Frumusețea și starea de bine la locul de muncă

 

Rubrică de Antonia Rondelli
Beauty Consultant
Consilier Dezvoltare Personală / Trainer NLP

 

Cu toții știm că prima impresie contează – mai ales la locul de muncă. Iar printre primele lucruri pe care un potențial angajator le va observa este aspectul nostru exterior. Chiar dacă CV-ul face ca un candidat să arate bine pe hârtie, totuși trebuie să se prezinte într-o manieră adecvată, bine îngrijită, pentru a se asigura că arată bine și fizic în interacțiunea directă cu ceilalți.

A fi „arătos” într-adevăr contează, deoarece zeci de ani de cercetare au arătat că persoanele atractive au șanse mai mari de a avansa în cariera lor. Există, de asemenea, o caracteristică asociată acestui lucru: oamenii atractivi știu că au un aspect frumos și captează cu o mai mare lejeritate atenția celor din jur. Mai mult de jumătate dintre angajatori judecă angajații în funcție de aspectul lor exterior.

Cercetările mai vechi au arătat că oamenii arătoși tind să fie plătiți mai mult, primesc evaluări mai bune ale locurilor de muncă și, în general, sunt mai repede angajați, obțin poziții de muncă mai înalte, sunt mai bine recompensați și primesc mai multe laude decât celalti. Aspectul fizic la locul de muncă este important pentru că oferă celorlalți o impresie despre profesionalismul nostru. Companiile consideră că atunci când prețuiești aspectul tău la locul de muncă, arăți respect față de compania pentru care lucrezi și pentru munca pe care o faci.

Un studiu al Universității Harvard din 2016 a constatat că femeile care poartă un machiaj natural pentru a-și spori frumusețea sunt considerate mai atractive și mai competente – dar cele cu machiaj „glamour” sau mult prea strident, nu. Se pare că au încercat prea mult și, pe lângă faptul că și-au pierdut abilitățile percepute, s-ar putea să fi fost văzute și ca nedemne de încredere.

Cercetătorii subliniază, totuși, că nu doar sex-appealul fizic îi face pe oamenii arătoși mai de succes. Oamenii atractivi au mai mult succes deoarece posedă adesea trăsături de personalitate care sunt dezirabile pentru angajatori, cum ar fi să fie încrezători, pozitivi și sănătoși. Probabil cel mai important aspect al frumuseții exterioare este că dezvăluie felul în care oamenii se simt în legătură cu ei înșiși. Încrederea în sine este crucială pentru succes, iar oamenii bine îngrijiți par încrezători, chiar dacă s-ar putea să nu simtă asta pe interior întotdeauna.

Însă, starea de bine la locul de muncă reprezintă un concept complex, cu multe fațete care poate avea valori diferite, pentru persoane diferite. De-a lungul timpului, ea a fost caracterizată prin stări de împlinire și satisfacție profesională, sentimente de apartenență, siguranță (fizică, emoțională sau materială), prin importanța și utilitatea individului în mediul său profesional, prin capacitatea de a face schimb de idei și de a comunica eficient, prin sentimente de evoluție permanentă (intelectuală, personală, spirituală, materială, profesională) și nu în cele din urmă, prin stimă și respect de sine. Starea de bine la locul de muncă este dată totodată și de autenticitatea cu care ne trăim viața profesională în acord cu noi înșine, de a ne cunoaște valoarea și de a nu accepta nimic ce cade sub standardele noastre, de a ne compoarta cu naturalețe și sinceritate.

Însă, a fi frumos este o chestiune de genetică și de șansă. Unele lucruri pur și simplu nu le poți controla… în schimb, pe altele, da. Avantajul de a fi frumos reprezintă un fenomen intercultural. Indiferent de unde ești din lume, există unele caracteristici care sunt considerate universal a fi atractive din punct de vedere convențional. Oamenii frumoși sunt percepuți ca fiind mai sănătoși, mai bogați, mai dominanți din punct de vedere social și mai demni de încredere. Frumusețea garantează, de obicei, o șansă mai bună de a negocia, de a avea un venit mai mare și, în general, de a fi mai convingător și mai capabil de a atinge obiectivele.

Există însă mai multe trucuri care ne pot ajuta să ne îmbunătățim aspectul și să obținem avantajele frumuseții la locul de muncă zi de zi. Unul dintre cele mai cunoscute astfel de trucuri este machiajul simplu. Industria cosmetică joacă un rol important în corectarea și deghizarea imperfecțiunilor pielii – sporind atractivitatea purtătorilor de machiaj și oferindu-le beneficii.

Un alt truc este să schimbăm ceea ce poate fi schimbat în loc să ne concentrăm asupra lucrurilor asupra cărora nu avem puterea de a le schimba. Sculptarea unui corp frumos poate fi percepută ca o trăsătură a unei persoane muncitoare. Îmbunătățirea nivelului de fitness poate crește stima de sine a unei persoane și poate modifica modul în care se mișcă și interacționează cu ceilalți. O persoană mai încrezătoare, mai sigură de sine are mai multe șanse de reușită – iar acest lucru poate avea un efect pozitiv. Exercițiile fizice sunt, de asemenea, legate de creșterea frumuseții generale. Nu doar mușchii corpului beneficiază de pe urma antrenamentelor de modelare și tonifiere. Hormonii de stres sunt combătuți prin exerciții care eliberează endorfine. Circulația sanguină crescută vă furniza mai mult oxigen întregului corp, inclusiv pielii, creând un efect de întinerire și o strălucire sănătoasă.

Capacitatea de a lupta pentru ceea ce ne dorim poate fi găsită (și alimentată) în fiecare. Să ne atingem obiectivele și să facem ceea ce ne place – aceasta este adevărata frumusețe a stării de bine.

Factorii care au influențat starea de bine la locul nostru de muncă au fost întotdeauna interconectați. Pentru a ne putea contura însă această stare de bine, este nevoie să ne determinăm și să ne cunoaștem nevoile fundamentale, acele nevoi de bază, cele care reprezintă cheia spre atingerea fericirii și satisfacției noastre profesionale. Nevoile psihologice de bază la locul de muncă se referă la nevoia de siguranță (fizică, emoțională sau materială); nevoia de iubire și conexiune (dragoste, atenție, empatie și acceptarea celorlalți); nevoia de importanță (admirație din partea celorlalți și de a avea un scop și un sens pentru sine și pentru ceilalți); nevoia de creștere permanentă (intelectuală, personală, spirituală, materială, profesională); nevoia de varietate, diversitate și spontaneitate; nevoia de a contribui și de a fi util și de folos în viața celorlalți; nevoia de a fi autentic, de a fi tu, cu și prin ceea ce te definește ca individ unic. Și, să arătam bine va veni inevitabil atunci când ne simțim bine.

Cu toate acestea, trebuie să realizăm că a arăta bine nu este singura modalitate de a ne simți bine. Când spunem că arătăm bine, nu includem doar modul în care arătăm în exterior. Ne referim și la modul în care sentimentele noastre din interior reflectă imaginea pe care o arătam lumii.  Cercetătorii și-au îndreptat atenția și spre factorii interni și dispoziționali ai angajatului în general. S-a remarcat că există o predispoziție genetică a indivizilor de a avea o tendință spre a fi satisfăcuți sau nesatisfăcuți prin studiile referitoare la importanța afectelor pozitive și afectelor negative în satisfacția de viață și starea de bine subiectivă. Starea de bine dată de satisfacția profesională este mai mult o atitudine, o stare internă; ar putea fi, de exemplu, asociată cu un sentiment personal de realizare.

Dacă ar fi să alegem între a arăta bine și a ne simți bine, ar fi indicat să începem cu cel din urmă. Dacă te simți mulțumit și mai iubitor față de tine, începi să te apreciezi mai mult. Te vei bucura să fii sau să menții o versiune mai bună a ta, fără prea multe gânduri negative. A arăta bine și a te simți bine merg mână în mână. Dacă ai un stil de viață sănătos, te vei simți bine. Un lucru important este acela prin care ne putem schimba starea de spirit de zi cu zi prin a ne simți sănătoși. Și prin sănătate ne referim la toate aspectele mentale, emoționale și fizice ale acestui cuvânt.

 


Follow Us On Instagram