Servicii de îngrijire pentru bărbați

În trecut, cremele de față și alte produse pentru îngrijirea pielii erau concepute pentru femei, dar, în ultimii ani, a exis­tat o creștere a produselor de îngrijire și răsfăț pentru băr­bați și putem observa cu ușurință acest lucru pe rafturile farmaciilor și magazinelor care comercializează astfel de produse. Acesta este un indiciu că bărbații încep să iubeas­că o mască de față sau o cremă hidratantă la fel de mult ca femeile, și pe bună dreptate! Cu siguranță puteți confirma și dumneavoastră, specialiștii în domeniul cosmeticii, faptul că numărul bărbaților care apelează la tratamente de îngrijire a crescut considerabil. Și nu, acest lucru nu le deteriorează masculinitatea în niciun fel. Este perfect normal ca bărbații să aibă grijă de aspectul lor fizic și de sănătatea pielii lor.

Viața aduce cu sine multe situații stresante, iar toate aces­tea ne pot deteriora aspectul pielii, afectându-ne astfel în­crederea de sine. Din fericire, există mai multe tratamente care pot ajuta la redarea aspectului tânăr și luminos al pielii. Chiar dacă multe persoane sunt de părere că doar femeile au insecurități și doresc să îți îmbunătățească în permanență aspectul, și bărbații se confruntă cu această problemă, iar soluțiile există și pentru ei.

Epilarea

Credeți sau nu, dar epilarea în rândul bărbaților a devenit extrem de populară în ultimii ani și este cea mai solicita­tă procedură, mai ales în anotimpurile calde. Cu toate că ne gândim la epilarea picioarelor, bărbații abordează, cel mai adesea, epilarea zonelor precum pieptul și spatele – în special cei cu o pilozitate excesivă. Într-adevăr, picioarele și brațele sunt și ele o alegere frecventă pentru cei care își doresc să aibă o piele fină.

Unul dintre principalele motive pentru care bărbații tind să amâne sau să evite epilarea cu ceară este durerea. Deși bărbații reprezintă sexul puternic, experiența arată faptul că femeile sunt mult mai curajoase și mai rezistente atunci când vine vorba despre astfel de proceduri. Nivelul durerii depinde foarte mult de o serie lungă de factori, cum ar fi desimea părului, modul în care a fost epilat anterior și, bine­înțeles, gradul de rezistență la durere al fiecărei persoane în parte. Din acest motiv, epilatul poate fi mai dureros pentru un client decât pentru altul. Trebuie să le explicați clienților dumneavoastră faptul că părul se va rări și se va subția de la ședință la ședință, fapt ce va face durerea din ce în ce mai suportabilă.

Tratamente faciale

Tratamentele faciale trebuie să fie la fel de importante pen­tru bărbați cum sunt pentru femei. Bărbații ar trebui să își rezerve acest moment de relaxare cel puțin o dată pe lună. Există o selecție de tratamente pentru pielea bărbaților din care puteți alege în funcție de rezultatele pe care doriți să le oferiți. De exemplu, tratamentul facial cu ulei CBD îl va ajuta pe client să se relaxeze în timp ce își curăță și detoxifiază pielea.

Un alt tratament facial favorit al bărbaților este peelingul cu laser, care ajută la curățarea porilor și la exfolierea pie­lii pentru a oferi o reîmprospătare a tenului. Acest proces ajută la îndepărtarea pielii moarte, a excesului de uleiuri și a impurităților, elemente care pot provoca erupții și pori în­fundați.

Micropigmentarea scalpului

O problemă comună care îi face pe mulți bărbați să se sim­tă inconfortabil este căderea părului, mai ales dacă vorbim despre un client tânăr. Din fericire, există o soluție foarte ușoară și rentabilă pentru această problemă – micropig­mentarea scalpului. Motivul pentru care aceasta este soluția ideală pentru căderea părului, este că persoana care ape­lează la acest serviciu poate alege să i se micropigmenteze doar zona afectată, sau anumite părți ale scalpului pentru ca părul să pară mai des.

Această soluție este de lungă durată, iar retușul se poate face periodic în funcție de necesitate. Astfel, clientul dum­neavoastră își poate recăpăta încrederea de sine, odată cu aspectul unui păr bogat.

Tratamentele de înfrumusețare nu sunt destinate doar femei­lor, iar bărbații ar trebui să se bucure de acest lucru și să pă­șească în număr cât mai mare în saloanele de înfrumusețare. Este foarte important să ne îngrijim și să apelăm la serviciile specialiștilor, indiferent de sex.


Follow Us On Instagram