De la bob la punk şi dincolo de ele!

Din 1901 şi până în 2000 schimbările în coafură au înregistrat o evoluţie uimitoare, îndeplinind orice preferinţă: de la eleganţa clasică victoriană la pletele hippy din anii 60 şi până la aspecte pe care doar imaginaţia noastră le putea anticipa: punk, rasta, skinheads etc. În fapt, progresul industrial şi tehnologic s-a reflectat în egală măsură şi cu rapiditate şi în progresul coafurii.

Ceea ce este important de aflat este că, în secolul XX arbitrii modei, simbolurile fashion, nu mai fac parte dintre aristocraţii timpului.

Noul fenomen, cinema-ul mut şi mai apoi, cu sunet, este cel care creează noi modele – foarte populare – artiştii de cinema. Ei sunt cei care dictează tendinţele modei iar oamenii nu vor face altceva decât să-i copieze în coafură, vestimentaţie şi comportament.

Inventarea permanentului

La începutul secolului, părul femeilor se purta relativ lung şi uşor ondulat pentru a avea un aspect frumos. Metoda ondulării cu fierul a fost proiectată de Marcel Grateau care, cu un soi de cleşte, reuşea să onduleze doar părul lung (metoda lui nu putea fi aplicată persoanelor cu păr mediu sau scurt). Cum părul începea din ce în ce mai mult să fie purtat scurt, o nouă metodă era necesară menţinerii onduleurilor. Astfel, primul care a dezvoltat un sistem de ondulare permanentă a părului în 1905 a fost coafeurul german Karl Ludwig Nessler cunoscut ca Charles Nestle. Nessler brevetează în 1906 acest sistem în Germania (echipamentul era format dintr-un grup de cilindri în care părul era încolăcit şi ondulat, legat apoi la o maşină care era încălzită cu ajutorul unei rezistenţe electrice). Cilindrii încălziţi erau ţinuţi departe de scalp printr-o contragreutate. Mai întâi era aplicat hidroxidul de sodiu iar părul era încălzit de mai multe ori. Întregul proces dura cam 6 ore până era finalizat. Metoda lui Nessler a fost probată la Paris de către o femeie, Katharina Laible, căreia, de două ori Nessler îi arsese părul, experimentând. Amuzant sau nu dar după această întâmplare, el se va şi căsători cu ea. În 1915, Nessler se mută în SUA şi descoperă nenumărate falsuri ale brevetului său. Îşi deschide saloane de înfrumuseţare la New York şi brevetează, de această dată, un nou sistem mult ameliorat şi conform cu legislaţia SUA în vigoare pe acest domeniu.
De-a lungul primului deceniu al acestui secol, stilurile coafurilor doamnelor erau foarte asemănătoare cu cele de sfârşit de secol XVIII: femeile foloseau încă stilul Marcel sau Gibson Girl.

Revoluţia în materie de coafură începe abia după Primul Război Mondial.

Femeile încep să poarte părul tuns scurt, puţin mai jos de lobul urechilor (aceasta poate fi considerată o adevărată inovaţie).

Acest stil se identifică cu noua femeie americană: o femeie ocupată, activă, independentă şi eliberată de vechea mentalitate şi structură socială. Această tunsoare a fost numită BOB HAIRSTYLE şi avea mai multe variante: cu părul tăiat în mod uniform, de jur împrejurul capului, cu părul ondulat, cu breton, sau cu faţa expusă(la vedere). Unele femei foloseau această tunsoare, dând părul după ureche şi lăsând doar o şuviţă să le cadă pe chip.
În primii ani ai secolului, bărbaţii încă mai purtau mustaţă iar părul lor era tuns scurt. Începând cu 1920 stilul va fi unul diferit: barba rasă iar părul scurt, FLAT TOP.

În perioada 1920-1930 s-au născut două creaţii tehnologice importante: PRIMUL USCĂTOR DE PĂR MANUAL şi, apoi, aparatul pentru permanent, mult îmbunătăţit. Uscătoarele de păr manuale aveau însă şi unele dezavantaje: erau grele, cântăreau aproape 1kg, fabricate din oţel şi zinc şi utilizau 100W iar timpul necesar uscării era destul de mare. În plus, prezentau şi pericolul electrocutării la contactul cu apa. Pe măsură ce au evoluat, uscătoarele de păr au devenit mai puternice şi mai sigure: aveau un senzor care întrerupea automat circuitul electric dacă părul era supraîncălzit iar puterea utilizată era acum de până la 2000W.
Maşina pentru permanent a fost dezvoltată în acest deceniu prin aporturile elveţianului Eugene Suter şi ale spaniolului Eugenio Isidoro Calvete. Aceştia au conceput un sistem tubular în care erau introduse două bobine într-un alt tub, de aluminiu. Părul era înfăşurat în formă de spirală în jurul tubului astfel încât să fie protejat: se presupunea că părul de la rădăcină se va încălzi mai repede faţă de rest. Mai târziu acest sistem a suportat îmbunătăţiri datorate cehului Josef Mayer în 1924 şi lui Marjorie Joyner – o afro-americană care, în 1928, a depus brevet pentru o maşină în care părul era înfăşurat (rulat) pe cilindrii. Compania Isidoro Calvete, iCall, a creat în 1934 un alt sistem în care tuburile erau deconectate de la curentul electric înainte de a fi folosite pe păr, metoda purtând numele de căldură joasă. Căldura – după aplicare-începea să scadă şi era controlată cu ajutorul unui termostat. În 1938, Arnold F Willat a inventat THE COLD WAVE (UNDA RECE) care a stat la baza sistemului folosit şi astăzi: părul se înfăşoară pe tija din fier, aplicându-i-se un agent de reducere – o loţiune de tioglicolat de amoniu care sparge structura de proteine din cheratină, oferind o mai mare flexibilitate părului. Mai târziu se va aplica un oxidant –peroxid de hidrogen – care va forţa părul să ia forma aceea tubulară.

În 1935, o demonstraţie de coafură permanentă a fost prezentată la Londra, la Hairdressing Fashion Show. Premiul întâi a fost luat de o coafură permanent făcută cu maşina ICALL de ondulare permanentă. Părul era tuns scurt, în două culori, structurat elegant – tipic pentru stilul Art Deco.

De-a lungul unui deceniu – între 1930 şi 1940, după Marea Recesiune care a cuprins economia lumii în 1929, părul îşi reia formele naturale dar menţine pe mai departe tendinţa utilizării permanentului. Părul era puţin mai lung, până la nivelul gâtului, preferabil de un blond platinat – în stilul actriţei Jean Harlow. Bărbaţii purtau părul scurt şi fixat cu pomezi.

După Al Doilea Război Mondial (1939-1945) au loc semnificative schimbări sociale. Filosofia existenţialistă apare pentru prima dată pe scenă: este o tendinţă care demonstrează absurditatea unei vieţi care poate să se stingă în orice moment, completată de o senzaţie de vulnerabilitate generală şi de absenţa unor valori morale stabile. Existenţialismul se manifestă în literatură dar şi în evenimente. În mod natural aproape, această tendinţă se regăseşte în modă fiind reflectarea unui mod social de a gândi. În Franţa, Juliette Greco şi alţi artişti propun o nouă modă vestimentară şi o schimbare de coafură. În demisolurile londoneze, grupurile muzicale de beatniks sunt asociate şi cu o înfăţişare specifică: păr lung, favoriţi…aspect îmbrăţişat şi de Beatles în anii 60.

Coafurile sunt acum puţin mai degajate, în dezacord cu tipul de coafură purtat de generaţiile precedente: James Dean în La răsărit de Eden (1955) purta o coafură ce urma să fie copiată de mii de tineri. Alături de aceasta au mai fost şi alte coafuri faimoase: cea a lui Marilyn Monroe, diva de necontestat a anilor 50, apoi a Ginei Lollobrigida din filmul Cea mai frumoasă femeie din lume, sau a lui Audrey Hepburn care purta invariabil părul scurt (castaniu natural! Se spune că actriţa refuza vopsitul!)

În 1960, stilul coafurii lui Elvis Presley este capul de afiş al imitaţiilor din epocă, fiind asociat şi cu o doză de exagerare: tinerii de atunci purtau perciuni mari şi un smoc de păr în frunte, ridicat şi cu volum. În 1958 a avut loc o adevărată revoltă publică a tinerilor care nu puteau accepta ca idolul lor, Elvis, odată cu înrolarea în armată să aibă părul tuns scurt. Televiziunea a făcut atunci multă audienţă, difuzând imagini ale lui Elvis devenite foarte populare printre tineri.

La începutul anilor 60, Anthony Perkins este proclamat cel mai sexy bărbat din lume – iar părul lui era departe de a fi unul cu o coafură studiată (chiar am putea denumi-o rebelă).
Aproape de sfârşitul anului 1960 o altă revoluţie în modă vine cu o nouă energie. Sub sloganul ESTE INTERZIS SĂ INTERZICI şi IMAGINAŢIA ESTE LA PUTERE mii de tineri din lumea întreagă protestează împotriva valorilor, moralităţii şi eticii generaţiilor precedente. Coafurile şi hainele devin din ce în ce mai îndrăzneţe. Apar hippies (hipioţii): liberali, pacifişti, protestând împotriva războiului din Vietnam şi a armelor nucleare. LOVE AND PEACE – aceasta este deviza lor. În 1968, un supermodel de origine britanică impune o nouă coafură pentru femei: TWIGGY, cu părul scurt, de o parte şi alta a capului, pieptănat şi tras după ureche – o figură extrem de stilizată şi subtilă.

În 1967 prima operă rock este pusă în scenă pe Broadway: HAIR – care arăta toate tipurile de coafuri hippy şi, inclusiv, pe cea care începuse în acel moment să devină vedetă: COAFURA AFRO. În comedia HAIR, părul era principala formă de protest la adresa valorilor tradiţionale. Anii 1950 şi 1960 marchează apariţia starului francez Brigitte Bardot care captează atenţia bărbaţilor cu părul ei lung, blond, senzual. Transfigurarea îi cuprinde şi pe cei de la Beatles care se raliază curentului social, astfel încât pe ultima lor apariţie discografică membrii trupei poartă părul foarte lung şi barbă. Libertatea de a purta părul lung adaptat personalităţii fiecăruia devine cvasitotală. Muzica jamaicană avându-l pe Bob Marley ca personaj principal, aduce o nouă modă inspirată din religie: RASTA. Bo Derek în filmul 10 poartă o astfel de coafură: codiţe subţiri împletite şi părul blond.

Ca o concluzie a acestui deceniu: bărbaţii purtau părul lung şi perciuni iar femeile părul lung şi făcut permanent. Doar apariţia lui Farrah Fawcett a impus o tunsoare mai liberă şi mai naturală.

În anii 80, toate aceste coafuri erau încă la modă, şi o alta stătea să apară: YUPPIE – Young Urban Professional – o reacţie stilistică a tinerilor conservatori raportată la valorile instituţionale. Aceştia nu împărtăşeau ideile liberale – în general, era vorba de tineri întreprinzători de pe Wall Street care adoptaseră un stil rafinat dar prudent. În anii ce vor urma femeile vor purta părul dat cu gel sau cu spumă şi colorat în cele mai inedite culori posibile: albastru, roşu aprins. Diferite grupări urbane vor adopta coafuri proprii, originale: punk, skinhead sau gothic. Dintre aceştia, skinheads (capetele rase) au luat naştere în Londra ca o reacţie la cei ce purtau părul lung şi care îmbrăţişau un mod de a gândi liberal. Ulterior mişcarea a fost asociată politic cu extrema dreaptă şi neo-nazismul. Subcultura punk s-a născut pe la jumătatea anilor ’70 dar a cunoscut amploarea în anii ’80. Aceasta era îndreptată împotriva valorilor societăţii, a liberalismului, devenind o anti-modă, un curent anticapitalist, antirasist, antimilitar şi anarhico-vegetarian. Punkist-ul are tendinţa de a se supraîncărca cu tatuaje, bijuterii şi frizuri bizare – cea mai populară dintre coafurile punk este cea cu părul ras pe laturile capului, pe centru fiind lăsată o bucată de păr ca o creastă, în stilul indienilor Mohawk. Fotbalistul englez David Beckham a purtat o astfel de tunsoare multă vreme. După anii ’80 toate aceste stiluri de tunsori şi coafuri au devenit populare, eliberându-se de constrângerile sociale sau politice iniţiale aşa încât ideologia nemaicontând de mult, conta coafura în sine.

În anii ’90 stilul unisex câştigă tot mai mult teren.

În realitate, saloanele de înfrumuseţare ale acelor ani îşi arătaseră deja orientarea în a oferi servicii atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Una dintre cele mai populare tunsori la acea vreme era GRUNGE, prin exponentul său cel mai vizibil, Kurt Cobain, solistul şi liderul grupului Nirvana. Părul era lăsat în dezordine, uşor nespălat- aspect întreţinut astfel chiar cu ajutorul produselor de styling: geluri etc. Un alt stil întâlnit în acea perioadă a fost cel al lui Kate Moss – o eroină chic cu părul asemănător algelor…şi completat cu un corp fin, de sirenă, o piele palidă şi cearcăne la ochi – cu alte cuvinte, un stil complet androgin. În 1994, apariţia lui Jennifer Aniston în serialul de televiziune Friends a fost remarcată şi datorită liniei tunsorii ei: Rachel haircut. În aceeaşi perioadă bărbaţii încep să îşi tundă părul mai scurt pe laturile capului, lăsând părul mai lung pe mijloc – şi fixându-l cu gel (gen ţepi). Moda era reprezentată de colorarea părului la capete în culori deschise iar la rădăcini în culori închise. Astăzi există doar tendinţe generale, fiecare având libertatea de a adopta sau nu un stil aflat la modă. Totul este permis: de la clasic la retro şi până la originalitatea totală.

COAFEURI FAIMOŞI AI SECOLULUI XIX

MONSIEUR ANTOINE. Anii 20-30 l-au avut ca superstar pe Antek Cierplikowski, cunoscut mai mult sub numele de Monsieur Antoine – un polonez emigrant stabilit la New York care a fondat faimosul salon de pe 5th Avenue, Antoine de Paris. A început cu moda coafurilor pe păr scurt după care a creat pieptănătura shingle. Pentru părul său dar şi pentru blana căţelului propriu, Antoine obişnuia să folosească culori extravagante ca lila sau albastru. Tot lui i-a venit ideea de a intercala şuviţe blonde în părul de culoare închisă. În 1930, Antoine era cel mai faimos coafeur din lume. Din mâinile sale au ieşit generaţii de coafeuri care au lucrat pentru starurile hollywoodiene ale timpului ca: Clark Gable, Lucille Ball, Tyrone Power, Katherine Hepburn.

O altă figură faimoasă a secolului a fost Louis Alexandre Raimon cunoscut sub numele de ALEXANDRE DE PARIS. Celebru pentru coafura pe care i-a realizat-o lui Liz Taylor pentru rolul Cleopatrei , acesta deţinea un salon în Paris şi altele în restul ţării, în oraşele predilecte pentru vacanţe ale oamenilor bogaţi. A fost cel care a creat linia coafurii ducilor de Windsor şi vreme de mai bine de 40 de ani a lucrat pentru marile case de modă: Dior, Chanel, YSL. Prietenul său, Jean Cocteau l-a numit Sfinxul Coafurii.

În 1943, Maria şi Rosy Carita au hotărât să deschidă primul lor salon în Rue du Faubourg Saint-Honnore, în Paris, în parteneriat cu Alexandre de Paris. Sunt primele proprietare femei ale unui salon parizian cărora le plăcea să se autointituleze drept autoare ale metamorforzelor. Astfel, ele au creat o linie de coafuri devenită ulterior marca aristocraţiei acelor timpuri. În 1986 marca japoneză Shiseido cumpără Carita şi îl transformă într-un brand de lux, internaţional.

Raymond Bessone, un englez cunoscut sub numele de Mr Teasy Weasy a fost cel mai cunoscut stilist al anilor 50-60. Cunoscut şi ca Raymond of MyFair datorită salonului pe care îl deţinea într-un cartier rezidenţial londonez, acesta a creat faimoasa tăietură a părului BOUFFANT, îndrăgită repede de foarte multe actriţe, printre acestea şi de Diana Dors. La acea vreme, actriţa avea un show de televiziune dedicat cailor de curse iar caii deţinuţi de ea erau remarcaţi pentru că aveau coama făcută permanent.

VIDAL SASSOON, născut britanic şi naţionalizat israelian acesta îşi face ucenicia la Raymond Bessone. Invenţia lui constă în realizarea unor tăieturi geometrice în păr astfel încât, fără spray sau alte produse, acesta să se aşeze în mod natural. A creat propria linie de produse de coafură iar şcoala sa este şi astăzi una dintre cele mai prestigioase din lume.

The MASCOLO BROTHERS (TONY & GUY) erau faimoşi în Anglia în 1970. Cei patru fraţi îşi deschiseseră primul lor salon în 1963 şi primiseră deja o serie de premii răsunătoare pentru coafură. Ei au creat şi propria linie de produse de frumuseţe. Guy Mascolo a murit în mai 2009.

CHARLIE, cunoscută hairstylistă franceză, iniţial a lucrat pentru surorile Carita, a devenit celebră în 1992 când a fost chemată de revista Elle să îi realizeze coafura lui Catherine Deneuve. După ani buni lucraţi la Alexandre de Paris şi-a deschis propriul salon de re-looking.

Nicky Clarke şi show-ul său televizat This Morning a primit de numeroase ori premiul British Hairdresser of The Year.

Louis Licari este cunoscut ca unul dintre cei mai buni experţi în colorarea părului din Statele Unite.

Danielle Beaune