Oare cum se simte să fii cel mai bun din breasla ta? Flatant, obositor sau o onoare? Lucian Busuioc ne poate răspunde la această dilemă. Faceți cunoștință cu unul dintre cei mai apreciați coloriști din Europa, dar și cel mai premiat hairstylist român. Din 2012 până în prezent, Lucian a câștigat cele mai multe premii de specialitate și pare că nu se va opri din cursa finaliștilor de top din lumea coafurii internaționale.
Asemenea unui artist plastic, Lucian tratează fiecare lucrare precum o pânză goală, pe care o abordează cu experiență, creativitate, intuiție, dar și curiozitate. A deprins tehnica culorilor devreme și mânuiește abil jocul de lumini și umbre pe care fiecare șuviță îl poate releva. În ceea ce privește tunsorile, știe să surprindă geometria magică a părului, până când creează forme complet noi.
Artistul @lucianbusuioc face parte din echipa de ambasadori Wella Professionals la nivel mondial. Așa cum ține să menționeze tuturor, succesul lui a fost obținut prin foarte multă muncă, condusă de ambiție, dedicare și disciplină. De mai bine de 22 de ani, a construit în jurul său un univers de creativitate și excelență în hairstyling. Puteți să experimentați talentul său în cadrul Artist Salon & Academy, unde coafurile sunt la cel mai înalt nivel și veți putea avea parte de forme, tunsori și culori de top. Sau îl puteți întâlni în calitate de mentor, la cursurile de perfecționare pe care le susține încă din 2012 în academia cu același nume, unde își dorește să insufle pasiunea și talentul lui și altor hairstylists la început de drum.
Suntem onorați să te putem prezenta cititorilor noștri. Pentru foarte mulți, ești deja o inspirație. Povestește-ne puțin de unde a început totul – cum a luat naștere pasiunea ta pentru hairstyling?
Mă bucură foarte mult acest interviu și sper ca la finalul său, cititorii Jurnalului de Estetică să mă cunoască puțin mai bine. Se spune că meseria te alege pe tine, nu tu pe ea și în cazul meu cred că se aplică. Am început de mic acest parcurs, alegând un liceu în direcția de hairstyling. După care am ajuns voluntar la Studio Wella, unde Dana Dincă și Roxana Oprea au avut o contribuție importantă în a mă ghida la început de drum și a mă face să îmi doresc mai mult. Le datorez lor startul în carieră și le sunt recunoscător pentru deschiderea și încurajările pe care mi le-au oferit.
Știm că ai numeroase premii internaționale în domeniul tău de activitate – dar dacă ar fi să selectezi doar una, care consideri că este cea mai importantă reușită a ta pe plan profesional?
Cât se poate de sincer, pentru mine toate sunt importante și sunt o confirmare constantă a muncii și evoluției mele de-a lungul timpului. În special într-o profesie în care recunoașterea se face prin participarea constantă la concursuri și competiții. Dintre ele, aș menționa însă Silver Award și Premiul Publicului la Wella ITVA 2012 la Madrid, tunsoare și culoare, primul meu premiu obținut la nivel internațional și prima mea confirmare că sunt într-un loc bun în carieră.
Apoi a urmat Locul 1 la Alternative Hairshow din Londra, în anul 2018, unde am defilat pe una din cele mai râvnite scene, la Royal Albert Hall, o experiență fantastică și cu o încărcătură emoțională aparte. În urma acestui premiu, anul trecut am avut propria colecție de 4 modele în cadrul Alternative Hairshow 2023, unde am colaborat pe partea păr alături de colegul meu Mihai Badin, la Makeup cu Malvina Isfan, iar modelele noastre au purtat creații special realizate pentru acest show de către Maria Amelian.
Aș mai vrea să mentionez și cele două mari premii obtinute la Mizutani Contest la categoriile Women Cut și Men Cut în 2021, premii în urma cărora am devenit PAM Mizutani (Project Artistic Member), o distincție extrem de importantă pentru cariera mea și cu o valoare inestimabilă la nivel internațional.
Din 2012 predai în cadrul Artist Academy (www.artistsalonacademy.ro), pe care ai fondat-o din dorința de a da mai departe calitățile tale. Care sunt valorile pe care le insufli cursanților tăi?
Latura aceasta de trainer este una care mă încântă în egală măsură. Sunt mereu în contact cu promoții noi, generații noi și îmi place să văd cum tratează domeniul și curiozitatea de la început. Vreau să cred că îi ambiționez să evolueze, să își dorească mereu mai mult de la ei, să se perfecționeze permanent și să investească în educația lor constant. Să își trateze clienții cu sinceritate și respect și să își știe întotdeauna limitele, când nu pot face ceva. Să fie creativi, să se inspire din arhitectură, natură, orice e frumos și le aduce bucurie vizuală.
Dar tu? Unde îți găsești surse de inspirație pentru tunsori creative?
Sincer, lumea înconjurătoare e plină de frumos, așa că sunt mereu fascinat de câte ceva, fie că sunt creațiile superbe ale naturii sau ale unor arhitecți celebri. Însă atunci când particip la un concurs sau realizez o colecție, tot procesul devine o muncă mult mai gândită și elaborată, iar atunci trebuie să abordez toată tema ca pe o lucrare de ansamblu, în care nu doar tunsoarea contează, ci și cum o pui în evidență prin makeup, haine, styling. Orice lucru poate fi o sursă de inspirație, important este să fii atent în jurul tău și să îți exersezi o privire atentă asupra lor, asemenea unui artist care caută subiectul unui tablou nou.
La un anumit nivel de performanță mai sunt importante instrumentele și produsele utilizate într-un salon de coafură?
Da, cu siguranță. Acestea reprezintă uneltele fără de care un artist nu poate lucra. Nu poți realiza o tunsoare perfect finisată fără să folosești produsele potrivite să te ajute să usuci părul, nu poți să usuci părul cu o perie oarecare, la fel cum nu poți tăia părul perfect cu o foarfecă de papetărie. Cu cât investești mai mult în ustensile de calitate, cu atât vei primi mai mult ajutor în realizarea tunsorilor și stylingurilor. Trebuie să cunoști foarte bine produsele, tipurile de păr și să știi să le adaptezi pe nevoia fiecărui client. Aceste lucruri se deprind în timp, după mult exercițiu.
Suntem la începutul unui an nou, dominat de tendințe inovatoare. Care sunt trendurile anului 2024 în lumea părului?
Nu aș vrea să reiterez Internetul și să numesc câteva tipuri de tunsori care domină acum motoarele de căutare. Însă, din punctul meu de vedere, tunsorile sunt personalizate pe fiecare persoană în parte. Ce pot spune este că anul acesta vom vedea foarte mult volum, mișcare și textură în păr.
Care sunt calitățile care trebuie să nu lipsească unui hairstylist pentru a ajunge la nivelul tău?
Educație, perseverență și un continuu antrenament cu părul.
Lucian, cât cântărește munca și cât cântărește talentul în hairstyling?
Am mai spus-o și o să o repet ori de câte ori va fi nevoie: munca. Vestea proastă e că succesul nu e ușor de obținut. Durează, e un proces lung și anevoios. Însă, vestea bună este că nu ai nevoie să te naști cu un talent ieșit din comun, dacă compensezi prin etica ta de muncă. Deci, oricine poate obține performanțe dacă își dorește suficient. Dacă ar fi să schițez o ecuație a succesului, ar fi 90% muncă și 10% talent.
Cum definești tu arta coafurii?
Mottoul după care echipa Artist Salon & Academy se ghidează este: „We are artists, we create art”. Nu consider că există o artă a coafurii, în sensul că ești talentat și atât. Totul se creează în urma a mulți ani de muncă, exercițiu și pregătire profesională permanentă.
În încheiere, te lăsăm cu o întrebare relaxată: cum își petrece un artist timpul liber?
Recunosc, am foarte puțin timp liber. Trăiesc predominant în salon, fie lângă clienți sau printre cursanți și mă mândresc cu noua noastră locație, pe care am gândit-o ca pe un spațiu extrem de estetic, așa că zilnic mă încarcă cu energie pozitivă. Însă, după program, încerc să petrec cât mai mult timp cu băiețelul meu și ne relaxăm plecând în vacanțe, de unde mă întorc mereu inspirat și cu forțe creative proaspete.