Ce este mătreaţa? Cum o putem combate?

Celulele de la suprafaţa pielii noastre, adică cele ale stratului cornos, urmând procesul natural de schimbare, se exfoliază zilnic, în grupuri mici, aproape invizibile cu ochiul liber. Această este mătreaţa “normală”.

Cu toate acestea, descuamarea fiziologică se modifică des şi acele grupuri mici de keratină, pot fi înlocuite cu scuame (cruste) care pot atinge dimensiuni considerabile. De la acest proces parafiziologic se poate trece, în unele cazuri, la un proces de descuamare furfuracee (descuamare a tegumentului) care nu este decât consecinţa unor procese patologice propriu zise, ca şi în cazul psoriazisului sau dermatitei seboreice.

Foarte multe cauze externe, precum şi multe influenţe organice pot determina schimbări importante în cazul stării de descuamare furfuracee. În acest articol vom vorbi numai despre mătreaţa comună, trecând peste descuamarea furfuracee deoarece se poate spune că aceasta este definită ca fiind o patologie dermatologică în sine.

Două grupuri majore: mătreaţa uscată şi cea grasă

Mătreaţa uscată sau pitiriazisul apare frecvent în lunile de iarnă la bărbaţi şi cu excepţia prezenţei unui prurit, nu este însoţită de alte simptome. La persoanele care suferă de pitiriazis, pierderea părului nu presupune o incidenţă mare(doar rareori mătreaţa uscată este însoţită de eritem).
Scalpul acestor pacienţi prezintă o sensibilitate sporită deci o iritabilitate care de cele mai multe ori duce la necesitatea scărpinarii, consecinţa fiind apariţia scuamelor furfuracee a căror dimensiune variază de la o persoană la alta.

Gravitatea acestei stări poate varia atât ca urmare a stimulilor mediului înconjurător (în timpul verii starea se îmbunătăţeşte) cât şi a schimbărilor legate de condiţiile fiziologice ale individului: mai presus de toate este stresul care afectează procesul de digestie şi în acelaşi timp poate să agraveze secreţia de sebum. De multe ori, aceeaşi persoană pe lângă o descuamare furfuracee (eczemă exfoliativă)poate prezenta şi o seboree mai mult sau mai puţin intensă sau chiar o secreţie excesivă de sebum la nivelul scalpului.

Această coexistenţă dă naştere mătreţii grase. În acest caz, scuamele furfuracee nu se desprind foarte uşor şi deci nu pot fi văzute pe umerii celor care sunt afectaţi, dar rămân aderente la nivelul scalpului datorită secreţiei excesive. Frecvent, mătreaţa indică o dermatită seboreică propriu-zisă dar în acest caz, aceasta este însoţită şi de alte simptome clinice prezente nu numai la nivelul scalpului ci şi pe alte zone ale corpului. În cazul mătreţii grase, adesea, pruritul este intens şi există o reală tendinţă de cădere a părului (alopecia androgenetică). Roşeaţa la nivelul scalpului este mai frecventă aici decât în cazul mătreţii uscate şi datorită faptului că nu se desprinde cu uşurinţă de scalp este mai uşor de tolerat din punct de vedere estetic.

Cum şi de ce se manifestă mătreaţa?

Deşi este un fapt obişnuit să împărţim mătreaţa în cele două grupuri descrise mai sus, în funcţie de prezenţa sau absenţa seboreei, aceasta are la origine, în ambele cazuri un proces inflamator focal. Studiile efectuate deja în anii ’60 şi ’70 au arătat că pe scalpul persoanelor cu mătreaţă există numeroase focare mici sau grupuri de celule inflamatorii în jurul vaselor de sânge la nivelul epidermei.

Aceste celule alertate în acele puncte probabil de prezenţa unor microorganism, eliberează unele substanţe în măsură să apere pielea de infecţii. Aceste substanţe, numite “mediatori chimici de inflamaţie duc la o modificare a procesului normal de reînnoire a celulelor epidermice.

La un examen histologic, pielea din jurul capilarelor dilatate prezintă celule neutrofile şi mononucleare care pătrund adesea în epidermă provocând daune prin intermediul mediatorilorilor chimici. În partea superioară a acestor zone pielea se modifică, celulele pierd contactele lor normale şi cresc mai rapid decât în mod normal, în mai puţin timp decât înainte, pornind de la straturile de jos către cele de sus ale epidermei. Acest tranzit rapid şi modificarea contactelor intercelulare împiedică dezvoltarea celulelor astfel încât, atunci când celulele ajung la straturile de la suprafaţă, sunt încă imature (conservă nucleul, care în mod normal este absent) şi descuamate în grupuri mai mari , devenind vizibile ochiului liber. Gravitatea mătreţii depinde de numărul de focare inflamatorii şi repetarea lor în timp.

Ciupercă da! Ciupercă nu!

Punctul cel mai controversat în toate studiile referitor ‘la apariţia mătreţii este originea inflamaţiei focale. Prezenţa inflamaţiei în jurul vaselor mici, este recunoscută dar de ce oare depinde acest aspect? Inculpatul principal pare a fi o drojdie de tipul Pityrosporum (ovale şi orbicular), pe care Charles Malassez l-a descoperit cu mai mult de o sută de ani în urmă. De obicei, acest microorganism constituie aproximativ o jumătate (45%) din flora microorganismelor care populează scalpul persoanelor fără probleme . În cazul în care există o problemă de mătreaţă, acest procent se poate ridica până la 75%.

Mecanismul prin care ciuperca (Pityrosporum ovale) duce la apariţia mătreţii se datorează capacităţii sale de a fraţiona trigliceridele, componente normale de sebum produse de glandele sebacee în acizii graşi liberi. Aceste substanţe au un efect inflamator şi sunt, prin urmare, capabile să declanşeze focarul de inflamaţie.
Responsabilitatea Pityrosporumului ovale este deja cunoscută de acum în patogeneza mătreţii dar pentru unii creşterea ar rămâne, în aceste cazuri, numai un fenomen secundar care însoţeşte modificările epidermei de la nivelul scalpului mai degrabă decât să le provoace. Cu alte cuvinte, în prezenţa mătreţii, Pityrosporum ovale creşte mai uşor decât în mod normal.

Este posibil să se rezolve rolul patogenetic al acestui microorganism prin intermediul unui tratament pe bază de medicamente antifungice deoarece cele mai multe dintre aceste substanţe pe de o parte sunt foarte active împotriva ciupercii Pityrosporum dar pe de altă parte are o acţiune de inhibare în reproducerea celulelor epidermice.

Alţi autori preconizează o modificare a acizilor graşi polinesaturaţi ai pielii, mecanism de bază în geneza mătreţii: descuamarea crescândă a pielii ar putea fi cauzată de o modificare a fosfolipidelor membranei cu un procent mărit al acizilor graşi saturaţi.

Deşi există în continuare îndoieli cu privire la rolul patogen al Pityrosporum ovale, în prezent această ciupercă este cea direct incriminată pentru această boală inestetică.

Numeroasele teste par a fi convingătoare, cel puţin pentru a indica rolul său în provocarea cazurilor de mătreaţă uscată. În caz contrar, pitiriazisul steotazic recunoaşte alţi cofactori importanţi în patogeneza de descuamare, cum ar fi modificarea lipidelor de la suprafaţă şi/sau rolul acizilor graşi polinesaturaţi.

Seboreea, atunci când este prezentă împreună cu mătreaţa grasă, este interpretată ca o disfuncţie coexistentă şi agravantă la descuamarea furfuracee şi a patogenezei sale şi deci se poate căuta în metabolismul complex al hormonilor androgeni şi în interacţiunile existente între hormonii androgeni, receptor şi 5alpha-reductază, enzimă care la nivel intracelular duce la formarea dihidrotestosteronului (este un metabolit biologic activ al hormonului testosteron, format în principal în prostată, testicule, foliculi piloși și glandele adrenale de către enzima 5α-reductază).

Acest androgen este calea comună în declanşarea proceselor care duc la seboree şi care, în cele din urmă, determină pe de-o parte un mediu propice de dezvoltare pentru Pityrosporum ovale şi, pe de altă parte, favorizează apariţia iritaţiei.

Nu unul, ci o sută de remedii!

Este dificil să propunem o singură abordare terapeutică şi/sau cosmetică a acestei probleme. Şi mai greu este să stabilim dacă mătreaţa, cel puţin, cea normală, are o relevanţă cosmetică sau medicală. Într-adevăr, deşi de multe ori este nevoie doar de un şampon şi o loţiune pentru tratamentul acesteia, în acele cazuri în care avem de-a face cu o dermatită seboreică sau psoriazis, trebuie să ne adresăm unui medic dermatolog Pornim gradual.

Mătreaţa simplă (uscată şi grasă)

Acestea sunt cazurile cele mai “frecvente (2% din populaţie) pot fi tratate cu un tratament pe baza unui şampon şi a unei loţiuni. Un şampon şi o loţiune anti-mătreaţă conţin cel puţin două componente principale: substanţe funcţionale şi surfactanţi.

Ingredientele active adesea sunt create pentru a dezvolta o acţiune bactericidă. De la compuşii vechi pe bază de agenţi tensioactivi cuaternari ce conţin amoniu, s-a trecut de acum la utilizarea de ketoconazol şi a derivaţilor săi sau a compuşilor de piridină, cum ar fi piritiona de zinc şi Pirocton olamina. Alte substanţe, cum ar fi fenolul şi, mai presus de toate, derivaţii acidului undecylenic sunt încă utilizaţi în formularea şampoanelor anti-mătreaţă.

Toate aceste substanţe, pe lângă rolul antimicrobian sau de inhibare a creşterii pitysosporumului, desfaşoară şi alte activităţi. Ketoconazolul are o puternică acţiune anti-inflamatoare, pentru că este capabil să inhibe cascada acidului arahidonic. Piritiona de zinc şi ceilalţi derivaţi de piridină în schimb au un efect de citostatic şi de antiproliferare. Activităţi similare, au, de asemenea, şi distilatele de gudron şi disulfidele de seleniu.
Alte substanţe cum ar fi amoniul cuaternar trebuie să fie evaluate cu atenţie pentru acţiunea lor iritantă. Din acest motiv, aceleaşi substanţe, cum ar fi crezolul sau rezorcinolul, compuşi aminoterţiari, sulfura de cadmiu, şi multe altele, au fost aproape excluşi din compoziţia acestor şampoane.

Trebuie amintit, în cele din urmă, că ultimile legi europene restricţionează utilizarea acestor compuşi şi a multor altor substanţe, din cauza eventualelor efecte toxicologice asupra organismului.

Deşi mulţi alţi compuşi se mai folosesc în tratamentul împotriva mătreţii, în prezent se preferă utilizarea mai mult a substanţelor care au şi o acţiune anti-inflamatoare. Ele sunt extrem de eficiente în tratamentul de combatere a mătreţii chiar dacă acţionează prin intermediul produselor care se clătesc, şi prin urmare, timpul de acţiune este relativ scurt.

Trebuie remarcat, de asemenea, că aceste substanţe pot fi incluse nu numai în compoziţia şampoanelor ci şi în balsamuri. În cazul mătreţii grase, mai mult decât să fie tratată, este util să se alterneze utilizarea produselor pe bază de substanţe anti-inflamatorii cu substanţe citostatice cum ar fi derivatele de piridină şi distilate de gudron, care par să aibă, un efect sebostatic.

Atenţie la efectul fotosensibilizator al gudronului.

Tensioactivii au misiunea de a curăţa, facilitând eliminarea filmului lipidic de la suprafaţă. În realitate reziduurile sunt constituite atât din resturile de ţesut (reziduuri endogene), cât şi din particulele aflate în mediul înconjurător (reziduuri exogene).
Noi nu trebuie, totuşi, să cerem tensioactivilor eliminarea directă a crustelor furfuracee. Este de preferat să se recurgă la un amestec de surfactanţi care să producă efectelele cosmetice dorite şi, în acelaşi timp, de a nu irita scalpul. Acesta este motivul pentru care în formulele de astăzi se încearcă asocierea celor mai toleranţi tensioactivi amfoteri cu acei agenţi blânzi tensioactivi anionici care sunt capabili să producă spuma dorită.
Pentru a completa acţiunea cosmetică se va folosi un şampon şi un balsam, asigurându-ne de calitatea cosmetică a produselor. În acest caz este oportun ca din compoziţie să facă parte substanţe cum ar fi colagenul şi alte proteine, compuşi specifici sau tensioactivi cationici.

Vorbind de şampon este obligatoriu menţionarea unui nou tip de produs: şampon pe bază de ulei. Acest tip de produs, îşi bazează mecanismului său de acţiune pe un concept diferit de curăţare: curăţarea prin afinitate.

Filmul hidrolipidic de la suprafaţă, care “adună” şi constituie reziduurile este înlocuit cu un film lipidic, conţinut în compoziţia produsului, care îl elimină pe cel existent. Apă împreună cu “agentul tensioactiv real” din compoziţia produsului facilitează eliminarea filmului lipidic endogen, permiţând această înlocuire prin afinitate. Din punct de vedere dermatologic, astfel de produse par a fi mai bine tolerate, dar uneori sunt puţin apreciate pentru puterea lor scăzută de a crea spumă. Ele pot fi folosite cu succes în toate cazurile de iritabilitate marcată a scalpului datorită nivelului ridicat de tolerabilitate.

Alte remedii pentru combaterea mătreţii şi a exfolierii excesive sunt loţiuni care conţin substanţe keratolitice.

Este clar că prezenţa unor patologii de bază, cum ar fi psoriazisul şi dermatita seboreică, impun intervenţia unui dermatolog.

Deşi, în cele din urmă, mătreaţa apare cel mai mult ca o problemă estetică, mai degrabă decât medicală, nu trebuie uitat faptul că se poate obţine un rezultat adecvat şi final doar dacă se tratează în mod corespunzător, folosind produselor specifice.

De ce şamponul creează mai multă spumă la a doua aplicare?

În timpul primei aplicări, spuma este inhibată de uleiurile prezente în păr. Odată ce acestea sunt spălate şi îndepărtate prin clătire, şamponul produce o cantitate mai mare de spumă.