Gura păcătosului adevăr grăiește! Mai ales a mea! Nu cred că există o provocare/încercare mai grea pentru mine decât înfrânarea pornirilor, eliminarea tentațiilor.

Nu sunt foarte multe, dar nu mi-au făcut deloc bine până acum. Anyway… în curând îmi doresc să spun stop uneia dintre ispitele care m-au bântuit în anii precedenți. Am cam mers eu după filosofia „One life, one whole”, dar cu trecerea timpului te prinzi că nu e chiar așa.

Orice extremă și abandonul echilibrului își pun amprenta asupra ta, fizic și spiritual. Ține de maturitate, de capacita­tea de a experimenta lucruri și de a le filtra ulterior, de in­formațiile acumulate în timp, de faptele care vorbesc de la sine. Main learning: orice acțiune are o reacțiune. Clișeic, dar adevărat.

Vreau să încerc să mă bucur și de cealaltă față a monedei. Nu doar să o trăiesc, ci să mă bucur de ea. Să îmi asum, să descopăr diferențele, să le compar. Nu îmi doresc să las spațiu de interpretări, niciodată nu am fost atras de droguri sau de alcool, însă fiecare avem demonii noștri și plăceri din vraja cărora vrem să scăpam. Există un barometru invizibil în noi care ne spune ce și în ce măsură nu am făcut bine.

Concret, patima mea sunt dulciurile. Îmi doresc enorm să scap de tentația lor, mai ales pentru că vine un moment în care se întâmplă un declic. În care ai nevoie și de altceva, de ceva care să îți facă bine. O fac pentru mine, dar și pentru sutele de lucruri frumoase, zecile de oportunități și oamenii speciali care ar putea intra în viața mea. Change something in order to transform your world!

E un proces dificil, mai ales cu lucrurile astea aparent sim­ple și nevinovate. Ai nevoie doar de tine și de puterea Divină. De voință.

Sunt prea sărac să-mi permit lucruri ieftine!

E fascinant cum, de-a lungul anilor, avem ocazia să experi­mentăm, să ne îndrăgostim de-a dreptul de anumite lucruri și stiluri, pentru ca mai apoi să uitam complet de ele. Sau nu neapărat să le uitam, ci să ne dăm seama că ceva din noi încetează sa rezoneze cu ele. De vreun an am reabordat stilul smart casual la care am renunțat vreme de doi ani în favoarea celui japonez.

Nu regret nicio clipă, am piese vestimentare din acea peri­oadă la care mă uit și în prezent cu admirație. A fost o schim­bare în cele mai adânci unghere, nu a fost ceva premeditat. Mă simt norocos să fiu versatil și să pot adopta cam orice stil vestimentar îmi doresc. Asta pentru că găsesc frumusețea în fiecare element, perioadă, iar să o neg ar însemna să mă autolimitez.

Pentru că vorbeam de stiluri (mai multe), o să fiu implicat într-un proiect care va reflecta acest lucru: un shooting pe care îl voi face la Vanity Studio, împreună cu Cosmin Petre (de data asta în ipostază de fotograf, nu de model interna­țional și antreprenor). Pentru makeup am ales-o pe Costina Lumezeanu Makeup Artist, cu care voi mai colabora și pe viitor la mai multe proiecte personale.

Pentru shooting am ales să colaborez cu diverse branduri cum ar fi: Cacharel Romania, Innocens și Adidas. Aparent oximoronic, vorbim totuși de trei stiluri diferite, dar care se intersectează în același punct: starea de bine și încredere pe care ți-o dau intrând în lumea propusă de ele. Câți oameni zac, de fapt, în fiecare om? Eu rezonez cu fiecare dintre aceste stiluri, mă regăsesc și mă simt în largul meu purtând articolele vestimentare sub sem­nătura brandurilor amintite.

Realitatea ne demonstrează că rareori poți îmbina ide­ea de fashion cu cea de confort. Ba mai mult, trebuie să alegi între a fi wow și a te simți bine. În final, cred că am găsit o cale de mijloc între ele și asta se va vedea în curând la #PittiUomo92.

Nu este un sfat, dar nu vă lăsați conduși de obsesia tren­durilor și de părerea altora, recurgeți la artificii care să ascundă ceea ce nu vă place și, totodată, abordați un stil care vi se potrivește. Confortabil, care să vă definească, dar respectând una dintre importantele lecții deprinse în timp: detaliile fac diferența. Pentru noi, bărbații, con­sider că ele sunt esențiale, trebuie să fie de calitate, eu prefer de brand, și nu trebuie să facem rabat.

Normal că e importantă și disponibilitatea financiară în această poveste, dar decât zece perechi de încălțări proaste, mai bine una singură, dar foarte bună! Nu, nu e clișeu, e pe bune. Din experiență: „Sunt prea sărac să îmi permit lucruri ieftine!”.

Suntem cine crede lumea că suntem?!

Din păcate, mă lupt cu cărămizile pe care le atribui unor oameni și pe care mi i-aș dori într-un anume fel. Greșit, total greșit. După ce ajungi să cunoști persoana respec­tivă și zidul construit cade, cărămidă cu cărămidă, con­stați că nu ai făcut deloc bine proiectând ce ți-ai fi dorit tu.

Și asta încerc să schimb la mine și este atât de greu, și are legătură cu mai mulți factori în afara superficialității și cu faptul că timp nu prea mai este să cunoaștem oamenii în profunzimea lor, plus că în București lumea nu se lasă cunoscută, se „machiază” și se ascunde după multe ziduri, și toate astea pentru a fi văzuți cum vor ei și nu de cum sunt de fapt.

Mai este posibilă și zicala cum că atragem fix ce sun­tem. Posibil. Mai există și reglările de cont din alte vieți. Ideea este că îmi doresc să fiu eu mereu, poate mai pu­țin prost de gură, poate mai delicat în a spune ce cred și poate a nu-mi mai păsa de toate prostiile. Încerc multe schimbări și cam toate deodată, dar mereu am funcți­onat bine sub presiune, de astă dată – una impusă de către mine.

Toți ne luptăm cu demonii noștri, dar când îi atribuim și altora totul se complică. Nu o să lăsăm măștile prea curând și, din păcate, mulți dintre noi vrem să părem fix cum vor alții să fim, nu cum suntem noi.

E o luptă grea, o luptă cu sinele, și după… înfruntarea realității transpusă celor din jur. Dar, tot răul spre bine și tind să cred că se poate!

Denis Radu