În lumea lui Goguci – Ionuț Costea, visual artist

Cine este Ionuț Costea? Dar GoGuCi?

Ionuț Costea este un tânăr de 32 de ani pasionat de foto­grafie, iar GoGuCI este băiatul ăla care postează manipulări foto pe Instagram și care schimbă culori pe TikTok. Cumva sunt același lucru, cred că lumea mă strigă „Goguci” încă de la trei ani.

Cum a luat naștere pasiunea pentru fotografie și editare?

Pasiunea pentru fotografie a luat naștere odată cu prime­le cuvinte pe care le am rostit vreodată. „Apapatul”, adică aparatul foto, era cuvântul cu care îl terorizam pe tatăl meu, ba chiar i-am spart/demontat câteva. Cu editarea, în ade­văratul sens al cuvântului, am cochetat imediat după ce ai mei mi-au luat primul DSLR, Canon 550D, țin minte și acum. M-am îndrăgostit iremediabil de modificarea pozelor și de Photoshop. Am lucrat în acest program când nici nu era You­Tube la îndemâna. Am învățat totul singur, „buton cu buton”.

Cum ai creat comunitatea de pe Instagram?

Pot spune că am avut norocul să postez ceva mai exclusivist, să vin cu ceva nou, poze care efectiv te fac să pui „frâna” în feed și să te întrebi „Wait, what, how?!”.

Și să nu uit de un alt exemplu, manipularea foto cu o vrăbiuța lângă Arcul de Triumf din București care a fost confundat cu cel din Paris. Așa mi-au venit, la început, peste 3k followers din Franța, literally peste noapte.

De unde a venit ideea de a îmbina fotografiile reale cu elemente fantastice?

Totul a început cu o tură foto prin București. Am ajuns aca­să, m-am apucat de editare (coloristic mai mult), doar că era destul de multă mizerie în anumite cadre și am zis să fac eu „curățenie” în Photoshop. La final am realizat cât de mult se schimbă fotografia, era totul ca la carte, totul pus la punct. Ei bine, acele poze au fost super apreciate pe social media, așa că mi-am zis „dar dacă o duc eu la extrem, spre fantasy?”. Așa au apărut primele animăluțe în poze, de la o pisicuță sau un cățel, la elefanți sau girafe pe străzile capita­lei. This was BOOM on Instagram.

 

Cum alegi personajele pe care le incluzi în fotografiile tale?

Personajele le aleg în funcție de locul în care mă aflu, de ceea ce găsesc acolo. Se mai întâmplă să pun un elefant cu barca pe apă, adică nu am o regulă anume, ci… I’m going with my imagination.

Care este procesul pe care îl parcurgi de la idee până la postarea de pe Instagram?

De regulă, imediat după ce îmi vine ideea, fac un sketch, strâng assets/imagini, iar dacă nu le am, trebuie să ies eu la pozat, mă apuc de aranjat în Photoshop și dacă îmi place ce ar ieși, încep cu așezări-perspectivă-coloristică-umbre-etc. Până la imaginea finală, cea care va ajunge pe social media, e cale lungă. Doar procesul de editare în PS poate dura și 20 de ore.

Care sunt sursele tale de inspirație?

De cele mai multe ori mă inspir din lucruri simple, cum ar fi o plimbare prin oraș, natura, mersul pe plajă sau din muzică.

Ce vor învăța doritorii în cadrul cursului tău?

Cursul pe care îl predau eu este puțin atipic. Totul se întâm­plă într-o zi, durează maxim patru ore, este live și one to one. Învățam despre Photoshop, de la basics până la cum să faci o manipulare foto și „descompunem” un visual de-al meu pentru a vedea fix cum lucrez eu.

În afară de fotografie și editare, ce alte pasiuni mai ai?

Aici este foarte simplu: MAȘINILE. Bine, îmi place orice cu motor, cu roți. Pe lângă asta îmi place mult să călătoresc, să explorez și să mă „pierd”.

Cum a fost primul zbor cu avionul?

Haha, mă așteptam la întrebarea asta. Eu am tot zis pe social media că nu am zburat niciodată, că mi-e frică și că nu cred că o s-o fac. Uite-mă acum – răspund la aceste întrebări din avion (al doilea zbor), și tocmai ce ni s-a spus să ne pu­nem centurile ca urmează o zonă cu turbulențe, iar eu nu am emoții.

Primul zbor a fost absolutely amazing, mai puțin decolarea, două-trei minute nu m-am putut uita pe geam, dar după am făcut numai poze și clipuri printre nori.

Bottom line, I’m ready to fly!


Follow Us On Instagram