După relaxarea acumulată în timpul verii, toamna este cu siguranţă una dintre cele mai bune perioade din an pentru a face faţă schimbărilor estetice pe care şi le doresc clientele dumneavoastră. Unul dintre obiectivele principale ale majorităţii femeilor este prevenirea apariţiei ridurilor şi tratarea celor existente.
Oricât de înzestrată genetic ar fi o femeie şi oricât de mult şi-ar îngriji pielea, timpul nu iartă, aşa că nimeni nu scapă de urmele acestuia. Începând de la vârsta de 35 de ani apar ridurile fine de expresie în regiunea frunţii, a sprâncenelor şi în jurul ochilor. Colagenul scade şi pielea îşi pierde elasticitatea şi încep să apară primele semne de flaciditate. Apoi între 40 şi 50 de ani se produce o pierdere evidentă de colagen, ridurile rămân marcate pe piele, se pierde grasimea din jurul obrajilor şi de la nivelul ochilor, iar flaciditatea începe să accentueze liniile de la colţurile gurii. Buzele încep să piardă volum, iar pielea pare a fi stinsă și deshidratată. De la 50 la 70 de ani, liniile de expresie şi ridurile sunt marcate adânc pe piele, scade volumul facial, buzele devin subţiri şi pungile de sub ochi mai evidente, oferind persoanei un aspect obosit. Acesta este un proces natural şi oricât am vrea să-l oprim, nu avem cum. Ceea ce putem face însă este să creăm un plan anti-îmbătrânire din mai multe direcţii: sănătate fizică şi psihică, protecţie solară, cosmetice potrivite şi machiaj corespunzător.
Fumatul şi efectele lui asupra pielii
Puţini oameni sunt cu adevărat conştienţi de problemele estetice pe care le provoacă fumatul, indiferent că acesta este activ sau pasiv, mai mult accent punându-se pe problemele provocate organelor interne. De aceea este necesar să cunoaşteţi, ca şi specialist în frumuseţe, toate efectele negative ale fumatului asupra pielii. Fumatul timp de 10 ani la rând accelerează uzura pielii cu doi ani și jumătate. Motivele sunt dovedite științific: fiecare fum tras din țigară conține aproximativ două miliarde de radicali liberi responsabili de procesul continuu de oxidare și îmbătrânire prematură. În plus, fumatul determină reducerea circulației sângelui în toate țesuturile, influențând negativ elasticitatea și aspectul pielii. Porii se dilată, creşte riscul de apariție a petelor, ridurile devin mai profunde, pielea devine mai uscată și are o capacitate mai redusă de recuperare după expunerea la soare. Pe lângă toate cele de mai sus se mai adaugă şi altele, cum ar fi: pigmentarea pielii din jurul degetelor, schimbarea texturii părului care devine mai aspru şi mai fragil şi, nu în ultimul rând, îngălbenirea dinţilor, mirosul corporal şi respiraţia. În plus, studiile la pacienții care au suferit intervenții chirurgicale estetice au arătat că fumatorii, după intervenţia chirurgicală, au avut o vindecare mai lentă și rezultatul final a fost mai slab calitativ, deoarece fumul afectează oxigenarea tesuturilor şi reduce capacitatea de regenerare. Aşa că, înainte de orice intervenţie chirurgicală estetică se recomandă renunţarea la fumat cu cel puţin o lună înainte, pentru ca recuperarea să fie rapidă şi intervenţia să aibă rezultatul aşteptat.
Îngrijirea ochilor
Cearcănele şi pungile din jurul ochilor reprezintă cel mai mare interes în ceea ce priveşte îmbătrânirea la nivel mondial. Prin urmare, obiectivul principal este de a păstra un aspect proaspăt şi odihnit al acestei zone, de aceea cosmeticele specifice devin esenţiale. Există numeroase produse pentru orice tip de piele, însă cheia este constanţa. Pentru a avea cu adevărat rezultate, aceste produse trebuie folosite zilnic, în mod special noaptea. Dintre toate substanțele care există pentru îngrijirea aceastei zone faciale se recomandă acidul hialuronic, atât în formula sa cosmetică, cât și ca parte a unui tratament estetic. Atunci când conturul ochiului este tratat cu acid hialuronic, imaginea feței prezintă un aspect luminos și proaspăt. Este surprinzător impactul enorm pe care acest tip de tratament îl are asupra aspectului feţei.
Machiajul
Atât alegerea produselor de machiaj cât şi modul de utilizare al acestora pot adăuga sau scadea ani la imaginea femeilor. Produsele cosmetice nu ajută doar la a da culoare, a evidenţia trăsături sau a corecta defecte, ci joacă un rol extrem de important în asigurarea stării de sănătate a pielii. De aceea este recomandat ca atunci când se aleg produse cosmetice să se verifice compoziţia. Produsele cu pigmenţi minerali, care au ingrediente cum ar fi dioxid de titan şi oxid de zinc, cu efect antiinflamator sunt printre cele mai indicate. Sunt de evitat produsele care conţin coloranţi sintetici, conservanţi şi arome precum chlorocreosol, formaldehida, nichel sau parabeni. De asemenea, demachiera în fiecare dimineaţă şi seară rămâne un aspect extrem de important, deoarece atunci când machiajul nu este îndepărtat complet, transpiraţia şi secreţiile pielii din timpul nopţii transformă procesul într-o catastrofă dermică, înfundând porii, pielea nu mai poate respira şi astfel este stimulată apariţia ridurilor, a acneei sau a infecţiilor.
Petele pigmentare
Petele pigmentare sunt principala cauză a îmbătrânirii pielii. Acestea pot schimba percepţia asupra pielii, adăugând chiar şi până la 10 ani în plus. Este cunoscut că expunerea la soare este principalul motiv pentru apariţia acestora, însă din ce în ce mai multe studii demonstrează că poluarea a devenit un alt factor declanşator. În ceea ce privește rutina unei îngrijiri adecvate, este recomandat ca pielea să fie curăţată zilnic de contaminanţii depuşi, cu produse specifice care nu modifică bariera pielii. De asemenea, se recomandă utilizarea zilnică a cremelor care conțin ingrediente active antioxidante și depigmentante, dar și proprietăți antiaderente, care împiedică lipirea particulelor contaminante de piele. Noaptea se poate folosi un ser, iar dimineaţa creme care includ protecție solară mare.
Protecţia solară zilnică
Soarele, alături de fumat, este principalul factor care favorizează îmbătrânirea pielii și, de fiecare dată sunt publicate şi mai multe dovezi care susţin această teorie. Conform studiilor şi specialiştilor esteticieni, femeile care îşi protejează zilnic pielea de ultraviolete pot avea o piele cu până la 20 de ani mai tânără, în comparaţie cu a celor care nu folosesc protecţie zilnic. Exista o idee care s-a creat ani la rând, şi anume că pielea este afectată de expunerea intensivă la soare, cum ar fi expunerea din timpul vacanţelor. Însă cauza reală este expunerea treptată și progresivă, mai puțin intensă, dar continuă. Iar acest lucru poate fi prevenit prin aplicarea de protecție solară zilnic.
Injectabilele: întregul adevăr
Ca o completare la îngrijirea zilnică anti-îmbătrânire cu ajutorul produselor cosmetice, femeile recurg tot mai des şi la soluțiile pe care medicina estetică le oferă pentru a combate şi a întârzia apariţia semnelor îmbătrânirii. Multe dintre substanțele pe care se bazează aceste tratamente estetice sunt aceleași cu cele furnizate de produsele cosmetice anti-aging, dar aplicate într-un mod diferit și într-o compoziție şi proporţie diferită. În ceea ce priveste avantajele acestor soluţii, pacienţii caută nu doar o îmbunătăţire estetică, ci un tratament minim invaziv care să le permită să-şi continue viaţa personală şi profesională. În plus, tratamentele de infiltrare pot fi personalizate, adică injecțiile sunt create în funcție de starea pielii fiecărei persoane. Pe de o parte, substanța este aleasă, de la botoxul tradițional până la acidul hialuronic, în funcţie de pielea persoanei, iar pe de altă parte injecția este suplimentată cu vitamine, cum ar fi retinolul, colagenul și vitamina E. Infiltrarea soluţiilor în epidermă este cunoscută sub numele de mezoterapie. În funcţie de obiectivul tratamentului se foloseşte un anumit principiu activ. De exemplu, pentru hidratare se foloseşte mezoterapie cu acid hialuronic pur. Dacă se doreşte revitalizarea şi tonifierea pielii, se vor utiliza infiltraţii ale acidului hialuronic cu vitamine, iar pentru liniile de expresie mai profunde, se foloseşte infiltrarea cu botox.