentru unii dintre specialiști acest lucru a fost extrem de frustrant, pentru alții a fost și este provocator din punct de vedere financiar, alții s-au conformat rapid și s-au gândit cum să folosească acest timp în avantajul lor. Indiferent din care categorie faceți parte, noi vă înțelegem. Suntem împreună în această situație.

Nu vă opriți!

Așa cum spuneam mai sus că mulți dintre cei afectați s-au gândit cum să folosească timpul în favoarea lor, așa vă spunem și dumneavoastră că pauza aceasta nu înseamnă că trebuie să vă opriți din a face ceea ce vă place, chiar dacă modul în care o faceți este diferit acum. Deci, dat fiind faptul că perioada de stopare a activității este prelungită pe termen nedeterminat, practicarea meseriei dumneavoastră nu poate fi întreruptă, ci din contra, ea trebuie îmbunătățită și desfășurată în mod productiv, chiar și în interiorul casei.

De exemplu, dumneavoastră, tehnicienii de unghii puteți exersa noi modele de manichiură, puteți să vă perfecționați într-o anumită tehnică pe care poate nu o stăpâniți prea bine sau chiar puteți inventa tehnici noi. Fie că toată această practică o faceți pe propriile unghii sau pe tipsuri, nu uitați să împărtășiți rezultatul urmăritorilor dumneavoastră de pe Social Media.

În cazul în care nu aveți un canal de YouTube, o pagină de Facebook și de Instagram pe care să vă promovați activitatea, acum este momentul să le creați, pentru că în această perioadă foarte multă lume “s-a mutat” în online. Sau poate că aveți deja paginile de socializare create, dar până acum nu ați avut timpul necesar să vă ocupați de ele, acum este momentul să le completați cu tot felul de poze și videoclipuri legate de activitatea pe care o desfășurați.

De asemenea, o altă idee de a folosi productiv timpul este să căutați surse de inspirație precum tehnicieni și traineri din domeniu, din alte zone ale lumii și nu numai. Urmăriți-i și inspirați-vă, învățați de la ei! De asemenea, puteți deveni chiar și dumneavoastră o sursă de inspirație pentru alți tehnicieni. Puteți posta videoclipuri cu diferite tehnici pe care le stăpâniți extrem de bine și care ar putea fi de ajutor altor specialiști.

O altă idee care ar putea fi extrem de apreciată în rândul multor doamne și domnișoare care acum se află în imposibilitatea de a merge la salonul de manichiură, este aceea de a posta clipuri în care le arătați acestora cum își pot îndepărta gelul de pe unghii sau oja semipermanentă acasă, sau cum își pot îngriji și regenera unghiile pe perioada carantinei.

Nu uitați să fiți productivi și să vă perfecționați în permanență. Acum aveți ocazia să alocați mai mult timp activității dumneavoastră, atât fizic, cât și online. Iar când veți reveni și veți începe să faceți modele pe care le-ați practicat pe unghiile clientelor… poate atunci veți putea vedea și părțile bune ale acestei situații, părți pe care poate acum nu le puteți vedea.

Sabina Apostu

 

 

Photo attribute: https://www.freepik.com/free-photos-vectors/hand


Follow Us On Instagram