Încă de la prima celulă ou care ne împinge în cosmos ca o scânteie divină, unică și irepetabilă, amintirile sunt prezente în noi. Singurul simț al percepției pe care îl avem încă de la concepție este atingerea, prin urmare toate amintirile noastre experiențiale și emoțiile care le-au însoțit sunt desenate, scrise, estompate, dar raportate și reținute pe piele, începând cu „amintirile uterului”, la care vom continua să ne referim de-a lungul vieții, mai mult sau mai puțin conștient, în exprimarea și comunicarea noastră, chiar și la vârsta adultă.

Pielea este haina care înglobează conceptul original de „încredere”, premisa oricărei atitudini pozitive față de ceilalți, capacitatea de a se identifica cu comunitatea, asumarea principală a oricărei forme de fuziune cu celălalt, piatra de temelie a iubirii și  a angajamentului social.

Primele experiențe comunicative pe care le învățăm folosesc exclusiv pielea și, prin urmare, atingerea. Atingerea în viața fiecăruia dintre noi, aici și acum, trezește amintirea primelor „unde de presiune”, adică impresii primite de la atingerea amniotică pe piele când eram embrioni: un întreg alcătuit din sunete interne și externe, din vocea mamei noastre, în ritmul bătăilor inimii ei, la primele variații ale dansului amniotic dat de variația emoțiilor ei.

Pielea noastră nu a uitat aceste lucruri niciodată. Ele sunt numite amintiri autoplastice sau amintiri ale uterului: un leagăn plin de povești, de conținuturi prețioase, de unde conștiința noastră își poate lărgi înțelegerile și găsi răspunsuri. Sunt rădăcinile noastre și răsăritul nostru, sunt emoțiile legate de experiențele care devin ale noastre indiferent dacă nu sunt, energie imprimată alcătuită din ascultare foarte străveche, energie primordială pe care o purtăm imprimată pentru că nu este exprimată, dar care ne-a scufundat luni întregi în lumea apelor transmise auzului nostru.

Trezirea conținutului și armonizarea acestuia prin simpla observare a ceea ce se întâmplă la nivelul pielii noastre, fără a uita că tot ceea ce intră în contact cu ea are un impact energetic și stimulează răspunsuri (fie o cremă, un șampon, un machiaj, o floare), fiecare dintre noi are posibilități infinite de a-și dezvolta propriile înțelegeri și de a țese astfel un complot alcătuit din simboluri, descrieri emoționale, culori… pur și simplu suspendând judecata și abandonând limbajul și, deci, termenii care tind să definească ceea ce se întâmplă pe pielea noastră, precum „acnee”, „alergie”, „mâncărime”, „descuamare”, „inflamație”, „psoriazis”, sau „dermatita atopică”.

Termenul de atopie provine din grecescul τοπία („deplasat”, „special”, „neobișnuit”), iar în naturopatie, atopia este o călătorie minunată în căutarea unor sensuri fascinante care sunt aduse de o persoană. Nu este ușor să scăpăm de clișeele care cartografiază pielea ca un „no man’s land”, dar am putea începe prin a defini orice manifestare ca un fenomen care transformă un conținut invizibil într-unul vizibil, care are propriile caracteristici forme, culori, mirosuri… poate chiar încetul cu încetul am putea limita termenii care îl clasifică drept „problemă” sau „boală” . Mai întâi trebuie să înțelegem și să reflectăm asupra a câtă memorie este înregistrată în această piele. Având în vedere că pielea este, pe bună dreptate, o vitrină care dezvăluie corelațiile și comunicațiile pe care le are cu toate celelalte organe și cu cei 100 000 km de sistem nervos care o locuiesc.

Când se manifestă, pielea (ca toate celelalte simțuri ale noastre) se deschide larg, devine o „ușă” către lumea noastră spirituală, de multe ori ne atrage atenția asupra a ceva ce încă nu se întâmplă, pentru că datorită lichidului amniotic și al primului loc care ne-a modelat fizic, pântecul, știm cu toții să pre-simțim, să pre-acționăm, să prevedem. Prin urmare, pielea și sistemul nervos ne stimulează în mod magic ascultarea către teme generale, dar centrale, care pot fi: contactul cu lumea exterioară, refuzul sau dorința de a se arăta, frica sau dorința puternică de contact fizic social, complexele de inferioritate sau devalorizare, rușinea, hiperreactivitatea, nevoia de protecție.

Remedii simple… ca apa!

Transparența unei ape aromatice, poate un spray, o apă „informată” despre frumusețea unei flori de Bach, sprijinul unui copac… Remedii simple, ușoare, nepalpabile. Ape făcute din aceeași substanță precum emoțiile noastre. Formule sacre, stimuli șoptiți… de ce să nu le vaporizăm, de exemplu, în locurile în care trăim, pe corpurile noastre sau în centre energetice pline de experiență emoțională? De ce să nu îndrăznești experiențe alternative de „vindecare emoțională și spirituală” în timp ce onorează marile intuiții ale maeștrilor din trecut?

Dietmar Krämer (1957), profesor la Școala de Naturopatie din Wuzburg și Frankfurt, a dezvoltat, datorită sensibilității și intuiției sale profunde față de natură, un sistem de cartografiere florală pentru aplicarea pe piele a florilor doctorului Edward Bach. Confirmarea convingerii interioare și intuitive a doctorului Bach a venit exact 50 de ani mai târziu. La vremea aceea, Dietmar Krämer acoperea toate zonele pielii cu flori de Bach. Zonele acestei „cartări” sunt concrete și reprezintă zonele reflexe ale emoțiilor.

Aceasta este dovada că Bach a avut perfectă dreptate când a afirmat că a găsit un remediu pentru toate emoțiile negative ca manifestare a unui arhetip. Când experimentăm stări negative, în aceste puncte apar modificări ale structurii energetice, adesea însoțite de durere sau sensibilitate.

Prin urmare, este posibil ca fiecare dintre noi să identifice florile necesare pe baza afecțiunilor fizice, folosind floarea de Bach corespunzătoare direct pe zona afecțiunii fizice. Adesea, durerea și disconfortul se calmează imediat, schimbând și starea de spirit. În adâncul sufletului, vindecarea nu este altceva decât înțelegerea, acceptarea conținuturilor noastre subtile, descoperirea interpretării noastre, ne punem întrebările potrivite sau, de ce nu, impregnați de intuiție, abandonându-ne pur și simplu culorii unei flori sau a unui copac, formei sale, la capacitatea lui și la încrederea cu care știe să își infuzeze și să își imprime memoria unei ape, să vaporizeze acea apă pe pielea noastră și să ne abandonăm respirației, mesajului acelui copac. Reducerea la tăcere a minții, deraționalizarea și revenirea la înțelepciunea tăcută, cunoașterea este deja totul în noi, trebuie doar să o redescoperim, să învățăm să ne ascultăm, să ne respectăm, să vorbim cu celulele noastre. În ele rezidă fragmente din vechile noastre cunoștințe intrauterine.

Vindecarea la maxim înseamnă a începe prin îmbunătățirea stilului de viață și a obiceiurilor, să mănânci mâncare bună, să îți potolești setea cu apă bună, un management corect a ceea ce se numește „axa stresului”, care nu este altceva decât o axă ideală trasată de glandele noastre, adică de la glanda pituitară la glandele suprarenale, o mare autostradă în care motoarele principale sunt emoțiile. Psiho-neuro-endocrino-imunologia, o știință modernă cu un nume foarte dificil, ne amintește cu voce tare de acest lucru. Drumul continuă apoi la nivel energetic și spiritual, cu rezoluția nodurilor, blocajelor evolutive, tiparelor care nu mai sunt utile creșterii noastre spirituale; odată cu descoperirea arhetipurilor în jurul cărora gravitează energiile noastre psiho-fizice, reechilibrarea energetică este și reacordarea cu energiile divine, care nu numai că ne înconjoară, dar care constituie aceeași substanță din care suntem alcătuiți.

Când corpul vorbește, nu minte niciodată și fiecare dintre noi este capabil să își înțeleagă intuitiv limbajul, întrucât ni se adresează intr-o limbă străveche, care a existat dintotdeauna și care este menită să nu moară niciodată: cea a simbolurilor. Interpretarea simbolică, psihosomatică a bolilor, ne permite să integrăn mesajul lor profund la nivel de conștiință și, în acest mod, putem elimina adevărata cauză a disconfortului și organismul se poate vindeca. Dimpotrivă, dacă eliminăm doar efectul unui dezechilibru interior, adică simptomul, acesta este obligat să reapară în același organ sau în altul situat mai profund (vicariația regresivă).

Acnee, alergii, alopecie, dermatită, inflamație, celulită, psoriazis, retenție de apă, infecții, herpes, uscăciune, descuamare, toate sunt atitudini de rearmonizat și nu imperfecțiuni de șters. Nu uitați că funcția creează organul și, prin urmare, pe termen lung, o emoție sau o atitudine mentală imprimă o schimbare în carne, în organ, în corp.

Cauzele interioare pot fi numeroase: onflicte interioare mai mult sau mai puțin intense, experiențe emoționale care trebuie rearmonizate, frică de confruntare cu ceilalți, izolare, inflexibilitate, apărare, dificultăți de uitare sau de iertare, dificultate de a lăsa lucrurile să treacă, tendință de a reține suferința, resentimente, atașament față de durere, despărțiri și, prin urmare, pierderea contactului, dificultăți în luarea deciziilor, lipsa forței, regrete, reacții grăbite la situații negative, enervare sau iritare față de oameni sau situații, furie și frustrare reprimate, hipercriticitate, refuz de a schimba vechile tipare, rezistență la lecții de viață, incapacitate a decide, frică, griji, dorințe nesatisfăcute, mânie, remușcări, nostalgie, anxietate, nerăbdare, nevoie de iubire, lipsa de înțelepciune, dificultatea de a scăpa de vechile modele, de gânduri, frica de pierdere a controlului.

Alopecie

Alopecia, calviția și căderea parului sunt o bătaie de cap pentru multe persoane, în special pentru bărbați, dar și pentru multe femei. Este un subiect complex cu cauze diferite, uneori de rezoluție simplă și intuitivă, alteori – nu. Din punct de vedere mecanicist, în cazurile dificile ar exista tendința de a interveni prin învinuirea unei substanțe care intră în joc în aceste circumstanțe, precum prostaglandinele PDG2 sau DHT (Dihidrotestosteronul). Acest lucru este asemănător cu afirmația: pompierii sunt responsabili de incendiu pentru că mereu îi găsim în preajma focului.

O viziune mai puțin mecanicistă, este reprezentată de faptul că ceea ce se întâmplă în corp este controlat de creier, care dirijează totul urmând programe biologice pe care cineva, din fericire, începe să le decodifice. Toamna cad frunzele și chiar și părul o face mai mult decât de obicei, de parcă tristețea anotimpului ne afectează și scalpul.

Trebuie să aflăm dacă este o problemă de moment sau dacă este vorba despre o situație mai complexă. Ca o primă investigație ar fi util să ne dăm seama dacă problema este genetică, lucru extrem de important. Nu schimbă prea mult datele problemei, însă, din moment ce este vorba despre epigenetică, știm că genomul nostru nu este atât de rigid pe cât ne-am imaginat. În acest caz, modelele comportamentale pe care le-am moștenit în din familie și care conduc genetica să se manifeste în anumite moduri sunt mai rigide. În acest context, ienupărul poate fi de ajutor.

Mergând mai departe, sunt aspecte de natură hormonală care trebuie evaluate: intră în joc testosteronul, care este afectat de stres, sau echilibrele glandulare care pot viza suprarenalele, ovarele, tiroida și glandele pituitare. Și aici problema este complexă, dar există mai multe extracte din muguri care pot ajuta aceste glande să funcționeze bine, de exemplu, ovăzul – susține pituitara, glandele suprarenale și tiroida, sau zmeurul, care susține funcția normală a axei hipotalamo-hipofizo-ovarian.

Continuând să căutăm cauzele acestor tulburări, trebuie să ținem cont și de problema nutrițională, care poate pleca tocmai de la o alimentație deficitară sau săracă în vitamine și minerale. Dacă avem un tranzit intestinal problematic, prea rapid sau dacă există disbioză cu malabsorbție, este bine să căutăm mai întâi o soluție la acest nivel.

Mulți, în schimb, au aceste probleme ale părului pentru că, din păcate, folosesc anumite medicamente. În aceste cazuri, pentru a atenua puțin problema, se poate folosi extractul de muguri de porumbar, un purificator grozav și compatibil cu orice medicament.

Apoi intră în discuție somnul, stresul și traumele. Lipsa somnului indică faptul că sistemul nervos nu se regenerează. Așadar, pe lângă sedare și folosirea plantelor hipnotice, este deseori necesar să ne reîncărcăm bateriile cu ceva revigorant, precum: porumbarul, ovăzul și alternându-le cu tei argintiu înainte de culcare.

Stresul este un termen generic care poate găsi răspunsuri foarte specifice. Mai mult, stresul poate crește printr-o dietă nepotrivită care ne ia treptat vitalitatea până când suntem și mai fragili din punct de vedere psihologic. Ne simțim adesea stresați din cauza suprasolicitării profesionale, chiar dacă atitudinea cu care lucrăm este mai stresantă decât munca în sine.

Dacă nu se găsește motivul căderii părului, extractul de muguri de rozmarin rămâne un bun ajutor generic, deoarece susține funcția fiziologică a ficatului și a bilei și, după cum știm, capul este legat, înainte de toate, de meridianele acestor organe. În plus, rozmarinul este un tonic revigorant, antisenescent, suprarenal, îmbunătățește digestia și starea de spirit.

În cazul bărbaților care încep să își piardă părul foarte devreme, cauza este adesea psihosomatică. Chiar dacă problema poate fi oarecum înlăturată cu ajutorul produselor cu sevă de mesteacăn, la un moment dat, fie pentru că ceva se schimbă în viața lor, fie din alte motive, problema tinde să reapară.

Un semn de cădere a părului poate începe într-un anumit moment al vieții, cu un eveniment traumatic, de exemplu. Iar acest lucru reamintește un laitmotiv al acestor circumstanțe care corelează căderea frunzelor și a părului cu o temă a pierderii: un doliu, o despărțire care ar fi putut, la rândul său, să fi dus la o pierdere suplimentară a protecției sau să fi pierdut contactul cu mângâierile materne reconfortante.

Cu siguranță cuvântul pierdere este un precursor. Câte lucruri pot fi pierdute: puterea, banii, timpul, oamenii, vitalitatea, protecțiile, libertatea sau oportunitățile (atât materiale, cât și spirituale) se pierd. Pierderea părului poate fi și o lecție de viață care ne împinge să acceptăm certitudinea morții, a schimbării constante sau a decăderii. Înfruntând propria slăbiciune, aceasta nu mai trebuie să se manifeste prin mesajul corpului.

Un bărbat simte că își pierde puterea și libertatea odată cu maturitatea, cu rolurile și responsabilitățile societății, pierzând sprijinul familiei de origine sau fiind nevoit să suporte responsabilitățile noii situații sau familiei pe care s-ar putea să nu se simtă cu adevărat în măsură să o sprijine, pierzând o parte din mândria sa din tinerețe sau chiar liniștea şi bucuria. Celulele stem sunt acolo, iar potențialul epigenetic este acolo.

Pentru a ne oferi un stimul suplimentar ne-am putea lăsa inspirați în această cercetare de prietenii noștri copaci, profesori veșnici, care pur și simplu ne învață prin exemplu să știm să pierdem (frunze, ramuri, flori, fructe) și, să recunoaștem, în această societate pierderea este greu de acceptat. Dar dacă am învăța de la copaci cu siguranță nu am avea probleme cu pierderea. Poate că lecția de învățat este doar cea a smereniei: să nu mai aspirăm la coroana de laur.

Negi

Negul este o formațiune cutanată cauzată de virusul papiloma (HPV – Human Papilloma Virus), benign și constituit dintr-un nucleu de țesut intern alimentat de vase de sânge și acoperit de diverse straturi de țesut epitelial. Nu toate verucile sunt la fel, de fapt, se disting:

• veruci comune: de aceeași culoare cu pielea sau roșcate, au suprafața aspră și ridată și apar de obicei pe degete, mâini, genunchi și coate;
• veruci plantare: apar doar pe talpa piciorului, cu dungi sau puncte negricioase, care ajută la deosebirea lor de calusuri. Sunt, de obicei, mai moi decât verucile obișnuite, dar sunt cele mai problematice, deoarece provoacă durere în timpul mersului;
• veruci vulgare: au o culoare gri-gălbuie și o suprafață neregulată;
• veruci plate: sunt netede și de mărimea vârfului unui ac, de culoare roz spre gălbui, apar pe față, brațe și genunchi, sau pe mâini, unde apar în ciorchine;
• veruci filiforme: cu formă alungită, de aceeași culoare cu pielea, se formează de obicei pe față, lângă gură sau ochi;
• veruci genitale: excrescențe transmisibile, foarte frecvente, dar nu periculoase.

„Găzduim” virusul care generează negii doar dacă suntem predispuși din cauza anumitor condiții, precum scăderea imunității, acumularea de toxine în organism (în special în intestin), situație emoțională dificilă care are se manifestă pentru o perioadă lungă timp, predispunerea la erupții cutanate.Doar în aceste condiții este posibilă trecerea de la o persoană la alta, sau autoinfecția de către aceeași persoană care, atingându-se în alte părți ale corpului, răspândește virusul.

Se poate contracta virusul și prin contact indirect, prin atingerea unui obiect folosit anterior de o altă persoană cu negi, precum papuci sau prosoape. În ceea ce privește aspectele psihosomatice, negul ne vorbește de o rigidizare șo o reprimare a emoțiilor noastre, de ceea ce se fosilizează în noi: dacă apar pe mâini, indică fosilizarea acțiunilor, la picioare, relația cu ceilalți, pe față – identitatea, pe organele genitale – relația cu sexul opus. Cu toate acestea, un neg dureros la picior ar putea indica faptul că „ne sprijinim” pe o persoană care ne face rău. Dacă negul este dur, atunci persoana pe care ne sprijinim este dură pentru noi. Dar poate exista și o interpretare legată de sprijinul individual: în acest caz, persoana în cauză își face rău.

Negul, în acest caz, nu este altceva decât manifestarea unui sentiment dureros. Unele filozofii spun că cei care manifestă negi sunt persoane (predispuse) cărora, într-un anumit moment al vieții, le este rușine de ceva. În special, le este rușine de propriul corp sau de o parte a acestuia, sau le este rușine de o persoană apropiata. Mesajele sunt multiple și au legătură cu frumusețea/estetica.

Claudia Rainville, în cartea ei „Metamedicine – Fiecare simptom este un mesaj” povestește despre o stângace care a fost nevoită să scrie cu mâna dreaptă. Simțindu-se stânjenită și rușinată de noul mod de a scrie, mâna dreaptă i se umple de negi. În realitate, în exemplul lui Rainville, s-ar putea crede că motivul declanșator a fost impunerea suferită pe nedrept (a scrie cu mâna dreaptă) mai degrabă decât rușinea.

De fapt, o altă interpretare vine de la doctorul Rudiger Dahlke, care vede în negi un mesaj din inconștient, din tărâmul umbrelor cum spune el: când ne simțim atacați în perfecțiunea noastră, iar acest lucru se potrivește cu ceea ce spun biologii, care văd negii ca o reacție la un sentiment de atac la adresa integrității cuiva, un „conflict de separare” (a dori să fii separat sau a nu vrea să fii separat de ceva sau de cineva). Dahlke sugerează următoarele reflecții: În ce circumstanțe mă deranjează negii? Ce mă împiedică să fac?

În loc să ne iubim așa cum suntem, ne urâm pe noi înșine, ne simțim jenați de corpul nostru, pentru că societatea ne-a învățat acest lucru și, în loc să îmbunătățim situația pur și simplu cu dragoste și acceptare, o agravăm odată cu apariția acestor negi la fel de detestați, care, evident, subminează și mai mult relația cu noi înșine, făcându-ne să ne simțim din ce în ce mai „îngrozitori”. Negul stă acolo, proeminent, vrea să se vadă, iese la iveală, acoperit cu o piele groasa, parcă ar spune: „Sunt aici și nu mă plec până nu înțelegi că te vei aprecia mai mult. Mă ridic mai sus, măcar să mă vezi mai bine!”. Negul, care apare în anumite zone ale corpului, poate fi și dureros, precum cel plantar. Spre deosebire de calusuri, acestea sunt pline de sânge pentru că sunt vii și vor trăi până când decizi să-ți schimbi părerea despre tine.

Ai un defect? Fă totul pentru a-l îmbunătăți, dar acceptă-l, iubește-l, face parte din tine. Este al tău. Ești tu. Nu vei rezolva nimic urându-l. Acest defect există prin responsabilitatea ta și doar simțindu-te iubit va putea dispărea. Mulți medici naturiști și operatori holistici recomandă să nu îndepărtăm negii până când nu mai prezintă semne de creștere, tocmai pentru că negii reprezintă bazine de substanțe toxice solide pe care organismul nu le poate neutraliza prin digerarea lor. Vindecarea lor spontană, sau în urma unor tratamente naturale (deci nu chimice, chirurgicale sau topice), este un semn de rezoluție atât fizică, cât și emoțională.

Un remediu topic este reprezentat de uleiurile esențiale precum ienupăr, lavandă, arbore de ceai și cuișoare. Pregătim un amestec de 30 ml de ulei esențial ​​de sunătoare cu câte două picături din fiecare ulei esențial și îl aplicăm de câteva ori pe zi pe neg. Potrivit medicinei tradiționale chineze, prezența verucilor indică o lipsă de energie care duce la o stagnare a toxinelor în corpul nostru, toxine care provin din furie neexprimată sau dintr-o situație de stază în care nu putem lua măsuri.

Dacă ne simțim „copii buni”, care se conformează mereu așteptărilor celorlalți, dar în realitate ne-am dori, odată pentru totdeauna, să ne arătăm și latura agresivă, distructivă și transformatoare, am sparge aceste tabuuri mai întâi în inconștientul nostru și apoi am scoate la lumină toate emoțiile care clocotesc în noi de ceva vreme, dar care au găsit negul drept singura supapă de ieșire.

Frumusețea constă în grija cu care ne trăim și ne cinstim corpul. Putem alege alimente pline de energie pozitivă, produse naturale care să onoreze aspectul fizic și multele mijloace pe care natura le oferă pentru a menține și/sau a restabili sănătatea. Este indicat să ne ajustăm alimentația, acordând o atenție deosebită consumului de alimente sănătoase, mestecând bine, observând progresul intestinelor noastre și, de asemenea, implementând alimente bogate în vitamina E (uleiuri vegetale, nuci, semințe, cereale, alimente integrale) care ajută la combaterea infecțiilor virale.

Pe scurt, negii sunt, în același timp, semnale de alarmă, puncte de acumulare și supapă de eliminare. Virusul negilor este un agent care compensează insuficiența digestivă a gazdei (parazitism util), atât fizic, cât și emoțional. Prin urmare, înainte de orice intervenție de înlăturare a acestora, este indicat să se ia în considerare factorul declanșator, să se evalueze zona de apariție, constituția și starea de sănătate a persoanei, apoi să se aleagă remediile potrivite, care inevitabil vor fi personalizate, atât pentru rezolvarea cauzei, cât și pentru pentru a elimina negii, dar și pentru a reduce riscul de recidivă.

Lipom

Lipomul este întotdeauna o strategie a organismului, un mod pe care organismul îl folosește pentru a manipula substanțele nocive, ținându-le departe de organele vitale și făcându-le astfel inofensive.

Un lipom este așadar o zonă de depozitare a materialelor toxice, transformate în reziduuri/deșeuri, pe care organismul le pune deoparte pentru a le putea gestiona în condiții mai bune, întrucât în ​​momentul de față, poate, încărcătura de „deșeuri” de gestionat este foarte mare, și nu toate pot fi expulzate. Răul nu este lipomul în sine, ci precursorii săi. Cu siguranță trebuie să ne îndepărtăm atenția de la lipom și să privim în altă parte. Lipomul este simptomul local al unui mesaj precis care se află într-o altă zonă și vorbește despre infestarea sângelui și deteriorarea proceselor digestive. Pentru medicina chineză, lipomul ne vorbește despre un ficat „otrăvit” care nu poate curăța în mod adecvat sângele și trimite sânge toxic înapoi în fluxul arterial.

Acesta va fi preluat de sistemul circulator, care îl va depozita în țesutul adipos. Când toxina emoțională stocată în țesutul conjunctiv este mai greu de gestionat, nodulii celulari subcutanați se cronicizează sub formă de chisturi, fibroame, lipoame. Toxina emoțională, evident profundă, este foarte greu de eliminat, iar sistemul nostru circulator izolează partea contaminată. Problema este că, dacă din diverse motive, printre care tocmai încetinirea metabolismului intern al corpului uman prelungită în timp, mai ales în unele zone, această grăsime se solidifică, devenind din ce în ce mai dificil de dizolvat.

Greu, dar nu imposibil. Înainte de a recurge la extirparea chirurgicală, singura metodă propusă de medicina convențională, poate fi util să reflectăm la ceea ce ne spune lipomul și anume: „este necesară o curățare profundă pentru a vă permite să gestionați în continuare toxine”. Lipomul nu este altceva decât testul de turnesol al erorilor comportamentale și alimentare prelungite și repetate. Este lumina roșie a unei anomalii existente în sânge, în alimentație, în felul de a respira, de a ne mișca. Dar să nu ne simțim vinovați.

Nu suntem nicidecum paznici ai celulelor corupte și cancerigene, dar suntem înzestrați cu celule bune, la fel ca toți ceilalți, dar aceste celule, în unele cazuri, aleg să demareze mecanisme cancerigene pentru a ne transmite un mesaj și, prin urmare, ne readuc pe calea cea dreaptă. Primul lucru de făcut, prin urmare: opriți imediat comportamentele, gândurile, acțiunile, alegerile de viață pro-carcinogene. Cum să facem acest lucru? Putem începe prin a analiza aceste aspecte ale vieții menționate mai jos.

Conform teoriei celor cinci legi biologice, lipoamele ar putea fi expresia unei autodeprecieri în capacitatea de a se proteja și, de aceea, se creează ca zonă tampon. Se vorbește despre un conflict de supraprotecție a zonei afectate. Reflecțiile sunt: există părți din mine care nu îmi plac? Mă simt atacat în acea zonă? Aceste autoevaluări provin tocmai din condiționări toxice și din gânduri limitate.

1.Stilul de viață – ce îmi „otrăvește” viața? Unde pot curăța? Păstrez lucruri de prisos? Unde îmi dispersez energiile și unde le păstrez? Nu știu unde să îmi îndrept energiile și încerc în mii de direcții diferite? Ce diger prost? Sau nu diger deloc (atât fizic, cât și emoțional)? La ce trebuie să renunț pentru a crea spațiu? Îmi place meseria mea? Casa mea? Orașul în care locuiesc? Relațiile mele? Sunt într-un conflict interior constant cu ceea ce arăt și cu cine sunt? Sunt prea dur cu mine?

Întocmim o listă cu ceea ce am dori să schimbăm și începem de la cel mai simplu punct, apoi scriem și pașii de urmat pentru a schimba totul și începem să inițiem această schimbare încetul cu încetul. Ajutorul unui specialist holistic, al unui psiholog sau al unui coach poate fi foarte util în acest proces. Introducem exerciții fizice și, de asemenea, unele practici de purificare precum saune sau băi turcești.

2. Nutriție – dacă vrem să începem un proces de purificare și curățire a sângelui poate fi indicat să începem cu o alimentație de post, dar nu înainte de a fi conștienți și de a fi făcut modificările scrise mai sus – altfel nu va fi de folos.

Pentru a practica postul ar fi bine să luăm o vacanță de la orice și să fim monitorizați de profesioniști care vor evalua și durata potrivită. Postul pune în mișcare toate procesele de autovindecare ale organismului, favorizând și distrugerea și expulzarea tuturor produselor cancerigene prezente. După perioada de post, este important să revenim cu o dietă bogată în fructe și legume crude și săracă în grăsimi.

Evităm cafeaua și folosim ceaiul verde, care conține substanțe nutritive cu proprietăți antiinflamatorii, care ajută la reducerea cantității de țesut gras din organism. Aceste proprietăți antiinflamatorii au un efect indirect asupra lipomului, reducându-i dimensiunea. Folosim turmeric: acest condiment indian este bogat în antioxidanți, care ajută la stoparea inflamației și împiedică înmulțirea celulelor adipoase în zonele în care sunt prezente lipoamele. Consumăm mai mult suc de lămâie, care conține acid citric și antioxidanți. Cu o funcție hepatică îmbunătățită, organismul este capabil să ardă grăsimea mult mai ușor, inclusiv celulele adipoase din lipom.

Introducem ierburi amare, care cresc foarte mult capacitatea organismului de a digera grăsimile, din care sunt alcătuite, în esență, lipoamele. De fapt, gustul amar accelerează metabolismul grăsimilor, stimulând vezica biliară și ficatul. Prin urmare, încorporând în mod regulat alimente și ierburi amare în dietele noastre, nu numai că prevenim dezvoltarea viitoare a lipoamelor, ci și stimulăm lipoamele actuale să dispară. Ierburile amare sunt cicoarea, păpădia, brusturele, ciulinul sălbatic. Să nu uităm de urzică și pătlagină pentru a susține purificarea sângelui. În acest sens, un decoct de urzică de băut zilnic va fi un adevărat panaceu pentru curățarea sângelui. Eliminăm sau minimizăm alimentele grase și procesate. De asemenea, este important să adăugăm o sursă bună de vitamina C în dieta noastră.