„Menținerea unei relații de cuplu fericite și de durată poate deveni o provocare în societatea în care trăim”

Ligia Peters, psiholog clinician, psihoterapeut și neurochange trainer

Ligia Peters este psiholog clinician, psihoterapeut și neurochange trainer. A urmat școala românească a psihologiei, având cei mai buni mentori care au inspirat-o să meargă mai departe în descoperirea acestui domeniu, să ducă practica și experiența la următorul nivel. S-a format în NeuroChange, alături de profesori din Statele Unite și Australia. Această etapă profesională i-a permis să ducă practica la un alt nivel și să poată genera cele mai bune rezultate pentru clienți, prin combinarea celor două abordări ale psihologiei umane.

Ligia iubește viața și mai ales oamenii, astfel că pasiunea pentru psihologie trece dincolo de profesie și este, mai degrabă, o vocație. Abordează în practică evaluarea personalității și lucrează cu tehnici menite să identifice conflictele interne ce duc la un dezechilibru între dinamica sufletului și cea a minții. Vocația ei are la bază valorile și principiile dezvoltării și autodesăvârșirii umane.

Pentru că Ligia este mai mult decât un psiholog, ea vă oferă atât suportul psihologic necesar pentru a depăși momentele în care vă simțiti neîncrezători, stresați sau anxioși, cât și un plan concret de vindecare, adaptat nevoilor fiecăruia. Totul pentru a vă ajuta să depăsiti blocajele care vă împiedică să vă îndepliniti obiectivele. Despre provocările din relația de cuplu, dar și despre cum putem crește adolescenti fericiți, într-un interviu exclusiv pentru Jurnalul de Estetică!

Ce tehnici și metode ne recomandați pentru a depăși situațiile mai dificile din viață? Dar în relația de cuplu?

Din toate timpurile, viața noastră, oricât de fericită ar fi sau nu, vine cu multe provocări din toate directile, cu multe momente de bucurie și de împlinire și, câteodată, cu situații mai puțin fericite pe care le putem gestiona sau în fața cărora ne putem simți copleșiți emoțional și fizic. Chiar dacă înțelegem la nivel conștient că sunt lucruri care pot apărea de-a lungul vieții, provocări și factori de stres foarte mari, preferăm să ne lasam luati prin surprindere și să fim dezarmați în fața aversitatilor, invocând un idealism situațional în schimbul unei gândiri echilibrate și adaptate situației solicitante.

Viața poate fi plină de provocări pentru noi toți și oamenii care le fac față cu succes au câteva resurse pe care le putem implementa cu toții. În primul rând este vorba despre reziliență. Ce este reziliența? Este capacitatea noastră de a depăși momentele dificile din viață fără a rămâne neputincioși în fața acestora. Este vorba de o acceptare a faptului că în afara de propria persoană și gânduri, nu putem controla prea multe, nu putem controla situații sau comportamente ale oamenilor. Aceasta nu înseamnă că persoanele reziliente nu suferă sau au o intensitate emoțională mai scăzută. Dar ele au o capacitate mai bună de a gestiona lucrurile pe care le iau ca atare, dacă nu le pot schimba sau încearcă să învețe ceva din ele și să le folosească pentru viitor, adică le pot da o valoare de experiență, sau sunt mereu pregătite cu o soluție benefică sau cu un plan pe care îl implementează spre a-și limita pierderile.

Reziliența, din fericire, este o abilitate pe care o putem învăța cu toții, la fel ca optimismul și bucuria vieții, chiar dacă cei care au avut interacțiuni în primii ani ai vieții, în mediul în care au crescut cu persoane care au avut aceste trăsături, le vine mult mai ușor să se raporteze la situații dificile și să nu se lase copleșiți.

Cum ne putem crește reziliența?

Ca orice obicei sau deprindere sănătoasă, cu cât suntem mai perseverenți în a aduce această calitate în viața noastră, cu atât se va implementa mult mai rapid, dar cere muncă și dedicare. În primul rând, este necesar să avem grijă de „bugetul corpului”, adică de cât de multe resurse sanatoase dispunem că să putem face față unor eventuale situații dificile. Aici ne referim la faptul că avem nevoie de corpul nostru pentru mintea noastră și de mintea noastră pentru corpul nostru.

Somnul este foarte important în bugetul corporal, în primul rand pentru refacerea creirului și a organelor, lipsa somnului ne face să fim nervoși, să supraexageram pericolul și să ne simțim depășiți de situație. Alimentația potrivită stilului nostru de viață, cât mai curată și mai puțin procesată cu un program alimentar care să ajute corpul să își ia energia din mâncare, nu să folosească mult prea multă energie să proceseze mâncarea foarte grea și artificială, activitatea sportivă regulată, de intensitate potrivită pentru fiecare, dar cel mai important este să fie făcută constant, fie că vorbim de mersul pe jos, fitness, yoga, pilates, dans, detensionează corpul și ajută la eliminarea tensiunilor acumulate la nivel mental și fizic. Tot aici intră, conform studiilor în domeniul psihologiei, o activitate de mindfullness, fie că este o meditație, relaxare sau o tehnică de respirație.

Un alt lucru foarte benefic este o imagine de sine pozitivă care se poate lucra în timp în terapie și care ajută în a-ți schimba atitudinea de neajutorare și de victimă într-o atitudine încrezătoare în forțele proprii și în abilitățile de gestionare a propriei vieți. Este important să îți cunoști abilitățile și punctele forte, să ai o inteligență emoțională prin care îți poți gestiona mai bine propriile emoții și impulsuri.

Susținerea și ajutorul persoanelor apropiate sunt foarte importante și de avut în vedere atunci când trecem prin situații dificile. Beneficiul deprinderii de a cere ajutor și de a avea sprijin emoțional din partea persoanelor dragi este de multe ori subestimată. Noi avem nevoie de coregulare emoțională pentru a ne putem construi reziliența. O putem obține din partea familiei, a partenerului de viață, a prietenilor apropiați sau chiar și din partea terapeutului.

Reziliența nu vă va face problemele să dispară, dar vă poate oferi abilitatea de a vedea dincolo de ele, de a găsi plăcere în viață și de a gestiona mai bine stresul provocat de situațiile dificile.

Menținerea unei relații de cuplu fericite și de durată poate deveni o provocare în societatea în care trăim. Stresul, presiunea socială a perfecțiunii, lipsa răbdării unuia pentru celălalt, faptul că luăm lucrurile ca atare fără să apreciem ce ne oferă celalalt partener, lucrurile mici care contează cu adevărat și cele care ne-au unit de la început, ne pun multe probleme în relația de cuplu și tindem să renunțam prea ușor la ea. Pentru a face față acestor provocări în relație, este necesar să fim atenți la așteptările noastre și la imaginea pe care ne-am creat-o despre relația noastră ideală, pentru că, de cele mai multe ori, această discrepanță dintre o relație care există mai mult în mintea noastră ca așteptare și ceea ce înseamnă o relație de cuplu perfect funcțională și sănătoasă poate genera momente de tensiune și nemulțumire.

În relații pot exista momente de tensiune, nu lipsa lor face o relație fericită, ci modul cum acestea sunt gestionate. Să luam de exemplu critica, pe cât de banală, pe atât de ucigătoare în cupluri. Critica este un mod de a sugera personalitatea, cum se poartă și ce face partenerul tău este problema. Critica în cuplu se poate face prin a vorbi, în primul rând, despre ceea ce ai tu nevoie și despre sentimentele tale, mai degrabă decât a acuza că este ceva în neregulă cu partenerul tău.

Felul în care ne comunicam nemulțumirile este foarte important în relația de cuplu. S-a demonstrat științific faptul că emoțiile negative și discuțiile în contradictoriu sunt binevenite într-un cuplu, nu lipsa emoțiilor negative sudează relația, ci raportul între emoțiile negative și cele pozitive, iar raportul trebuie să fie de 5:1 pentru emoțiile pozitive. Adică pentru fiecare lucru negativ spus către partenerul nostru, este nevoie să compensam cu 5 lucruri pozitive, deoarece emoțiile negative rămân mult mai adânc în suflet decât cele pozitive.

Prietenia este foarte importantă în relația de cuplu, ea stă la baza înțelegerii și a conexiunii adevărate. Cunoașteți-vă partenerul și care este universul lui interior, ce îi place, ce îl stresează, care sunt valorile lui, puneți întrebări deschise aratandu-vă interesul activ despre universul lui interior și ceea ce îl înconjoară. Comunicați cu afecțiune și respect, admirație și validare către partener. Nu este suficient ca voi să știți și să simțiți lucrurile acestea, este important ca și partenerul să știe despre acest lucru.

Fiecare relație este o experiență transculturală în sine, chiar dacă oamenii vin din același mediu geografic, avem istorii de viață diferite, stiluri de atașament și așteptări diferite, alte moduri de a ne raporta la dinamica de cuplu, de aceea este important să ne cuprindem universul interior reciproc și să fuzionăm, în același timp păstrându-ne unicitatea cu umor și înțelepciune.

Ca părinți care sunt primele semne prin care ne dăm seama că un copil are nevoie de ajutor psihologic?

Copiii sunt foarte sensibili din punct de vedere emoțional, pentru că maturitatea emoțională se instalează spre sfârșitul perioadei de adolescență și ei au nevoie de susținere din punct de vedere emoțional, deoarece acest lucru se învață în cadrul familiei.

Cum ne raportam noi ca adulți la evenimentele importante sau dificile din viața noastră va fi un mod și pentru ei de a ști cum să le gestioneze. Ei au mare nevoie de acest ABC emoțional pentru a face față vieții, pentru că așa cum se știe deja, copiii învață la început prin imitare de comportament emoțional. Este bine să fim sinceri cu copiii noștri, dar nu pesimiști, să le dăm speranță și încredere în forțele proprii și să le stârnim curiozitatea de a învăța deprinderi personale benefice. Cu toate acestea, copiii se pot simți copleșiți câteodată din punct de vedere emoțional de o relație de familie tensionată între mamă și tată sau între frați și surori, de problemele de la școală sau de cele care apar în rândul prietenilor din cercurile sociale.

Primele semne de îngrijorare sunt adesea cele legate de comportamente de retragere sau de cele adictive, de lipsa interesului pentru școală și pentru performanță, de lipsa angajării în relații sociale și în activități sportive, de lipsa asertivitătii și de timiditate excesivă, de comportament agresiv și de lipsa toleranței la frustrare, a pierderii capacității de concentrare și lipsa somnului și a poftei de mâncare sau creșterea apetitului, nu mai fac lucrurile și activitățile pe care le făceau înainte cu plăcere, sunt foarte triști sau anxioși, au dureri de cap și resimt epuizare fizică. Orice eveniment semnificativ care se întâmplă în familie este bine să nu fie neglijat, iar copiii au mare nevoie de ajutorul nostru emoțional, de aceea este necesar să cerem ajutor de specialitate, noi ca părinți, pentru a putea gestiona cât mai bine situația atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri.

Cum creștem copii și adolescenți fericiți?

Ne vine foarte ușor ca părinți să identificăm nevoile fizice ale copiilor noștri, cum ar fi mâncarea, somnul, să nu răcească, etc și să ne concentrăm atenția mai mult pe ele, pentru că nevoile mentale și emoționale ale copiilor nu sunt atât de evidente pentru noi și pentru că și noi la rândul nostru am fost crescuți la fel.

Pentru a crește copii și adolescenți cu adevărat fericiți, trebuie să avem grijă de nevoile lor fizice, dar și de cele emoționale. Nevoile emoționale sunt în egală măsură importante ca cele legate de hrană și siguranță fizică. Cele mai importante nevoi emoționale ale copiilor care stau la baza dezvoltării sănătoase și fericite sunt dragostea necondiționată a membrilor familiei, nevoia de încredere în sine și o imagine de sine pozitivă, precum și stima de sine sănătoasă, disciplina și încurajarea din partea profesorilor și un mediu sănătos în care să se joace și să socializeze.

Este important să încurajam copiii și să îi susținem să încerce lucruri noi, chiar dacă ne este teamă că vor greși, dar orice greșeală este o oportunitate bună de a învăța. Să nu luăm nereușita lor personal sau să evităm să îi lăsăm să facă față provocărilor, de teama că putem suferi și noi la rândul nostru cu ei. Susținerea noastră necondiționată de reușită și performanță le va da curajul de a încerca și de a avea încredere în ei pe viitor și de a nu vedea un eșec ca pe o înfrângere, ci ca pe o modalitate de a persevera și de a se îmbunătăți pentru a-și atinge obiectivele.

Este bine să le setăm scopuri și provocări realiste și să îi învățam să gândească sănătos, pentru a putea să își echilibreze capacitățile cu ambițiile lor. Nu este niciodată benefic să îi creștem cu o viziune idealizată asupra lor și a vieții. Este bine să fim onești cu copiii noștri, dar nu negativiști, chiar dacă aceea a fost experiența noastră. Nu vă ascundeți greșelile de ei și nu setați un cadru de părinte autotștiutor și perfect, pentru că toți facem greșeli și este mai important pentru ei să le dam exemple reale și eficiente de gestionare a situațiilor și provocărilor prin care am trecut, pentru a prinde mai multă încredere în ei și în forțele proprii.

Este bine să avem o atitudine fermă și totuși realistă când vine vorba despre disciplina copiilor. Fiți voi înșivă un exemplu demn de urmat pentru ei în ceea ce privește implementarea de obiceiuri sănătoase și viață disciplinată. Dacă ceva nu funcționează bine, încercați să vorbiți despre comportamentul lor care nu a fost unul pozitiv, mai degrabă decât să le adresați critică la nivel personal sau să îi minimalizați în urma alegerii făcute. Este mai important ce anume pot face pentru a schimba comportamentul pe viitor, ce au învățat din greșeli, decât a se simți prost față de ei înșiși.

 

Ligia Peters – www.ligiapeters.ro


Follow Us On Instagram