Există persoane care pot schimba vieți prin intermediul unor rânduri. Blogul „Prințesa Urbană” se bucură de un număr mare de cititori, de oameni care apreciază sfaturile și lecțiile de viață, dar și de persoane care le pun în apli­care. Ioana Chicet-Macoveiciuc, creatoarea acestui blog, povestește despre modul în care părinții și-au schimbat atitudinea față de copii lor după ce au citit rândurile scrise de ea și nu numai.

Cum a luat naștere conceptul „Prințesa Urbană”? Dar nu­mele?
La început a fost doar un nume de blog. Eram îndrăgostită de acest cavaler cu ochelari care locuia într-o garsonieră și lucra la bancă, mergeam des la Mogoșoaia, la palat, să stăm pe malul lacului și să ne facem planuri, mă simțeam răsfă­țată, norocoasă, ca o prințesă, doar că nu una din povești, ci una mai de oraș, care locuiește în două camere nedecoman­date la Piața Muncii și merge cu metroul la serviciu. Uite-așa s-a născut numele de Prințesa Urbană pentru blogul pe care scriam din 2007. Am continuat să scriu zilnic mulți ani, blo­gului i s-au alăturat evenimentele pentru femei, apoi pentru părinți, cărțile pentru copii, live-urile, grupurile de sprijin emoțional, seriile pentru adolescenți și victime ale abuzului și, încet, s-a construit acest trib în care eu mă simt însoțită, iar ceilalți membri se simt auziți și sprijniți (suntem 200.000 de suflete pe FB și în jur de 10 milioane pe an pe blog).

Ce te motivează să scrii?
Scrisul este terapeutic pentru mine, pentru că-mi facilitează interacțiunea crudă și onestă cu mine însămi, dar și cu al­ții care-mi seamănă. Oamenii se regăsesc și se înțeleg mai bine, iar pentru mine a fi de folos este o valoare importantă. Și-mi place să scriu, e joaca mea preferată!

Ai avut momente de blocaj, în care nu îți găseai inspirația?
Da, sigur, se întâmplă, mai ales când suferi de oboseală cronică. De nouă ani, de când sunt părinte și lucrez pentru mine, nu am prea avut pauze cu adevărat, am scris mereu și în weekenduri, și noaptea, și în vacanțe. E greu să fii creativ când mintea ta abia mai știe în ce zi suntem. Se întâmplă să am blocaje mai ales după ce termin un proiect greu, ca de exemplu o carte. Am nevoie de niște săptămâni să mă refac. Când vin blocajele, le văd și le las să fie, nu insist, nu forțez, mă odihnesc, fac alte lucruri și aștept.

Care sunt subiectele tale favorite?
Oamenii și relațiile, dar mereu strecor în textele mele refe­riri la mâncare și la muzică.

Cum a reușit „Prințesa Urbană” să aibă un număr atât de mare de abonați?
Doar am scris cum am putut mai bine și mai adevărat des­pre lucrurile care mă mișcă, mă dor, mă bucură, mă intrigă. Oamenii apreciază, cred, o voce onestă, care spune lucruri­lor pe nume și le deschide uși spre sine.

Care este feedback-ul din partea cititorilor?
Multă vreme, oamenii citeau și atât, mai dădeau un like, un share, un comentariu, aveam sute de mii de citiri și doar câteva sute de reacții. În ultimii ani am început să primesc foarte multe mesaje private de apreciere, clipuri cu copii care știu pe de rost cărțile mele, femei care au plecat din relații abuzive cu sprijinul grupurilor mele, părinți care nu-și mai lovesc copiii, reușesc să se controleze mai bine și să educe cu respect și răbdare. Sunt bucuroasă să văd cum se schimbă mentalitatea și abordarea față de igiena emoțională și mă bucur să pot contribui, alături de alte voci puternice, la această schimbare!

Care este publicul tău?
Cam 90% dintre cei care mă urmăresc sunt femei, majorita­tea mame, dar sunt și bunici, tinere, femei care nu au copii, cu vârste între 25 și 50 de ani, interesate de lectură, călătorii, vindecare și o viață trăită cu sens.

Ce ne poți spune despre „Educația cu blândețe”?
E un concept pe care l-am pus la un loc căutând un nume pentru felul în care cred eu că e bine să ne creștem copiii. Un amestec de cunoaștere de sine și de cunoaștere a rea­lităților fiziologice, neurologice și psihologice ale copiilor, limite puse cu răbdare, atenție la nevoile copilului, dar și ale părintelui, vindecarea rănilor vechi pentru a putea fi prezent în viața ta azi, conectare și mult joc, siguranță și adevăr între copil și părinte.

Cum arată, în viziunea ta, un copil fericit?
Un copil fericit e un copil odihnit, ale cărui nevoi de atașa­ment, siguranță, iubire, conectare, învățare și joc sunt împli­nite.

Cine este Ioana Chicet-Macoveiciuc, persoana din spate­le blogului „Prințesa Urbană”?
Sunt un om obișnuit, care la un moment dat (târziu în viață, la 28 de ani) a decis să vrea să facă ceva semnificativ pe lume pentru alții, ca să nu trăiască degeaba. Sunt jurnalistă, pun mare preț pe etica și deontologia meseriei mele, sunt me­reu atentă la adevăr și la interesul public, iar când greșesc, aleg să mă încurajez în loc să mă biciuiesc, caut să învăț din eșec și să râd de mine, autoironia e un atu important pentru mine! Sunt mama a doi copii foarte prezenți și asumați (fetița are nouă ani, băiețelul șapte), îmi place mult mâncarea, pe­trec mult timp scriind și citind, aș călători într-una, dar sunt și foarte atentă la bani (deh, așa e când crești în sărăcie), așa că ne drămuim bine banii de vacanță și călătorim mult de la noi de-acasă, în joacă și prin cărți.

Ce poți să ne spui despre cartea ta, „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă”?
E prima mea carte, primul meu pas pe drumul de scriitoare și mi-e foarte dragă. E un volum foarte iubit și foarte bine vândut, care spune povestea devenirii mele ca mamă, dar și a copilăriei mele în comunism. Foarte mulți părinți din generația mea s-au regăsit în carte, în care vorbesc mult și despre educația blândă a copiilor noștri.

A existat vreun moment în care ai vrut să renunți sau să iei o pauză de la scris?
Da, se întâmplă uneori să vreau să renunț, când sunt foarte obosită sau când primesc multe mesaje pline ură (se întâm­plă uneori când abordez subiecte controversate, cum ar fi lovirea copiilor, care încă e sport național la noi, sau educa­ția sexuală, de exemplu). Îmi dau timp și în cele din urmă decid să merg mai departe. E important că știu exact care îmi este misiunea, iar asta e important decât niște străini care mă jignesc pe Internet.

Ce ai face dacă ai avea mai mult timp liber?
Aș dormi mai mult, m-aș plimba prin oraș, aș ieși la masă cu prietenele mele, aș merge la cinema și la teatru, dar mai ales în Italia și Franța.

Cum îți găsești liniștea interioară?
Stau cu ochii închiși și respir, sunt atentă la senzațiile corpu­lului și la sunetele lui, mă uit la toate lucrurile bune din viața mea și sunt recunoscătoare pentru ele.