Manichiură neon cu Gabriela Manole

Lumea manichiurii a fost întotdeauna plină de culoare, de forme, de modele nemaiîntâlnite. Odată cu trecerea timpului, ne putem bucura de o evoluție constantă a acestui domeniu. Vorbim despre unghii extreme, despre persoane capabile să realizeze opere de artă cu ajutorul produselor pentru manichiură. Din această categorie face parte și Gabriela Ma­nole, fondatoarea brandului PixieNails. Ea ne-a oferit câteva informații despre parcursul său profesional, dar și rezultate ale muncii ei:

„Mă numesc Elena Gabriela Manole și sunt profesor forma­tor de unghii tehnice. În urmă cu 12 ani am devenit tehnician din pură pasiune, iar din dorința de a învăța, având într-ade­văr și abilitatea de a absorbi rapid absolut toată informația, toată pasiunea s-a transformat în muncă. Pot spune că puțin și într-o obsesie!

M-am perfecționat an de an, punând în practică mai apoi, ceea ce învățam – fie din propriile research-uri, fie din cursurile ur­mate, până când am simțit că îmi doresc și mai mult. Cu ajuto­rul și încurajarea soțului, familiei și a prietenilor, în anul 2016, am decis să înființez propria școală. Cu emoții dar și cu încre­derea că pot să ajut și alți tehnicieni să iubească acest dome­niu, am dat startul școlii Gabriela Manole Nails Academy.

Totuși, dorința de a evolua nu s-a oprit aici. În urmă cu patru ani mi-am dezvoltat și propriul brand de produse destinat acestui domeniu, numit PixieNails, unde produsele sunt tes­tate și alese de către mine, special pentru a veni în ajutorul tehnicienilor. Și, pentru că nu îmi place să mă opresc și me­reu îmi doresc mai mult și mai mult, anul acesta am partici­pat la competiția Briliant Cup Dubai 2022, obținând locul 1 la peste 60 de categorii și fiind singura româncă care a câștigat marele premiu – Locul 1 – Grand Prix 2022 și marele premiu – COROANA.

Școala mea este un loc a cărui prag îl trec mii de fete anual, fete care îmi acordă încrederea că le voi ghida pașii în acest domeniu, iar eu o fac cu drag, nu doar pe parcursul orelor, cât și în afara acestora.

Pentru mine, a fi trainer nu este doar un job, este un stil de viață! Fă și tu ceea ce îți place, urmează-ți visul! O să fii fericit cu tine însuți, împlinit!” – Gabriela Manole.

Acum că am cunoscut-o cu toții pe Gabriela, este momentul să vedem și lucrările ei. Gabriela ne-a propus să ne bucu­răm de culorile neon: „Abia așteptam acest sezon! Iubesc să transform unghiile, să creez. Vara aceasta se poartă degra­deurile ascunse, culorile neon aplicate într-o singură nuanță sau combinate!”.


Follow Us On Instagram