Tendințe masculine

Odată cu schimbarea anotimpului, nu doar doamnele beneficiază de noi tendințe în materie de hairstyle, ci și domnii. Este mai mult decât cunoscut faptul că bărbații sunt din ce în ce mai preocupați de aspectul lor fizic și, de asemenea, sunt tot mai deschiși la schimbări. Acest lucru este îmbucurător pentru specialiști. Diversitatea abordată de către bărbați face ca produsele și serviciile dedicate lor să se înmulțească și să se dezvolte. Dacă până acum domnii își vopseau părul doar pentru a acoperi firele albe cauzate de trecerea timpului, acum aceștia optează la schimbări de culoare doar pentru a realiza un nou look sau pentru a fi în pas cu moda. Odată cu domnii, și dumneavoastră, specialiștii în hairstyling, trebuie să fiți la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea masculină și să știți ce să le recomandați celor care își doresc o schimbare în acest anotimp. Ei bine, „regulile” sunt aceleași: anotimp rece – culori reci. Dacă pe parcursul verii am vorbit despre culori calde, pale sau neon, acum ne îndreptăm spre o paletă de culori reci, potrivită sezonului actual, dar și celui care urmează. Nu va fi foarte dificil să îi sfătuiți pe domni cu privire la ceea ce se poartă în această toamnă, deoarece tendințele nu prezintă nimic ieșit din comun, ci dimpotrivă, o totală opoziție a look-urilor abordate în sezonul estival.

Părul vopsit în nuanțe închise, în special brunet, a reprezentat întotdeauna un simbol al masculinității absolute. Obscuritatea acestui look se potrivește perfect vremii mohorâte din această perioadă. Trebuie să țineți cont de faptul că nu tuturor bărbaților li se potrivește această nuanță de păr, așa că trebuie să luați în considerare tenul clientului, dar și dorințele sale.

 

Părul scurt este ideal pentru bărbați în această perioadă a anului. Aceștia tind să se protejeze împotriva frigului mai bine decât femeile, astfel încât vor apela cât de curând la căciuli. După cum știm, frizura nu poate rămâne intactă atunci când utilizăm un astfel de accesoriu, așa că părul scurt este alegerea ideală pentru anotimpul rece. De asemenea, abordarea acestui look are numeroase avantaje, printre care și reducerea timpului petrecut în fața oglinzii.

 

Castaniul este cea mai bună alegere pentru toamnă. Nuanțele de maro se află în perfectă concordanță cu aspectul tomnatic, iar acest look se potrivește extrem de bine multor bărbați indiferent de culoarea tenului, de fizionomie sau alte aspecte de care trebuie să țineți cont atunci când utilizați o altă nuanță de vopsea. În afara faptului că este ușor de întreținut, această culoare are diferite nuanțe care se pot plia pe gustul oricărui bărbat.

 

Pentru cei care nu se pot despărți de vară și de culorile vii, există o soluție. Nuanțele de albastru, mov sau roșcat se potrivesc sezonului rece dar, sper deosebire de sezonul cald, se preferă variantele închise ale acestor culori. Această abordare reprezintă echilibrul ideal între dorința de a fi diferit și adaptarea la noile trenduri. De asemenea, aceste culori se potrivesc atât părului scurt, cât și celui lung.

 

Griul este la modă de câțiva ani, iar popularitatea sa nu pare a se estompa. Tocmai de aceea, și în această perioadă a anului vorbim despre nuanțele de gri și despre cât de bine se potrivesc oricui, oricărei temperaturi, dar și oricărui outfit. Bărbații s-au arătat interesați de această abordare încă de la apariția ei și chiar au fost dispuși să revină pentru obținerea nuanței perfecte. Ca atare, nu vă temeți să propuneți nuanțele acestei culori din nou și din nou.

 

Hairstylingurile bărbaților tind să capete o arie tot mai largă de variante și tocmai de aceea, dumneavoastră, specialiștii în domeniu, trebuie să profitați de acest lucru și să vă dați frâu liber imaginației. Bineînțeles, trebuie să țineți cont de dorințele clienților însă este de datoria dumneavoastră să fiți informați cu privire la noile trenduri în materie de hairstyling masculin și să le propuneți clienților cele mai noi tunsori și abordări în ceea ce privește arta stilizării părului.


Follow Us On Instagram